Toamna dictatorului Lukaşenko

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scrutinul a fost o farsă, victoria mahărului o înscenare. Şi totuşi, societatea civilă din Belarus a câştigat. Timpul dictatorului s-ar putea termina, ducând la schimbări profunde la Minsk.

Dictaturile trăiesc în minciună, cenzurând presa, controlând comunicările cetăţenilor lor ori manipulând alegerile - sistematic şi cu aroganţă. Când fundamentul minciunilor se surpă, toată construcţia stăpânirii autocratice începe să se clatine. Exact acest lucru s-a întâmplat la alegerile de duminică din Belarus. 

Aleksandr Lukaşenko s-a aflat în fruntea ţării sale, devenită stat naţional odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, timp de 26 de ani. Cât timp va mai conduce Lukaşenko ţara este o întrebare stringentă, chiar dacă acesta a obţinut o nouă victorie electorală cu peste 80 la sută din voturi. Rezultatele electorale ale longevivului dictator nu le-a crezut nimeni niciodată, cu atât mai puţin în Belarus, unde mii de cetăţeni ies acum pe străzi pentru a demonstra împotriva falsificării rezultatului. 

Neîncredere crescândă

Aparatul represiv funcţionează. Acest stat are unul dintre cele mai draconice sisteme de control şi suprimare din lume. Este foarte posibil ca guvernarea lui Lukaşenko să supravieţuiască crizei imediat după alegeri, salvele de armă, bastoanele şi cenzura pe internet facându-şi partea lor de treabă pentru a-l menţine pe dictator la palatul prezidenţial din Minsk. Însă apelurile pentru o schimbare de putere în Belarus nu vor mai putea fi suprimate. Iar în structurile de putere, la etajele organelor armate, comandanţii au înţeles că lucrurile cu greu pot continua aşa. Liderul lor suprem a pierdut în mod clar contactul cu realitatea şi simţul politic. Lukaşenko a devenit din ce în ce mai nervos şi mai agresiv în această campanie electorală, care a coincis cu apogeul pandemiei de coronavirus.

Exact acesta a fost eşecul lui Lukaşenko. Fostului director de colhoz, care s-a prezentat întotdeauna ca un om strict, dar omniprezent, căruia îi pasă, deodată nu i-a mai păsat. În timp ce viaţa economică şi publică s-a oprit în toată Europa, în timp ce toate ţările vecine şi-au asumat un lockdown dureros pentru a preveni răul mai mare, Lukaşenko a negat virusul cu un amestec de simplitate şi orgoliu. Societatea, obişnuită cu guvernarea paternalistă timp de zeci de ani, a pierdut rapid - în funcţie de situaţie - frica sau respectul faţă de un împărat care a fost nu numai gol, ci şi bolnav de Covid.  

Bruxellesul provocat, Moscova alarmată

Momentan nu este clar ce se va întâmpla în Belarus, dar există deja lecţii ce pot fi învăţate. UE trebuie să-şi reorienteze politica de sancţiuni împotriva regimului. Trebuie să-i lovească tare pe cei care sunt responsabili de falsuri şi atacurile brutale ale puterii de stat. În acelaşi timp, UE trebuie să întindă mâna către societatea civilă din Belarus, formată din oameni profund europeni şi educaţi, orientaţi spre Vest, mai decisiv, mai energic şi mai clar decât înainte. Cine face afaceri bune cu China trebuie să vină cu ceva util şi în cazul statului Belarus.

UE se defineşte din ce în ce mai mult drept jucător "geopolitic". O privire către hartă este suficientă pentru a înţelege natura provocării. Rusia, vecinul omnipotent, este dominantă economic, omniprezentă în ceea ce priveşte politica de securitate şi ţine frâiele politice în mâinile ei. Până în prezent, Rusia s-a descurcat destul de bine cu un stat Belarus independent, Lukaşenko fiind un partener inconfortabil, dar în cele din urmă controlabil pentru Kremlin. În oglinda deformată de la Minsk, Rusia şi relaţiile cu aceasta păreau relativ bune. Ce se întâmplă însă dacă Lukaşenko cade ca partener, ameninţat cu înlocuirea de către un guvern care va conduce ţara în direcţia firească, respectiv Europa?

La Moscova este posibil ca scenariile pentru acest caz să fi fost deja elaborate de armată şi serviciile secrete. Avem o ironie tragică în faptul că Lukaşenko ar putea avea dreptate asupra unui punct: dictatorul, care a minţit şi a înşelat poporul său zeci de ani, a avertizat în timpul campaniei electorale despre pericolul anexării ţării de către Rusia. Căderea lui ar putea însemna şi sfârşitul independenţei statului Belarus.

Frământări interne

Cetăţenii din Belarus au trecut peste frică şi apatie, ridicându-se împotriva opresiunii şi supravegherii. Svetlana Tihanovskaia şi colegii ei au obţinut ceva ce părea de neconceput acum câteva săptămâni: i-au pus în faţă lui Lukaşenko şi aparatului său de putere o alternativă civilă izvorâtă din centrul societăţii din Belarus, fără niciun ajutor sau influenţă din afară. Şi aceasta este una dintre lecţiile învăţate în urma evenimentelor din Belarus, anume că schimbările politice se coc în interior. Această perspectivă penalizează minciunile celor care susţin că tulburările democratice din spaţiul post-sovietic au fost controlate de agenţi străini. Şi acest adevăr al nopţii electorale la Minsk va fi citit cu mare atenţie la Moscova.

Christian Trippe - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite