Chiar dacă guvernul May a făcut concesii majore adepţilor hard Brexit şi a preluat câteva din soluţiile European Reform Group, un think-tank adept al acestui tip de Brexit, planul adoptat la Londra nu convine negociatorilor Uniunii Europene. Michel Barnier a arătat constant că nu poate fi vorba, în cazul unui acord al UE cu Marea Britanie, decât de respectarea integrală a celor patru libertăţi fundamentale ale cetăţenilor Uniunii. Nu poate fi acordată prelungirea libertăţii de circulaţie dacă nu se continuă cu respectarea integrală a regulilor pieţei comune. Soluţia planului definitivat de guvernul britanic la reşedinţa de vară a primului-ministru de la Chequers la începutul lunii iulie nu este deloc agreată la Bruxelles. Ideea ca Marea Britanie să colecteze taxe în numele UE după momentul ieşirii efective din Uniune nu a fost primită cu mult entuziasm la Bruxelles, dimpotrivă.

Guvernul britanic a încercat strategia negocierilor bilaterale care se pare că este pe cale să eşueze la fel ca şi cea a negocierilor cu UE în ansamblul său. Mai întâi, noul ministru britanic de Externe, Jeremy Hunt, a discutat la Paris cu omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, în speranţa că Franţa se va dezice de Barnier (Le Drian face parte din partidul socialist francez, Barnier este membru Les Republicains şi reprezentant al PPE). Această încercare de divizare nu a fost un succes. Theresa May s-a întâlnit ulterior, pe data de 3 august, cu Emmanuel Macron dar susţinerea acestuia pentru Barnier a fost la fel de fermă. Michel Barnier nu este singur: are în spatele său susţinerea a 27 de state membre, precum şi sprijinul politic puternic al PPE. De mai bine de doi ani, declaraţiile sale despre Brexit sunt constante: se pot negocia detalii dar nu se poate renunţa la una din cele patru libertăţi. Mai mult, Barnier a publicat recent un articol în care a arătat că Marea Britanie cunoaşte beneficiile pieţei comune, la a cărei dezvoltare a contribuit în ultimii 45 de ani, iar propunerile guvernului May ar submina principiile pieţei comune care este considerată a fi „una dintre cele mai mari realizări ale UE“. Este de neconceput, scrie Barnier, ca Marea Britanie să dorească aplicarea regulilor vamale UE fără să fie parte a ordinii juridice a UE. Marea Britanie, consideră Barnier, „poate să ceară reluarea suveranităţii procesului de legiferare... dar nu poate să ceară UE să piardă controlul asupra propriilor legi şi graniţe“.

Sondajele de opinie arată că acceptarea ideii unui al doilea referendum pe tema Brexit creşte substanţial.

Deşi miniştrii cabinetului May vor face turnee în toate capitalele importante ale statelor membre UE în timpul lunii august pentru a promova planul Chequers, este practic imposibil ca vreun stat să fie de acord cu acesta. În definitiv, toate etapele procesului de negociere cu Marea Britanie derulate sub autoritatea lui Barnier au căpătat de fiecare dată acceptul Consiliului European. Adepţii hard Brexit din Partidul Conservator nu acceptă planul Chequers; deşi iniţial părea un compromis rezonabil, demisiile miniştrilor Johnson şi Davis au demonstrat că acest plan nu corespunde viziunii celor care au militat cel mai mult pentru referendumul din 2016.

Între timp, sondajele de opinie arată că acceptarea ideii unui al doilea referendum pe tema Brexit creşte substanţial. Pentru prima data de când se fac asemenea sondaje, opinia în favoarea unui al doilea referendum reprezintă mai mult de 50% din totalul celor intervievaţi. În luna septembrie, conservatorii se vor reuni la Birmingham şi este foarte probabil ca planul Chequers să fie îngropat definitiv, mai ales în condiţiile în care atitudinea partenerilor europeni va rămâne în continuare la fel de fermă. Nu există un plan B: în cazul eşecului planului soft Brexit,  ori se va agrea no-deal Brexit, ori se va deschide calea unui nou referendum. Ambele opţiuni sunt extrem de riscante. Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, un personaj care intervine doar foarte rar în media, a arătat recent consecinţele catastrofale ale unui no-deal Brexit. Mediul de afaceri, sindicatele, producătorii de maşini, băncile, producătorii şi distribuitorii de produse alimentare sunt unanim de acord că Marea Britanie nu îşi poate permite să nu aibă un acord cu UE, ceea ce ar fi echivalent cu un act de sinucidere. De altfel, guvernul May nu are un plan concret pentru varianta no-deal Brexit. Desigur, adepţii hard Brexit, cum ar fi Jacob Rees-Mogg, laudă în permanenţă virtuţile unui no-deal Brexit, fără a oferi însă argumente credibile.

Recent, s-a acreditat ideea că UE ar fi de acord să semneze un document de principiu în loc de un acord negociat, pentru a evita impactul psihologic negativ al unui no-deal Brexit. Germania a dezminţit însă această alternativă. Mai mult ca sigur, a fost vorba de o încercare eşuată a Marii Britanii de a diviza frontul european, ca şi în cazul discuţiilor la vârf franco-britanice. O altă strategie este de a afirma că, în lipsa unui acord rapid, se va ajunge la un no-deal Brexit „prin accident“, nemaifiind timp de ratificarea unui acord care s-ar încheia ulterior sfârşitului lunii septembrie. Este foarte adevărat că un acord Marea Britanie-UE va trebui ratificat de parlamentele celor 27 de state membre până în luna martie 2019, un proces care va dura minim 6 luni, din raţiuni evidente dar aceasta nu înseamnă că UE se va grăbi să semneze chiar şi un document cu valoare de principiu.

Nu există decât două soluţii raţionale în acest moment - soluţii ce nu se exclud una pe alta - care să nu afecteze catastrofal economia Marii Britanii.

Theresa May poate cere un time-out, un moment de reflecţie. O poate face după conferinţa de la Birmingham, la începutul lunii octombrie dar nu mai târziu. Probabil că liderii UE vor fi de acord cu o asemenea propunere, deoarece nu se neagă astfel principiile de negociere. Theresa May nu va putea să meargă mai departe fără sprijinul adepţilor hard Brexit din propriul partid dar în acest caz îl va pierde pe cel al adepţilor soft Brexit. Eventuala ameninţare cu un no-deal Brexit nu va avea niciun efect. Ameninţarea ar trebui să fie credibilă dar nu este: întrebarea firească este de ce nu s-a mers până acum pe această variantă. Noi alegeri ar însemna un rezultat foarte incert pentru Partidul Conservator: această strategie aplicată în 2017 a generat un guvern minoritar. Noi alegeri ar însemna probabil victoria laburiştilor - problema Brexit va fi abordată în campania electorală împreună cu problemele din economie, sănătate, educaţie etc.

O altă soluţie ar fi un nou referendum. Obiectul acestuia ar fi Brexit, abandonul Brexit sau acceptarea unui plan agreat cu partenerii europeni, nu doar opţiunile Leave şi Remain, precum în 2016. Conservatorii vor vedea într-un asemenea referendum oglinda eşecului lor, nefiind în stare timp de doi ani să redacteze un plan care să fie agreat la Londra şi la Bruxelles deopotrivă dar opinia publică ar fi satisfăcută, ar avea câştig de cauză.

Guvernul May ar putea cere o pauză în procesul de negociere pentru a organiza un al doilea referendum.

A organiza un referendum cu aceste trei opţiuni reprezintă de fapt o propunere a deputatului conservator Justine Greening, fost membru al cabinetului May, la data de 16 iulie. Propunerea a fost refuzată oficial de primul-ministru dar nu trebuie uitat că în 2017 May refuza şi ideea unor alegeri anticipate. A avea un astfel de referendum cu mai multe opţiuni ar fi o premieră în Marea Britanie dar este o variantă practicată în alte democraţii. Cel mai mare risc al unui astfel de referendum ar fi ca UE să nu ofere nicio variantă de acord, în speranţa că în acest fel opţiunea la referendum a rămânerii în UE ar fi întărită. Pe de altă parte, varianta dezacordului pe orice fel de acord ar putea să întărească şi opţiunea abandonului Brexit. Desigur, rămâne problema modului în care se va stabili opţiunea învingătoare, o problemă tehnică ce este comună acestui tip de referendum cu opţiuni multiple.

Guvernul May ar putea, prin urmare, cere o pauză în procesul de negociere pentru a organiza un al doilea referendum. Riscul este no-deal Brexit, o opţiune care poate genera consecinţe economice dezastruoase pentru Marea Britanie. În cazul acesta, libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE nu va mai putea fi garantată. Pentru o ţară precum România, cu o diaspora semnificativă în Marea Britanie, no-deal Brexit ar avea consecinţe nefaste. Un al doilea referendum nu ar trebui să fie doar prioritatea Londrei, ci şi a UE care ar resimţi negativ impactul unui no-deal Brexit (se estimează în acest caz o contracţie economică UE 27 de 1,4%).

Deocamdată, România nu are un punct de vedere instituţional adaptat ultimelor evoluţii din dosarul Brexit, un punct de vedere care ar putea fi promovat la Bruxelles. Un prim pas ar fi dacă s-ar realiza un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor români care ar avea drept de vot la un al doilea referendum. Justine Greening a făcut această propunere luând în calcul opinia publică din acest moment. România nu poate avea vreun punct de vedere fără a ştii ce vor proprii săi cetăţeni.