Frans Timmermans la şefia Comisiei Europene, Manfred Weber în fruntea Parlamentului European ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Social democratul Fras Timmermans şi popularul Manfred Weber
Social democratul Fras Timmermans şi popularul Manfred Weber

Potrivit informaţiilor de ultimă oră de pe culoarele summitului UE de la Bruxelles de la care se aşteaptă desemnarea şefilor structurilor de conducere comunitare, liderii europeani ar merge pe ideea ca postul de preşedinte al Comisiei Europene să fie atribuit socialistului Frans Timmermans, în ciuda opoziţiei grupului de la Vişegrad, iar cel de şef al Parlamentului European, popularului Manfred Weber.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk propune un acord la pachet Parlamentului European care prevede ca funcţia de preşedinte al Comisiei Europene să ajungă la un social-democrat, în timp ce Partidul Popular European ar urma să primească alte două funcţii de top, au declarat eurodeputaţi citaţi de dpa.

Deşi Donald Tusk nu a avansat nume, potrivit dpa, olandezul Frans Timmermans, în prezent prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a fost candidatul cap de listă al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) pentru alegerile din mai. Desemnarea sa s-ar confrunta însă cu o opoziţie puternică din partea unor statele membre central-europene.

În conformitate cu acordul propus de Tusk, centru-dreapta ar urma să beneficieze de postul de Înalt Reprezentat al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de funcţia de preşedinte al Parlamentului European. La rândul lor, liberalii ar urma să ocupe postul de preşedinte al Consiliului European, deţinut în prezent de Donald Tusk, un reprezentant al PPE, susţin eurodeputaţii citaţi.

Politicianul olandez socialist Frans Timmermans este pe cale să fie numit viitorul preşedinte al Comisiei Europene, au declarat duminică diplomaţi şi oficiali, cu câteva ore înainte ca liderii Uniunii Europene să se întâlnească pentru a decide cine va deţine posturile de top din blocul comunitar, relatează Reuters.

Deşi se confruntă cu o rezistenţă neaşteptată din partea ţărilor est-europene, Timmermans urmează să fie desemnat după convorbiri între Franţa şi Germania la summitul G20, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi şi un consilier al Parlamentului European.

Dacă se va confirma, alegerea va marca o victorie pentru socialişti şi liberali, care au afirmat că UE este tot mai dominată de Germania în poziţiile sale de vârf.

"Se pare că va fi Timmermans la preşedinţia Comisiei", a declarat pentru Reuters un diplomat implicat în discuţii, opinie împărtăşită de un al doilea diplomat contactat de agenţia britanică de ştiri.

Printre funcţiile de top care urmează a fi ocupate sunt cele de preşedinte al Comisiei, preşedinte al Parlamentului European, preşedinte al Consiliului European, şef al diplomaţiei UE şi preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Timmermans, care este în prezent prim-vicepreşedinte al Comisiei şi a fost ministru de externe al Olandei, ar urma să fie confirmat drept alegerea pentru înlocuirea lui Jean-Claude Juncker la dineul liderilor UE de duminică, care va începe la ora 19.00, ora României. 

În condiţiile în care Franţa şi Germania sunt de mult în dispută nu numai în privinţa candidaţilor, ci şi a regulilor de desemnare a noilor şefi de instituţii, termenul-limită de marţi pentru alegerea preşedintelui Parlamentului European a făcut să devină urgentă o înţelegere care altfel ar fi putut trena timp de luni de zile, susţin diplomaţi.

În conformitate cu procesul "Spitzenkandidat", germanul Manfred Weber, reprezentantul Partidului Popular European (PPE) ar fi trebuit să devină preşedinte al Comisiei Europene, întrucât grupul PPE a rămas cel mai mare din PE.

Însă preşedintele francez Emmanuel Macron a respins sistemul "Spitzenkandidat", susţinut de Angela Merkel, care până acum a refuzat să renunţe la el.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a sugerat să se înceapă de la zero, după un al doilea summit UE soldat cu un eşec în luna iunie. Multe guverne vor un echilibru între bărbaţi şi femei la şefia instituţiilor UE şi să se evite ca principalele funcţii să meargă doar la guvernele din vestul UE.

Compromisul care a apărut îi va permite lui Weber să devină preşedinte al PE, iar preşedinţia Comisiei îi va fi dată lui Timmermans, pe care Franţa şi Spania îl susţin cu fermitate, potrivit Reuters.

"Ambii candidaţi capi de listă sunt parte a soluţiei - asta este foarte important. După cum arată acum lucrurile, nu se va ajunge la un conflict instituţional", le-a spus Merkel ziariştilor după summitul G20 de la Osaka, Japonia, unde liderii UE au discutat despre funcţiile de top din blocul comunitar.

Pentru investitori şi pieţele financiare, alegerea cea mai importantă este cea a preşedintelui BCE, care stabileşte rata dobânzii pentru zona euro. Franţa ar putea primi postul, a declarat un diplomat UE, avansând numele lui Francois Villeroy de Galhau, guvernator al Băncii centrale a Franţei. Erkki Liikanen, fost guvernator al Băncii centrale din Finlanda, este de asemenea un candidat pentru a-i succeda lui Mario Draghi.

Totuşi, acest post nu a fost discutat de Tusk în convorbirile cu grupurile din PE duminică şi un diplomat a spus că Angela Merkel a cerut ca postul să fie decis mai târziu.

Printre femeile-candidat pentru cele mai importante joburi de la Bruxelles sunt daneza Margrethe Vestager, acum comisar european pentru concurenţă, bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, care activează în cadrul Băncii Mondiale, şi ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite