Time: Dintre ruinele Ucrainei, UE se încheagă în sfârşit ca o uniune geopolitică

FOTO SHUTTERSTOCK

Pe parcursul ultimilor ani identitatea Uniunii Europene a ajuns să fie legată indisolubil de o logică a crizelor astfel încât nu doar că UE s-a confruntat cu tot felul de crize, ci pare chiar să se definească prin ele, scrie într-un editorial publicat în revista „Time” Bruno Maçães, fost secretar de stat pentru afaceri europene în Portugalia, şi în prezent consultant la Flint Global, autor al mai multor cărţi despre geopolitică.

„ Într-un anume sens,  UE chiar salută aceste crize după ce [în urma lor] a preschimbat pericolul în oportunitate, iar numeroşi apărători ai săi argumentează că ar putea fi chiar o modalitate de a merge înainte.

Toate problemele au fost amânate pentru un moment al adevărului când o criză mai mare s-ar ivi şi ori să oblige UE să facă pasul decisiv către o uniune ceva mai desăvârşită, ori altminteri să intre într-o stare de declin final. Pe parcursul ultimilor ani, multă lume a speculat cu privire la forma pe care o va lua această criză mai amplă. Mi s-a părut destul de evident că aceasta ar urma să fie într-un anume sens de natură geopolitică, întrucât doar dintr-un mediu exterior s-ar putea contura limpede genul de provocări pentru care UE rămâne nepregătită: provocări necesitând un răspuns rapid sau diverse grade de adaptare şi improvizaţie. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Războiul din Ucraina a fost acea criză.

A prilejuit un moment interesant de introspecţie şi într-o altă privinţă. Deodată, nu mai eram atât de siguri că problema era la UE. Pentru că UE a fost cea care a produs dependenţa periculoasă de energia din Rusia, care acum ameninţă să dea peste cap economia europeană în ansamblul ei? Adevărul e că nu a fost ea. În cea mai mare măsură, elitele politice şi economice germane au fost cele ce au ajuns să fie vrăjite de mirajul energiei ruseşti ieftine. UE a luptat fără vreo izbândă împotriva dominanţei acestor elite, deşi nu a făcut vreodată un secret din convingerea că gazoductul Nord Stream este o idee proastă. Dar nici nu s-a îndrăgostit vreodată de conceptul francez al unei Europe lărgite care să cuprindă Rusia, măcar din pricina faptului că Kremlinul dispreţuieşte UE şi ar vrea să o vadă eşuând.

Încet-încet, mentalităţile se schimbă. Cu ocazia unei călătorii recente la Praga m-am aşteptat să regăsesc scepticismul obişnuit cu privire la Bruxelles şi puterea supranaţională. Era încă prezent sub o anumită formă, însă majoritatea interlocutorilor mei s-au arătat mult mai furioşi şi suspicioşi din pricina puterii franceze şi germane. Odată ce centrul acţiunii politice este acum geopolitic mai degrabă decât cultural, dintr-odată elitele cehe se simt mai aproape de Bruxelles decât de Berlin. Cel puţin la Bruxelles se poate discuta despre cum se poate răspunde ameninţării ruseşti. UE priveşte lumea în termeni de blocuri mari. Germania, în schimb, este preocupată de interese economice locale, în vreme de Franţa visează încă la prestigiu şi putere.

Dincolo de neliniştile din prezent, se deschid noi perspective. O uniune politică în Europa nu se va clădi niciodată pe fundamente economice. Europa se va uni în calitate de uniune geopolitică sau nu se va uni deloc. Or, acum, pentru prima dată, geopolitica preia conducerea. S-a făcut deja un salt cuantic prin decizia de a oferi Ucrainei şi Republicii Moldova statut de candidate la UE. Nimeni nu a stat prea mult să dezbată dacă Ucraina are parte de condiţiile economice necesare pentru a se alătura UE. În circumstanţele date, condiţia ar fi fost fără doar şi poate ridicolă. În loc de asta, ceea ce este mult mai rezonabil, am pornit de la asumpţia că aceste condiţii pot fi create în viitor, cu condiţia ca Europa să fie capabilă să-şi asigure propria stabilitate şi securitate.

Relaţiile dintre Bruxelles şi Polonia s-au mai îmbunătăţit. Cu toate că au rămas probleme de rezolvat, ambele părţi sunt de acord în privinţa chestiunii fundamentale a cine ne sunt duşmanii. Nu există un asemenea consens cu Ungaria şi, de fapt, Ungaria este acum izolată în Europa, fiind considerată de aproape toată lumea ca un lacheu al Rusiei. Războiul ne-a învăţat să ne axăm pe lucrurile esenţiale.

Cea mai complexă problemă ce nu şi-a găsit încă rezolvare este cum să închegăm la Bruxelles un centru de putere cu adevărat independent de interesele Franţei şi Germaniei. Absenţa unei atare puteri a fost responsabilă pentru Brexit în măsura în care Marea Britanie a ajuns la concluzia că dacă ar rămâne în UE nu ar scăpa de dependenţa excesivă de vechii săi rivalii de la Paris şi Bruxelles.

Pe termen lung, mărirea UE ar trebui să ne permită să ajungem în acest punct. Cu Ucraina în calitate de membru, simpla adunare a voturilor poloneze şi ucrainene ar depăşi ponderea Germaniei. Nu vă faceţi iluzii că nu asta ar fi motivul pentru care atât Franţa, cât şi Germania caută o soluţie prin care să amâne intrarea Ucrainei, înlocuită temporar cu un alt aranjament pe care preşedintele Macron l-a numit <<Comunitate Politică Europeană>>.

Pe termen scurt, ne trebuie noi alianţe între Sud, Scandinavia şi Europa Centrală. Doar că balanţa puterii deja se mută, ceea ce se poate vedea în propunerea recentă a Comisiei Europene privind o autoritate de urgenţă prin care să aibă capacitatea să declare o alertă la nivelul Uniunii şi să dispună ca fiecare stat membru să-şi reducă consumul de gaz. Germania nu doar că a încuviinţat ca această putere să devină o competenţă europeană. Aflată sub ameninţarea unui colaps energetic brusc, chiar a cerut-o. Vulnerabilitatea germană este o rază de speranţă pentru o viitoare uniune politică europeană”, scrie Bruno Maçães într-un editorial intitulat „Out of the Wreckage of Ukraine, the E.U. Is Finally Becoming a Union”, publicat în revista „Time”.