Dar, între timp, doamna May a reuşit o contraperformanţă uriaşă, exemplară deoarece, pentru prima oară, a pus sub semnul întrebării credibilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de a se comporta ca un actor credibil şi predictibil pe scena politică internaţională, ignorând principii elementare ale ştiinţei bunei guvernări.

Prima contraperformanţă, cu atât mai gravă şi plină de o simbolistică specială în ţara care afirmă că posedă cea mai veche democraţie funcţională din lume, constă în relativizarea absolută a valorii referendumului ca procedeu constituţional care consfinţeşte voinţa poporului suveran chemat să decidă asupra unei chestiuni de importanţă naţională. Rezultatul referendumului este obligatoriu şi indiscutabil. Sau aşa ar trebui să fie.

Ceea ce s-a petrecut însă în Marea Britanie arată că acolo, exact ca în oricare dintre ţările prezentate a fi democraţii incipiente, instabile sau necoapte, referendumul poate avea o valoare opţională, reversibilă în funcţie de circumstanţe, de interese şi de jocuri economice care să influenţeze diverse grupuri de presiune din zona politică. Astfel, referendumul BREXIT nu mai este un punct de referinţă în istoria ţării, ci a devenit o pârghie de negociere la adăpostul căreia se fac în primul rând jocuri de putere, se refac alianţe, se forţează dispariţia unor vechi alianţe pentru a se face loc unora noi şi, de ce nu, se dă timp „băieţilor deştepţi” mai mult sau mai puţin autohtoni să-şi consolideze infrastructurile necesare pentru a fi gata de acţiune la timpul oportun.

Discreditarea referendumului trece întreaga problemă din zona predictibilităţii absolute a prevederilor tradiţiei estabishmentului politic („aşa s-a votat, astfel vom merge mai departe”) în cea a negocierilor de tarabă în care politicienii folosesc prevederile sistemului pentru a bloca sistemul (vezi circul cu audienţă  mondială din Camera Comunelor cu voturile succesive care respingeau absolut tot) în scopul măreţ de a provoca o criză suplimentară a puterii, mijloc de a cuceri scaunele puterii. Consecinţa logică a situaţiei este că, în acest moment, în perspectiva convocării unui al doilea referendum pe tema BREXIT, nu mai există niciun fel de garanţie că politicienii britanici s-ar putea cumva simţi obligaţi să respecte rezultatele noii consultări populare, caz în care ar putea urma un al treilea şi al patrulea referendum. Exact ca sesiunile de vot pe Acordul de ieşire din UE. Situaţie care, în loc să se rezolva acum sub presiunea de a termina circul, pare să se prelungească.

A doua contraperformanţă este transmiterea mesajului că un document negociat şi semnat de Guvernul britanic poate să nu aibă niciun fel de valoare, chiar dacă, legal, Theresa May, în calitate de prim-ministru, era singura îndrituită de legile britanice să negocieze cu UE şi să ia deciziile în consecinţă.

Desigur, în acest caz precis este vorba despre Acordul pe BREXIT, dar Parlamentul Britanic a dechis un posibil precedent, pe atât de delicat, pe atât de primejdios: în ce condiţii poate să reia aceleaşi argumente şi să se folosească de aceleaşi proceduri pentru a anula orice acord semnat în viitor de Guvernul britanic ? Apoi, ştiind că o asemenea variabilă extrem de gravă a fost introdusă în deja în jocul tratatelor internaţionale, care vor fi reacţiile de apărare ale partenerilor? Vor cere o clauză de salvgardare care să protejeze tratatul respectiv faţă de o acţiune silimilară a Camerei Comunelor? Care vor fi consecinţele politice, vor fin oare adoptate noi prevederi constituţionale care să reducă sau să anuleze privilegiul executiv al Guvernului în ce priveşte reprezentarea şi negocierea cu partenerii externi?

Theresa May pleacă, dar asta nu rezolvă absolut nimic din moment ce chestiunea BREXIT se pune şi pe viitor exact în aceiaşi termeni ca până acum. Uniunea Europeană a repetat din nou şi acum că, cel puţin din punctul de vedere al oficialilor de la Bruxelles, Acordul pe BREXIT rămâne singura opţiune valabilă şi non-negociabilă, cu exceţia situaţiei în care Mare Britanie va anula primul referendum şi va dori revenirea la situaţia anterioară votului. În consecinţă, suntem exact în aceeaşi paradigmă de haos complet şi fără ca, cel puţin în acest moment, să se fi produs mişcări de trupe care să schimbe fundamental echilibrul politic intern la Londra.

Măcar un  mare merit are tot acest circ politic fără precedent din Marea Britanie. A arătat, fără putinţă de tăgadă, adevărata valoare a argumentelor iniţiale folosite de Theresa May la începutul mandatului său din iunie 2017, atunci când a consacrat zeci şi zeci de ore de discursuri în care încerca să-i convingă pe britanici de viabilitatea mitului conform căruia ieşirea din UE avea să fie fără consecinţe, că exista varianta reprezentată de Commonwealth care putea compensa orice mic dezavantaj viitor şi, mai presus de toate, exista promisiunea făcută de Donald Trump privind un Tratat de liber-schimb care, în sine, avea să fie oportunitatea visată şi excepţional de valoroasă. Aţi văzut ce s-a ales din toate astea.

Lecţia BREXIT a fost oare suficientă pentru a putea fi exemplară în orice discuţie despre valabilitatea şi valoarea soluţiei europene? În principiu, aşa ar fi normal să se întâmple. Există oarece semne că opinia publică europeană a receptat cu reală spaimă ceea ce se petrece în Marea Britanie şi care sunt perspectivele politice, economice, sociale şi de securitate care rămân perfect deschise şi acoperite de ceaţă? Poate asta să fi animat intenţiile de vot pro-europene care s-au manifestat, absolut neaşteptat pentru unii, în Olanda, unde Frans Timmermans a câştigat după o campanie bazată exclusiv pe ideea europeană, exact ca şi pro-europenii lui Vadakar, care au învins în Republica Irlanda. Să vedem ceea ce urmează, căci există promisiunea apariţiei partidelor suverniste, populiste şi naţionalist-extremiste care ar putea să impulsioneze o mişcare de implozie a Europei şi să susţină cereri de recuperări de teritorii şi refaceri de graniţe.

Să vedem cum va arăta luni peisajul politic european şi pe unde vom fi, cu ce posibilităţi de relaţionare şi cu cine ca şefi de partidă în ansamblul structurilor europene.

P.S. Ca o glumă sau compensare tristă a istoriei, Theresa May va mai fi încă în funcţie la începutul lunii viitoare, atunci când îi va întinde covorul roşu preşedintelui Donald Trump, ocazie excepţională pentru ca oaspetele american să repete în faţa britanicilor mai vechea sa apreciere cum că BREXIT „este un lucru foarte bun pentru Marea Britanie”.