Theresa May va prezenta un proiect de lege privind retragerea Marii Britanii din UE, luna viitoare

Theresa May va prezenta un proiect de lege privind retragerea Marii Britanii din UE, luna viitoare

Premierul britriani Theresa May

Guvernul premierului britanic Theresa May va prezenta în Parlament, în prima săptămână din luna iunie, proiectul de lege privind implementarea acordului de retragere a Marii Britanii din UE, a informat marţi seara un purtător de cuvânt.

”Vom prezenta proiectul legii cu privire la ieşirea (din UE) în cursul săptămânii (care începe la) 3 iunie”, a anunţat Guvernul luni seara într-un comunicat, apreciind că negocierile cu Partidul Laburist au fost ”utile şi constructive”.
 
Negocierile urmează să continue miercuri, la nivel oficial, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de  Reuters.
 
”Este imperativ să facem acest lucru” la această dată, pentru ca Regatul Unit să poată să părăsească Uniunea Europeană (UE) ”înaintea vacanţei parlametare de vară”, în iulie, a apreciat Guvernul.
 
Londra speră astfel să evite ca deputaţii britanici aleşi în alegerile europene, care au loc la 23 mai în regat, să nu poată intra în componenţa noului Parlament European (PE), carea urmează să se constituie în prima sesiune plenară, prevăzută la 2 iulie.
 
Însă, dacă ”Parlamentul britanic nu va fi adoptat un acord privind ieşirea regatului din Uniune, aprobat de regină, până la 30 iunie”, eurodeputaţii britanici aleşi ”vor face parte” din PE la aproape trei ani după referendumul prin care britanicii au decis ieşirea regatului din UE, a subliniat anterior, luni, un purtător de cuvânt al premierului Theresa May.
 
Acordul de Brexit, negociat de Theresa May, a fost respins de trei ori de parlamentarii britanici.
 
Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.
 
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: