Termenele se apropie de final, la 25 noiembrie acordul trece prin Consiliul European şi ia calea statelor pentru ratificare, în condiţiile unei susţineri inexistente în Parlamentul Britanic. Asta dacă premierul însuşi ajunge să supravieţuiască în funcţie până lunea viitoare, pentru că are probleme şi contestări puternice chiar în propriul partid. Şi nici majoritatea de conjunctură nu se simte prea bine.

Bătălia politică britanică. Partide, opţiuni şi tumult electoral

De fapt, spaţiul de consens este prea îngust pentru ca Theresa May să supravieţuiască unui Brexit cu o variantă realistă şi moderată a acordului, în tumultul în care se zbate societatea britanică. Şi clasa politică deopotrivă. Aceasta e sfâşiată în trei părţi distincte: cei ce doresc ieşirea cu orice preţ şi cu orice cost, hard-Brexite-rii, majoritatea părăsind Guvernul şi ameninţând poziţia doamnei May în partid; apoi moderaţii, pentru care un acord e absolut obligatoriu, în orice caz mult mai de dorit decât o ieşire dezordonată şi fără nici un acord, iar aceştia par majoritatea în Parlament, dar fiecare are propriile limite, deseori incompatibile; în fine, cei care nu doresc deloc Brexit şi optează pentru un nou referendum.

Lucrurile s-au accentuat şi mai mult după ce graniţele partinice s-au adâncit, amestecate în linii roşii şi falii tot mai mari. DUP, partidul loialist nord-irladez, se trezeşte cu condiţiile sale nesatisfăcute, iar doamnei May îi va fi foarte greu să menţină această fracţiune indispensabilă pentru voturile majore chiar şi la votarea acordului. DUP vroia să nu existe diferenţe de tratament între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, altfel ar respinge acordul şi ar părăsi, totodată, susţinerea guvernului. E ceea ce se pare se întâmplă chiar acum.

În acelaşi timp, opoziţia laburistă contestă faptul că publicului i s-ar fi livrat ceea ce aştepta, ce i s-a promis şi promisiunile pentru care a votat, de aceea respinge formula de acord, mai mult, solicită alegeri anticipate, iar dacă nu le obţine, pentru o validare prin vot a majorităţii care va face acordul, va opta pentru un nou referendum care să certifice opţiunea majoritară a britanicilor de astăzi. Iar aici lucrurile sunt relativ simple: două treimi din britanici doresc ca, dacă nu se validează un acord în Parlament, să li se dea lor ocazia să se pronunţe din nou, iar o majoritate solidă de 56% se pronunţă deja pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Supravieţuitoarea Brexitului: noua hemoragie din Guvern şi ameninţarea moţiunii împotriva premierului conservator

Theresa May a reuşit o nouă performanţă a supravieţuirii politice, după ce, la prima formulă de Brexit, Ministrul pentru Brexit, David Davies şi ministrul de Externe, Boris Johnson, au părăsit guvernul. Hard Brexiter-ii stau la cotitură şi aşteaptă să preia guvernul britanic. De data aceasta, după discuţia privind acordul final, 5 membri ai guvernului au plecat, dar Theresa May a reuşit să păstreze alte două figuri importante conservatoare şi adepte ale Brexit în Guvern, Michael Gove, ministrul Mediului - care a refuzat, totuşi să preia portofoliul de la Brexit - şi Liam Fox, Secretarul pentru comerţul internaţional.

Pe de altă parte, Guvernul britanic se confruntă cu spectrul unui vot de neîncredere la adresa Theresei May. Deja e public că 21 de parlamentari conservatori au trimis scrisorile de sancţionare, în timp ce sunt necesare 48 asemenea angajamente pentru un vot. Dar parlamentarii nu-şi declină, de obicei, votul şi scrisorile de sancţiune, deci numărul ar putea fi deja atins, iar supravieţuirea trecerii acordului prin guvern ar fi de scurtă durată pentru doamna May. Totuşi, dacă ceva e să se întâmple, va avea loc săptămâna viitoare. Contestarea din rândul conservatorilor şi eventualul vot de încredere pe care doamna May l-ar câştiga ar scuti-o de emoţii în următorul an, însă şansa cea mai mare, dacă se strâng numărul de contestări necesare, e ca moţiunea să treacă în Partidul Conservator, care-şi poate elimina, astfel, propriul premier.

Semnele par să fie bune, doamna May reuşind rapid să acopere locurile rămase vacante în Guvern, astfel încât Amber Rudd a înlocuit-o pe demisionara Esther McVey ca Secretar pentru Muncă şi Pensii, iar Stephen Barclay, fost Ministru al Sănătăţii, a preluat portofoliul Brexit. E un pas important, o mişcare de forţă care arată capacitatea sa de a menţine Guvernul funcţional, un pas de bun augur pentru tumultul din săptămâna ce vine.

Premierul britanic Theresa May a respins sâmbătă şi contrapropunerile la proiectul său de acord negociat cu Uniunea Europeană privind Brexitul. Totuşi, partida este departe de a fi câştigată. Potrivit Daily Telegraph, cinci miniştri pro-Brexit, printre care Michael Gove, fac presiuni asupra Theresei May pentru ca ea să revină la Bruxelles şi să negocieze posibilitatea ca Marea Britanie să retragă unilateral din aranjamentul încheiat pentru Irlanda de Nord după Brexit. Pe lângă Michael Gove, acest grup este format din ministrul pentru relaţia cu parlamentul Andrea Leadsom, ministrul pentru comerţ internaţional Liam Fox, ministrul pentru dezvoltare internaţională Penny Mordaunt şi secretarul de stat pentru transporturi Chris Grayling.

În plus, premierul britanic pare să fi fost forţată să acorde în Parlament votul liber la validarea acordului final, pentru a putea câştiga şi menţine guvernul şi membrii esenţiali în Guvern. Altfel spus, unii dintre membrii Guvernului şi-au rezervat posibilitatea de a vota împotriva acordului în final, chiar dacă au rămas în Guvern. Este un mod de abordare pur britanic, când membrii Guvernului trebuie să voteze pentru proiectele propuse, în caz contrar trebuie să părăsească mai întâi guvernul. Numai că, pe bază de înţelegeri prealabile, Premierul poată lăsa votul liber, fapt care permite miniştrilor să rămână în Guvern chiar votând împotriva unui proiect cu care nu sunt de acord.

Între cei care au solicitat această variantă de abordare a acordului s-au numit cei ce au solicitat renegocierea punctului din acord relativ la abordarea unilaterală în privirea acordului inter-irlandez, dar şi un alt membru al Cabinetului May, Secretarul pentru Dezvoltare Internaţională, Penny Mordaunt, reuşind, prin acordul lui May, să rămână şi el în Guvern până după votul în Parlament al Acordului. Asta dacă nu cumva moţiunea împotriva lui May dărâmă guvernul din interiorul Partidului Conservator până atunci.

La acest moment, Acordul păstrează libera circulaţie pe frontiera inter-irlandeză, dar şi dreptul UE de a menţine Marea Britanie în piaţa comună, cu varianta condiţionării oricărui pas până la acordul european în linia roşie a frontierei care devine cea între UE şi Marea Britanie. O sarcină grea, care condiţionează existenţa Guvernului după ziua semnării acordului cu UE, la 25 noiembrie, în Consiliul European.

Un acord de 600 de pagini greu inteligibil şi complet ambiguu

Acordul prealabil despre Brexit, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, are 585 de pagini, e lung, complex şi are numeroase clauze de o ambiguitate constructivă ce îl face greu inteligibil sau amână de-a dreptul o soluţie de orice tip pentru viitor. Astfel, deşi formal Marea Britanie iese din UE la 29 martie 2019, dată de la care nu mai participă la deciziile europene, în fapt ea rămâne în piaţa unică şi subiect al reglementărilor europene pe toată perioada de tranziţie, până la sfârşitul lui decembrie 2020, când se speră că părţile vor fi realizat un acord comercial nou.

În ceea ce priveşte subiectul cel mai controversat, cel al frontierei inter-irlandeze, dintre Irlanda de Nord britanică şi Republica Irlanda, se asumă faptul că nu va exista o graniţă întărită între cele două cel puţin pe termen scurt. În cazul unei perioade de tranziţie care excede 2020, se aplică formula "backstop" adică cea a "unui teritoriu vamal unic între Uniunea Europeană şi Marea Britanie." În acelaşi timp, la nivelul pieţei financiare, "entităţile înfiinţate în Marea Britanie vor fi tratate ca entităţi din afara Uniunii", ceea ce înseamnă, în practică, faptul că toate companiile din centrul financiar londonez primesc un statut numit "de echivalenţă" precum cele din SUA sau Japonia, fapt ce subminează fundamental activitatea lor pe piaţa europeană, deci dezavantajează localizarea lor la Londra.

Şi pe libertatea de mişcare acordul oferă protecţie pentru cei peste 3 milioane de europeni din Marea Britanie şi cei peste un milion de britanici de pe continent, care vor continua să trăiască, să muncească şi să studieze acolo unde o fac astăzi. "fără vize de ieşire, de intrare sau formalităţi echivalente pentru cei cu documente valide emise în UE sau Marea Britanie, atunci când trec frontierele”.

Guvernul scoţian consideră că nu mai există nici un acord, că acordul e mort şi Michael Russell, secretarul scoţian pentru relaţiile constituţionale, subliniază că Brexitul nu e un viitor mai bun, ci un pas înainte spre un trecut imaginar. Acordul e inacceptabil pentru Scoţia şi cetăţenii săi şi nu va fi susţinut de către Guvernul scoţian. Acordul e rezultatul inevitabil a unor linii roşii draconice auto-impuse şi care înmormântează fundamental orice idee de acord, susţin liderii scoţieni. Dacă Consiliul European va agrea formula la 25 noiembrie, Guvernul scoţian va da un vot înaintea celui din Parlamentul britanic, respingându-l. De altfel, Scoţia îşi doreşte o reluare a referendumului intern pentru ieşirea din Marea Britanie şi rămânerea în UE.

Referendum pentru un nou Brexit

Şi nu e singura entitate care optează pentru un nou referendum. John McDonnell, unul din liderii laburiştilor, a spus că un Brexit de compromis mai poate fi găsit în Parlament. “Lumea şi-a putut da seama ce înseamnă un Brexit fără acord şi a realizat că poate fi catastrofal pentru econimie. Acum, în Camera Comunelor se pregăteşte o platformă pentru a evita o asemenea variantă, a lipsei unui acord”. Totuşi laburiştii vizează alegeri anticipare şi, dacă nu reuşesc să valideze astfel susţinerea pentru acord, vor cere un al doilea referendum pentru Brexit.

“Dacă nu avem un acord care să respecte referendumul originar şi să protejeze, în acelaşi timp, locurile de muncă şi economia britanică, prioritatea noastră devine generarea de alegeri anticipate. Şi dacă un asemenea ţel nu poate fi atins, votul poporului devine obligatoriu”, a mai spus el, reluând poziţia liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn, care a trimis un mail tuturor membrilor de partid cu această poziţie şi strategie adoptată.

Sondajul de opinie făcut de către YouGov identifică o opoziţie în creştere faţă de abordarea actuală a guvernului britanic. Trei din patru votanţi consideră că acordul prezent nu are nimic din ce s-a promis acum 2 ani, iar două treimi consideră că Brexitul se anunţă a fi un dezastru pentru afaceri, pentru serviciile publice şi pentru tineri. Acelaşi sondaj a măsurat şi formulele de ieşire din impas, iar cetăţenii britanici susţin cu două treimi nevoia unui nou vot pentru Brexit. Iar într-un asemenea referendum, 56% doresc să rămână în UE. Starea de spirit poate să se schimbe, dar astăzi probabilitatea de a trece la un nou referendum cândva, în 2019, a crescut simţitor.

Spectrul recesiunii şi prăbuşirii economice: de la Marea Britanie la Mica Anglie

Nu numai opoziţia laburistă, ci şi publicul britanic e preocupat de impactul unui no deal şi a unui Brexit dezordonat asupra Marii Britanii, economiei sale şi a slujbelor. Spectrul recesiunii şi al unei prăbuşiri economice nesustenabile, de impact major, este resimţit şi conştientizat şi la nivel guvernamental. Chiar în discursul în care cerea sprijinul colegilor săi conservatori pentru acord, Doamna May remarca faptul că nu e timpul pentru o schimbare de lider acum, ci un moment în care toate forţele conservatoare să fie reunite. De altfel, discuţia cu şeful grupului parlamentar, cel care se preocupă de catalizarea majorităţii conservatoare, în mod constant, a avut loc la Downing Street 10, sediul premierului britanic, pentru a asigura, cum se poate, majoritatea pentru acord.

Dacă pentru Bruxelles acordul urmează să se voteze pe 25 noiembrie, şi apoi să fie supus ratificării, pentru Londra întrebările rămân dacă va mai fi un guvern săptămâna viitoare, dacă va mai fi doamna May premier, pentru că majoritatea e cvasi-inexistentă deja iar aportul unor laburişti soft Brexit este infim şi nu compensează sprijinul DUP, pierdut pentru acord, nici pe cel al hard Brexiter-ilor din Partidul Conservator. În plus, un acord validat de către UE şi respins de către Parlamentul britanic nu e chiar tipul de document pe care europenii l-ar propune spre ratificare propriilor parlamente.

Situaţia financiară a Marii Britanii va fi oricum afectată de către Brexit, chiar şi de către unul ordonat. Pierderile sunt importante, pe termen scurt, şi e puţin probabil ca o compensaţie să apară curând. Londra a încercat diferitele variante de a se relansa ca o Mare Britanie post-colonială, folosind Commonwealth-ul, sau ca o Mare Britanie globală, dar a constatat că astăzi ea valorează doar o zecime din piaţa UE şi că partenerii săi din fostele colonii nu mai au apetit spre a considera relaţia privilegiată ca pe vremea când Marea Britanie adera la UE. În plus, şi actorii terţi nu s-au înghesuit să facă concesii şi să deschidă pieţe, nici SUA, nici China, nici India, pentru o Mare Britanie ieşită din Uniunea Europeană.

Şi investiţional lucrurile se pierd în faptul că cei înregistraţi la Londra nu sunt entităţi într-un stat comunitar, şi cel mai lovit pare a fi City-ul din Londra, oraşul financiar care este vizat de delocări în serie, până la terminarea perioadei de tranziţie. De altfel, ieşirea din piaţa comună costă cel mai mult, ca şi nesiguranţa asupra modului în care va arăta viitorul acord UE – Marea Britanie, după perioada de tranziţie, dar şi când vor fi acordul şi tranziţia terminate. Instabilitatea afectează mai mult Marea Britanie decât un eventual acord prost. În plus, acţiunile Scoţiei ce doreşte separarea şi rămânerea în UE, ca şi perspectivele Irlandei de Nord de a rămâne în piaţa unică, chiar fără Londra, ameninţă să transforme Marea Britanie într-o mică Anglie, cu portanţă şi greutate strategică mult diminuate.