Theresa May, la primul hop înainte de anticipate. Conservatorii obţin victorii importante în alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conservatorii premierului britanic Theresa May au obţinut victorii importante în scrutine locale desfăşurate cu o lună înainte de alegerile generale.

Premierul Theresa May îşi consolidează poziţia înainte de alegerile generale din 8 iunie din Marea Britanie şi în contextul negocierii condiţiilor ieşirii ţării sale din Uniunea Europeană (UE).

La capătul unor alegeri locale desfăşurate joi, conservatorii au preluat controlul în Warwickshire, Lincolnshire şi Gloucestershire, potrivit primelor rezultate anunţate vineri, transmite postul BBC, citat de news.ro.

Potrivit BBC, Partidul Conservator îşi menţine totodată controlul asupra Essex, Hampshire şi Dorset.

Partidul Laburist a pierdut Blaenau Gwent şi Merthyr Tydfil în favoarea unor independenţi. Şi UKIP a suferit pierderi importante.

În total, 4.851 de mandate de consilieri locali, în 88 de consilii, au fost vizate în alegerile de joi - şi anume în toate consiliile din Scoţia şi Ţara Galilor şi în 34 din Anglia.

În mod tradiţional organizate la jumătate de mandat, aceste alegeri au avut loc anul acesta în contextul special al Brexitului, la mai puţin de un an după referendumul istoric de la 23 iunie 2016 pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, al cărui rezultat continuă să-i dezbine profund pe britanici, comentează AFP.

Rezultatele acestor alegeri vor fi analizate cu lupa înaintea alegerilor legislative anticipate convocate pentru data de 8 iunie de către May, în vederea consolidării poziţiei sale pentru negocierea Brexitului.

Şefa conservatorilor britanici a acuzat reprezentanţi europeni că vor să „influenţeze“ rezultatul alegerilor legislative din ţara sa.

„Unii de la Bruxelles nu vor succesul negocierilor, nu vor ca Regatul Unit să reuşească“, a spus ea în cursul acestei săptămâni.

Cotidianul britanic „The Guardian“ scrie că Theresa May, prin acest „atac extraordinar“, a „declarat război Bruxellesului“.

„Nimeni nu vrea să influenţeze campania electorală“ din Marea Britanie, i-a răspuns joi preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani. „Noi am spus doar că ne vom apăra interesele“, a subliniat oficialul european.

La rândul său, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a încercat să calmeze spiritele.

„Aceste negocieri sunt şi aşa destul de dificile. Dacă începem să ne certăm înainte să înceapă, vor deveni imposibile“, a subliniat el în faţa presei la Bruxelles. El a îndemnat părţile să dea dovadă de „bunăvoinţă“ pentru ca negocierile să ajungă la bun sfârşit.

Pe frontul intern, premierul britanic a fost acuzat de adversarii săi politici că instrumentalizează Brexitul în scopuri electorale.

„Transformarea UE în sperietoare este doar o manevră de diversiune pentru ascunderea bilanţului conservatorilor“, a reacţionat premierul scoţian Nicola Sturgeon.

„Este vorba despre negocieri vitale pentru toată lumea din Regatul Unit şi pentru viitorul ţării noastre, însă Theresa May plasează interesele partidului ei înaintea intereselor naţionale“, a denunţat şi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite