The Guardian: Mai multe prostituate românce din Marea Britanie vor ataca pe cale legală deciziile autorităţilor de a le deporta

The
Guardian: Mai multe prostituate românce din Marea Britanie vor ataca pe cale legală
deciziile autorităţilor de a le deporta

Prostituţia în regim liber-profesionist este legală în Anglia FOTO Alamy

Mai multe lucrătoare în industria sexului care provin din ţări est-europene, preponderent din România, vor contesta notificările de deportare primite de la autorităţile britanice pentru practicarea prostituţiei şi abuzurile poliţiei britanice, susţinând că lucrează de fapt legal ca liber-profesioniste, scrie „The Guardian”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cotidianul britanic notează că din ce în ce mai multe prostituate din ţări est-europene au primit avertismente de deportare din partea oficialilor care lucrează la „Operaţiunea Nexus”, o iniţiativă comună a poliţiei britanice şi birourilor de imigraţie care vizează deportarea imigranţilor suspectaţi de comiterea de infracţiuni pe teritoriul Regatului Unit.
 
Femeile vor ataca deciziile pe cale legală, susţinând că ele lucrează în regim de liber profesionist ca prostituate, fapt permis de legislaţia britanică.
 
Practicarea prostituţiei este legală în Marea Britanie, însă multe dintre activităţile asociate cu industria sexului – precum deţinerea unui bordel sau proxenetismul – sunt interzise. Astfel, unele dintre femei au fost arestate în urma unor razii ale poliţiei britanice împotriva reţelelor de traficanţilor de carne vie.
 
Ziarul britanic notează că prostituatele vizate de Operaţiunea Nexus sunt „în majoritate românce” însă nu menţionează un număr sau o proporţie a cazurilor, prezentând în schimb poveştile a două dintre femeile care au  primit notificări de deportare din partea autorităţilor britanice, cu pseudonimele Maria şi Victoria.
 
Maria susţine că a fost reţinută de poliţie pe stradă şi dusă la secţie, acolo unde a fost reţinută pentru 24 de ore, iar o săptămâna mai târziu a primit o scrisoare de la oficiali care lucrează la Operaţiunea Nexus, informând-o că riscă din nou reţinerea şi deportarea în România.
 
Victoria a fost arestată în blocul în care locuieşte şi interogată de poliţiştii britanici sub suspiciunea că administrează un bordel. „Nu am fost acuzată de nimic până la urmă, dar am primit o scrisoare. Mi-a fost reţinut paşaportul şi mi s-a spus că dacă apelul meu va fi respins voi fi deportată”, a declarat femeia, în vârstă de 21 de ani, care a adăugat că a recurs la prostituţie în Marea Britanie deoarece „se câştigă mai bine decât în România” şi pentru că nu poate găsi o slujbă normală,
 
O altă femeie care nu şi-a dezvăluit numele sau naţionalitatea susţine că a fost abordată de poliţişti în cadrul unei acţiuni care viza traficanţii de persoane, iar aceştia i-ar fi luat banii şi actele şi ar fi ameninţat-o cu deportarea, deşi nu au reţinut-o şi nu are vreo plângere înregistrată pe numele ei.
 
O parte dintre femeile vizate de Operaţiunea Nexus se pregătesc să atace pe cale legală acţiunile autorităţilor britanice, susţinând că îşi exercită drepturile conferite de tratatele Uniunii Europene prin furnizarea de servicii în regim de liber profesionist în cadrul industriei sexului. Cazuri precedente judecate în ţările membre UE au stabilit că prostituţia constituie o meserie liber-profesionistă în ţările în care este legalizată.
 
Femeile sunt sprijinite în demersurile lor de Colectivul Englez al Prostituatelor(ECP), o organizaţie sindicală a lucrătoarelor din industria sexului.
 
„Această politică intenţionate de deportare şi destituire vizează femei imigrante, care din cauza criminalizării şi a stigmei asociate cu industria sexului, vor întâmpina dificultăţi în a se apără legal. Toate femeile vizate sunt de fapt mame care au intrat în industria sexuale deoarece salariile din alte domenii erau prea mici pentru a-şi hrăni şi îmbrăca copii sau fiindcă se confruntau cu discriminare din partea angajatorilor” a declarat o purtătoare de cuvânt pentru ECP, Niki Adams.
 
Mii de imigranţi au fost deportaţi din Marea Britanie în cadrul Operaţiunii Nexus, începută în 2012, deşi autorităţile britanice nu au oferit un bilanţ oficial în acest sens.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările