"The Guardian" publică noi informaţii primite de la Edward Snowden: cine a participat la supravegherea europeană şi cum a avut loc accesul la informaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile de informaţii germane, franceze, spaniole şi suedeze, în colaborare strânsă cu serviciul secret de informaţii britanic, GCHQ, au supravegheat, în masă, comunicaţiile realizate prin intermediul internetului sau telefonului în ultimii cinci ani, potrivit „The Guardian”.

Supravegherea şi monitorizarea traficului de informaţii a putut fi realizat fie prin accesul direct la cablurile de fibră optică şi dezvoltarea de relaţii secrete cu companiile de telecomunicaţii, informează cotidianul britanic,  acesta afirmaţii fiind întemeiate pe ultimele documente furnizate de fostul colaborator al NSA, Edward Snowden.

Alianţa între serviciile europene de informaţii menţionate a permis facilitarea accesului la conversaţiile private.

GHCQ a jucat rolul de lider în Europa, potrivit documentelor confidenţiale furnizate de Snowden. Britanicii au fost cei care i-au ajutat pe cei din serviciul federal de informaţii al germanilor (BND) să reformeze şi să eludeze/ clarifice legile care limitează posibilitatea de monitorizate.

„I-am asistat pe cei din BND în pledoaria lor în favoarea unei reforme sau reinterpretări a legislaţiei foarte restrictive în materie de interceptări din Germania”, potrivit documentului GCHQ, citat de „The Guardian”.

Serviciile britanice susţin că au participat şi la instruirea personalului din Direcţia de Securitate Externă Franceză (DGSE). GCHQ afirmă că avantajul oferit de relaţia cu francezii este accesul celor din urmă la una din companiile mari de comunicaţii, al cărui nu este menţionat, dar de care britanicii vor, de asemenea, să se folosească.

„Noi am luat legătura cu principalul partener industrial al DGSE, care are unele abordări inovatoare în materie de internet, ceea ce creşte posibilitatea GCHQ să folosească această companie în domeniul dezvoltării protocolului”, citează „The Guardian”.

Pentru cotidianul britanic, serviciile britanice au devenit în era internetului coloana vertebrală a supravegherii din Europa. GCHQ sunt partenerii privilegiaţi ai NSA, mai ale prin programul „Five Eyes”, program care asigură colaborarea între Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

În timpul audierii în faţa Comitetului de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor de marţi, directorul NSA, Keith Alexander, a negat orice urmă de spionaj sau supraveghere realizate în Franţa, Spania sau în altă parte în Europa.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite