Tenerife: Trei românce de etnie romă, florărese hoaţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile, cu vârstele cuprinse între 24 şi 35 de ani, se dădeau drept vânzătoare de garoafe pentru a distrage atenţia turiştilor, cărora le sustrăgeau banii din genţi sau buzunare.

Poliţia Locală din Arona (Insulele Canare) a arestat trei femei, de 35, 29 şi 24 de ani, ca presupuse autoare ale infracţiunii de furt, după ce acestea, sub pretextul vânzării de garoafe, au sutras din geanta unei turiste suedeze un portofel cu bani, scrie El Dia.

Faptele au avut loc duminică, pe strada General Franco, din centrul localităţii Arona, din Tenerife (Insulele Canare). Cele trei, de etnie romă şi naţionalitate română, rezidente în Insulele Baleare, s-au îndreptat spre o turistă suedeză. Femeile se dădeau drept vânzătoare de garoafe şi, în timp ce două dintre ele i-au distras atenţia scandinavei, cea de-a treia i-a îndesat nişte flori în geantă, sustrâgând în acelaşi timp portofelul cu bani al victimei.

Turista suedeză, descoperind la puţin timp după incident că a rămas fără bani, a luat legătura cu o patrulă a Poliţiei Locale, povestindu-le despre întâlnirea cu vânzătoarele de garoafe, descriindu-le pe cele trei tinere. Câteva minute mai târziu, agenţii de poliţie le-au descoperit pe cele trei românce de etnie romă pe o stradă apropiată, Espigon. Când i-au văzut pe poliţişti, femeile au încercat să se despartă şi să fugă, dar agenţii le-au ajuns din urmă şi le-au reţinut.

Au vrut să-i dea banii înapoi turistei, "pentru a nu avea probleme"

Turista suedeză a recunoscut-o pe una dintre ele ca fiind cea care i-a sustras banii din geantă. Cele trei au fost identificate ca fiind M.R.B., 35 de ani, S.S.F., 29 de ani şi M.R.G.M., de 24 de ani, toate trei de naţionalitate română.

Interogate de poliţişti, cele trei femei au recunoscut că florile erau folosite doar pentru a distrage atenţia victimelor, pentru a le sustrage banii şi alte lucruri de valoare. Când agenţii le-au întrebat unde locuiesc, femeile au declarat că în aceeaşi zi au venit din Gran Canaria, arătând biletele de avion. În plus, cele trei hoaţe şi-au manifestat intenţia de a-i înapoia banii turistei scandinave, "pentru a nu avea probleme".

Suedeza a făcut, însă, plângere la Poliţia Naţională din localitate, iar cele trei au fost reţinute.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite