O consecinţă a lipsei de asumare a vârstei tehnologice se vede, de pildă, în credulitatea cu care venim la întâlnirea cu mediile de comunicare, cu reţelele de socializare şi chiar cu ce a mai rămas din presa tipărită. Un caz recent din Germania, a jurnalistului Claas Relotius, a arătat în toată splendoarea cum minciuna se foloseşte de tehnologie. Premiat în mai multe rânduri, omul nostru nu a avut nicio jenă să falsifice interviuri, să inventeze personaje, să relateze despre evenimente la care nu a participat, să strângă, înţeleg, bani pentru refugiaţi cu care nu s-a întâlnit niciodată.

Toate acestea au fost posibile în redacţia celui mai mare săptămânal din Germania şi din Europa, sub ochii redactorilor şefi care l-au trimis în călătorii de cercetare şi care, pentru o vreme, l-au considerat unul dintre cei mai buni. La îndemână ar fi fost instrumente de verificare, tehnologii avansate şi, în general, acele bune reflexe de confirmare din mai multe surse nu doar a ştirilor, ci a oricărui conţinut destinat publicului. Nimic nu a funcţionat. Încrederea a fost totală, de unde şocul pe măsură. Abia la un control de rutină al altui coleg, pojghiţa de naraţiuni trucate s-a rupt.

Omul nostru nu a avut nicio jenă să falsifice interviuri, să inventeze personaje, să relateze despre evenimente la care nu a participat, să strângă, înţeleg, bani pentru refugiaţi cu care nu s-a întâlnit niciodată.

Ei bine, dacă la case mari s-a putut petrece aşa ceva, să ne imaginăm, în an electoral, la început de exerciţiu al preşedinţiei Consiliului UE, la trei decenii de la căderea dictaturii comuniste, ce „posibilităţi“ de manipulare, inducere în eroare şi alte asemenea mecanisme sunt utilizabile azi pentru a forma un curent de opinie, pentru a amplifica o imagine deformată sau o percepţie interesată. Tehnologia minciunii are la dispoziţie căi noi. Dincolo de tehnică însă rămâne lipsa de discernământ, uşurinţa cu care investim încredere şi transformăm otrava în pretins medicament.

Motiv să revin la evidenţa de la început: în ciuda calităţii actului ingineresc, a multitudinii de minţi inspirate care, pe bucăţi şi toate la un loc, au transformat deziderate în realităţi, nu ne raportăm matur, pe măsură, în cunoştinţă de cauză. Ne abandonăm unei fatalităţi digitale, aşa cum milioane de oameni se încredinţează zilnic, fără să pună întrebări, tehnicilor de zbor. Dacă prăbuşirea unui avion este prezentată prompt drept catastrofă, inducerea în eroare, păcălirea tot zilnică a ajuns să nu mai mire. Ceea ce este, într-adevăr, o incomensurabilă catastrofă.