Italia se teme că sindicatele mafiote au infiltrat campania de vaccinare. Cel puţin 1.000 de persoane, anchetate

Italia se teme că sindicatele mafiote au infiltrat campania de vaccinare. Cel puţin 1.000 de persoane, anchetate

FOTO EPA-EFE

Comisia parlamentară anti-mafia din Italia a solicitat o anchetă privind persoanele vaccinate peste rând în regiunile sudice unde există o suspiciune de infiltrare a sindicatelor de crimă organizată  în campania de vaccinare, relatează Politico.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sindicatele mafiote exercită cea mai mare influenţă asupra autorităţilor sanitare în sudul Italiei, unde listele aşa-zişilor lucrători sanitari sunt disproporţionat de mari. De fapt, pe listele prioritare şi-au făcut loc administratori, consultanţi în comunicare şi chiar muncitori constructori.

Institutul de studii politice internaţionale (ISPI) estimează că 8.000 de vieţi în Italia ar fi putut fi salvate din ianuarie dacă vaccinarea s-ar fi concentrat mai mult pe vârstnici.
 
Cel puţin 1.000 de persoane - 150 doar în Palermo - suspectate că ar fi sărit rândul înaintea categoriilor vulnerabile, în special persoane peste 65 de ani, sunt anchetate de poliţie şi procurori. Primarul oraşului  Corleone din Sicilia a demisionat după acuzaţii că şi-a procurat vaccinuri pentru el şi familia sa.
 
Problema sunt şi ghidurile laxe de vaccinare ale Ministerului Sănătăţii care au permis autorităţilor sanitare din cele 20 de regiuni ale Italiei să aloce vaccinuri persoanelor şi grupurilor conectate precum politicieni, avocaţi, judecători şi jurnalişti.
 
Trei regiuni sudice, Sicilia, Calabria şi Campania, au vaccinat la fel de multe persoane sau mai multe persoane din categoriile neprioritare decât persoane vulnerabile în vârstă.
 
„Sunt vaccinaţi oameni care nu intră în nicio categorie specificată de guvern, mai ales în regiuni unde există denisitate mare a mafiei şi avem motive să suspectăm că mafia e cea care gestionează vaccinările”, spune Mario Giarrusso, membru al comisiei anti-mafie din Senat, care a solicitat o listă a celor vaccinaţi în regiunile sudice.
 
Experţii spun însă că şi în alte regiuni alte categorii de persoane au fost prioritizate în defavoarea vârstnicilor şi anume militari, deţinuţi şi peste un milion de profesori, deşi cursurile s-au ţinut online.
 
Matteo Villa, cercetător la centrul de reflecţie ISPi, e de părere că eşecul strategiei guvernamentale are la bază lipsa unor reguli clare.
 
Italia a acordat prioritare la vaccinare celor peste 80 de ani, îngrijitorilor şi angajaţilor din aziluri şi celor din spitale.
 
„Toţi lucrătorii medicali erau vaccinaţi la sfârşitul lunii ianuarie. Dar cu preţul  vârstnicilor”, care au fost lăsaţi în urmă, spune Villa.
 
La sfârşitul lunii ianuarie, şapte din 10 vaccinuri erau administrate celor sub 60 de ani. La 31 martie, Italia era cu mult în spatele obiectivului UE ca 80 la sută din cei peste 80 de ani să fi primit cel puţin o singură doză.
 
Chiar şi acum, mai multe persoane sub 60 de ani au fost vaccinate decât cele peste 80 de ani, conform cifrelor oficiale.
 
Draghi s-a plâns joi că numărul lucrătorilor din domeniul sănătăţii vaccinaţi este în continuă creştere şi a solicitat concentrarea asupra persoanelor în vârstă.
 
„Trebuie să vaccinăm ca prioritate toate persoanele cu vârsta peste 70 de ani”, a spus el.
 
Draghi l-a numit pe Francesco Figliuolo, general în armată şi expert în logistică, pentru a relansa campania de  vaccinare. Italia a înregistrat vineri 718 decese din cauza COVID-19, cea mai mare creştere zilnică din decembrie.
 
Giarrusso, senatorul anti-mafie, a promis că se va ocupa de mafioţi. „Trebuie să verificăm cine a sărit rândul. Aceşti oameni iau vaccinul de la cei a căror viaţă este în pericol. "
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările