Summitul de la Riga, un fel de Yalta II. Cum se pregătesc principalii actori de o nouă împărţire a planetei

Ne aflăm în plină isterie belicoasă. La capătul fiecărui raţionament, parcă al tuturor raţionamentelor geopolitice, al analizelor pe orice subiect şi orice nivel ar fi, oricât de modest, nu eşti „cool“ dacă nu pui în capăt, ca singură variantă, soluţia unui dezastru final.

Culmea, drumul spre dezastre de toate felurile nu a fost demult într-atât de deschis ca acum. Aşa e, căci tensiunile se acutizează în planul vizibil aşa cum nu s-a mai întâmplat demult. Nici la asemenea nivel, nici cu asemenea actori, nici folosind asemenea mijloace de persuasiune.

Numai că, asemeni jocului de alba/neagra, există un joc vizibil, extrem de convingător deoarece făcut de profesionişti cu mare experienţă, dar, în paralel, început simultan cu primul, mai există dublura, jocul ascuns. Mult mai complex, acolo unde evoluează adevăraţii actori, aceia care deţin puterea şi vor să construiască în funcţie de propriu lor set de criterii. Caz în care, „arta conversaţiei“ înseamnă ceva foarte precis, adică punerea la masă a oamenilor-poziţii şi finalizarea, într-un orizont de timp oarecare, cu un proiect comun.

Oamenii-proiect de care amintesc sunt foarte rari la nivelul unei generaţii, sunt purtătorii unei înţelepciuni politice făcute din cumularea unor experienţe totodată constructive sau tragice, dar au şi antrenamentul foarte îndelungat al găsirii compromisului. Ori, în acest moment, odată cu perspectiva multiplicării surselor de dezastre de toate felurile, este vizibil că a fost pusă în operă şi o chemare şi o aşezare a lor în jurul unei mese a tratativelor. Cu episoade multiple, dar cu previzibilă finalitate în sensul că ne apropiem de scrierea tehnică a unor zone de influenţă. Cu georgrafiile fizice aferente ce urmează a fi rediscutate exact aşa cum s-a întâmplat la Yalta.

Cumulul de evenimente, la modul linear, se apropie de sfârşit. Urmează saltul. Urmează perioada de rupere. Urmează evoluţia pe un alt palier.

Poate să fie unul conflictual, profund conflictual, având atunci dreptate cei care spun că semnele timpului nostru sunt similare perioadei care a premers cel de-A Doilea Război Mondial (Poroşenko dixit, printre alţii!).

Dimpotrivă, poate să fie o ajungere la un acord global de tipul celui de la Yalta. Pentru asta, trebuie să se definească însă răspunsul corect la o întrebare doar parţial soluţionată: cine vor fi cei invitaţi să se aşeze la masa de negocieri şi care să aibă drept de semnătură sau/şi de veto? Mai există o condiţie. De fapt, este o pre-condiţie de tipul sine qua non: partenerii din această negociere finală să-şi fi definit, în mare, ariile de evoluţie specifice, în funcţie de care se vor adăuga, lipi sau agrega viitoarele zone de influenţă directă sau/şi partajată. 

Uniunea Europeană va face parte dintre invitaţi?

Va fi parte a discuţie prin reprezentare, fiind un element din proiectul multi-spaţiu (SUA-Pacific, SUA-Europa) la care lucrează acum americanii? Federaţia Rusă va intra singură sau simbolizând forţa, tot multi-spaţiu, a aliaţilor din Organizaţia de Cooperare de la Sanghai? Va fi vorba despre o singură negociere sau despre una iniţială de pus jaloane, marii parteneri scunzi urmând să se alăture imediat şi până la finalizarea a ceea ce va fi, deloc elegant spus, noua împărţire a planetei?

Vom avea un prim răspuns, unul extrem de practic, după încheierea Summitului de la Riga al Parteneriatului Estic, acolo unde toată lumea joacă câte o miză cu sens pentru jocul final pe care l-am evocat.

UE nu vrea şi (pentru propria credibilitate) nici nu poate să admită o repetare a eşecului de la Vilnius şi nici nu mai are resurse pentru a suporta o desfăşurare de ostilităţi pe un teritoriu mai larg decât cel al Ucrainei, perspectivă credibilă în cazul în care Rusia va simţi că vestul continuă inflexibil politica de extindere. Dar nici ruşii nu sunt deloc confortabili cu ideea că vor trebui să extindă episodul ucrainean, fideli propriei poziţii de răspuns dur şi decis care, însă, i-a costat mult. şi provoacă daune serioase tocmai credibilităţii de super-putere a Rusiei.

Nici China, nici India, nefiind adeptele unei angajări de forţe. Cel puţin în acest stadiu şi pentru mize ca Ucraina sau, la limită, teritorii din jurul Mării Baltice. În orice caz, un scenariu de tensiune post-Riga vine împotriva intereselor SUA de consolidare a parteneriatelor pacific şi european, situaţie în care nu doreşte să ostilizeze Rusia şi nici să deschidă alte zone calde, Marea Baltică şi Marea Neagră fiind două dintre locaţiile strategice posibile.

O sumă de interese de a nu escalada situaţia şi de a pregăti un compromis, cel la care se lucrează în acest moment. Sigur că, aşa cum le este obiceiul, super-puterile au pregătit şi fac să defileze părţi ale unora dintre planurile de rezervă. Cu cât sunt mai de rezervă, cu atât sunt împinse mai în faţă, chiar ostentativ, înspre deliciul opiniei publice şi a amatorilor de senzaţii tari trăite din fotoliul din faţa televizorului, ralmente fascinaţi de plimbarea a trei tancuri şi două avioane, semn îndestulător, după mintea lor, că războiul e ca şi căştigat....

Mai există, fireşte, şi alte planuri, aşa cum ar fi extensia sancţiunilor UE împotriva Rusiei – discuţie care va urma Summitului de la Riga – dar şi, de partea cealaltă, continuarea semnării de acorduri privind centralele nucleare în estul Europei sau contracte pentru vânzarea de armament de ultimă generaţie către pieţe directe enorme (India sau Iran, spre exemplu), dar şi către ţări africane, teritoriu unde, acum Rusia şi China îşi împart puterea reală.

Va urma într-adevăr un acord de dimensiunile şi cu implicaţiile celui de la Yalta?

Cu siguranţă că da. Necunoscuta momentului (încă, dar lucrurile par să se negocieze rapid deja la nivel de detalii) este dacă va fi vorba despre o discuţie post-conflict sau una care să prevină o fază de conflict global.

Iar această a doua variantă va presupune şi refacerea cadrului „ordinii globale“ cu organizaţiile sale subsecvente, acum învechite şi din ce în ce mai lipsite de relevanţă şi autoritate. Aceasta este urmarea logică, conceptuală, care va marca definitiv intrarea unei părţi de lume în saltul calitativ care urmează.

Noi ştim ce vrem în această negociere rapidă şi efervescentă?

Nu ştiu. Mi-e teamă că nu ştie nici cine ar trebui să ştie drept care, iarăşi după obicei, ni se întâmplă să fim lăsaţi să lătrăm la lună conform planului prestabilit pentru etapa anterioară. Dar, nu-i aşa, chiar şi lătratul la lună are farmecul său. Rural, depăşit, uşor enervant, dar folositor la anumite ocazii şi în cazul unor anume naţiuni care, neatente cu asta, s-ar putea să rămână.