Iar descurajarea credibilă, în termenii NATO – extrem de militar în ton – înseamnă forţe suficiente şi determina afişată pentru înfrângerea oricărui adversar care ar încerca să atenteze la teritoriul şi securitatea aliată. În termenii stării de spirit, se înregistrează o formă majoră de polarizare şi solidaritate aliată, de unitate şi forţă, de determinare şi fermitate pe care nu am mai întâlnit-o. Şi perspectivele nu sunt deloc senine, pentru că dacă cineva vroia un mesaj tare, coerent şi cu adevărat de atenţionare din deget, îl are la cotele cele mai înalte, chiar dacă zăngănitul de arme şi în perspectiva unui război posibil, chiar dacă improbabil.

De altfel, Alianţa a adoptat nu mai puţin de 8 documente, din care unul la nivelul formatelor ministeriale. Vorbim aici despre unele documente obişnuite, deşi Declaraţia Finală a devenit Comunicatul oficial, la care adăugăm Declaraţia pe Afganistan, cea pe Ucraina, pe Apărare Cibernetică (devenită a patra dimensiune după apărarea terestră, aeriană şi maritimă), Declaraţia comună UE-NATO dar şi două documente inedite, Declaraţia pentru Securitatea Transatlantică, Angajamentul de creştere a rezilienţei, împreună cu documentul din ministeriala Miniştrilor de Externe după reuniunea Comisiei NATO-Georgia, în timp ce reuniunea formatului interoperabilitate al Miniştrilor Apărării nu a avut nici un document final.

Pregătiri pentru descurajare şi apărare credibilă a tuturor aliaţilor

Spuneam de ineditul Declaraţiei pentru Securitatea Transatlantică şi al Angajamentului de creştere a rezilienţei, care se constituie de fapt în cele mai puternice mesaje de pregătire serioasă de orice tip de confruntare în care ar putea fi antrenată Alianţa. Este cu adevărat partea cea mai militară, tehnică, deşi cu relevanţă politică a summitului. Prima Declaraţie este o afirmare extrem de puternică a unităţii Alianţei, a determinării de a face faţă oricărei ameninţări sau risc, în timp ce Alianţa însăşi îşi asumă responsabilitatea şi angajamentul de a pregăti toate categoriile de planuri, scenarii, capabilităţi şi forţe pentru a face faţă acestor ameninţări cu succes. Cel de-al doilea document vorbeşte despre susţinerea şi promovarea capacităţii de rezilienţă a statelor membre care trebuie să asigura continuitatea guvernării, a serviciilor faţă de populaţie, sustenabilitatea instituţională până la rezolvarea agresiunii sau atacului care ar fi determinat ruptura, fie el convenţional, cibernetic sau hibrid. Ambele comunică foarte clar elemente extrem de serioase de ameninţări şi de pregătire care exced limbajul formal sau birocratic-tehnic militar şi produc angajament major al tuturor aliaţilor. Practic vorbim despre o pregătire a teritoriului şi a forţelor, în egală măsură o pregătire a populaţiei pentru perspectiva unui eventual posibil deşi improbabil şi nedorit război.

Rusia: acţiuni agresive, activităţi militare provocatoare, ameninţarea şi utilizarea forţei. Condamnare şi comunicare strictă

Declaraţia finală a Summitului NATO de la Varşovia, numită Comunicat, are nu mai puţin de 139 de articole, este extrem de amplă şi cuprinzătoare. Dacă e să ne referim strict la acest document, cel mai important al summitului, vedem că în nu mai puţin de 52 de articole este pomenită Rusia. Comparativ, cuvântul NATO apare de 266 de ori, iar Alianţa, formula alternativă pentru a desemna principalul subiect al declaraţiei, de 112. Chiar şi numai la acest nivel este clar că Declaraţia este despre NATO şi despre Rusia, cu precădere. Iar termenii şi formulările sunt extrem de dure, indică direct Rusia. Comparativ, orice declaraţie dinainte de summitul din 2014 Newport-Walles avea un paragraf dedicat relaţiilor cu Rusia, în termeni extrem de diplomatici sau într-o ambiguitate constructivă.

Iată cum arată formulările astăzi, în declaraţia finală a summitului:

Art 5. Acţiunile agresive ale Rusiei, inclusiv activităţi militare provocatoare în periferia teritoriului NATO, şi voinţa demonstrată de a atinge obiective politice prin ameninţarea şi utilizarea forţei, o sursă de instabilitate regională, provocând fundamental Alianţa, au afectat securitatea euroatlantică şi ameninţă obiectivul nostru de a crea o Europă întreagă, liberă şi paşnică.

Articolul 11. NATO a răspuns acestui mediu de securitate în schimbare prin întărirea posturii de apărare şi descurajare înclusiv prin prezenţa înaintată în partea estică a Alianţei, şi prin suspendarea întregii coperări civile şi militare între NATO şi Rusia, în timp ce rămâne deschisă dialogului politic cu Rusia. Reconfirmăm aceste decizii.

Art 16. (Relativ la Ucraina). (...) Condamnăm cu putere acţiunile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei şi violarea continuă a dreptului internaţional şi a obligaţiilor sale internaţionale, fapt care are serioase implicaţii la adresa stabilităţii şi securităţii zonei euroatlantice.

Articolul 17. Rusia are deplina responsabilitate pentru deteriorarea serioasă a situaţiei drepturilor omului în peninsula Crimeea, în mod special a discriminărilor împotriva Tătarilor Crâmpleni. Condamnăm escaladarea militară a Rusiei în Crimeea şi suntem preocupaţi de eforturile Rusiei şi de planurile anunţate pentru continuarea militarizării regiunii Mării Negre.

Articolul 19. Rusia, ca semnatară a acordurilor de la Minsk, are o responsabilitate semnificativă în aplicarea lor. În ciuda angajamentelor asumate la Minsk, Rusia continuă destabilizarea deliberată a Estului Ucrainei, violând dreptul internaţional. Rusia continuă să livreze arme echipament şi personal, ca şi asistenţă financiară şi de altă natură grupurilor militante şi intervine militar în conflict. Suntem extrem de preocupaţi de destabilizarea şi deteriorarea situaţiei de securitate din Estul Ucrainei. Cerem Rusiei să se abţină de la acţiuni agresive.

Art 21 (relativ la Ucraina). NATO cere  retragerea forţelor străine, restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierei sale recunoscute internaţional.

Art. 69. (...) Activitatea militară unilaterală a Rusiei în şi în jurul Ucrainei continuă să submineze pacea, securitatea şi stabilitatea regiunii şi implementarea selectivă a Documentului de la Viena şi Tratatului Cer Deschis ca şi neimplementarea pe termen lung a Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa de către Rusia au erodat contribuţiile pozitive ale acestor instrumente de control a armamentelor. Aliaţii cer Rusiei să-şi îndeplinească pe deplin angajamentele.

Pe de altă parte, dacă mai sus apar condiţiile pentru Ucraina – retragerea trupelor şi armamentelor şi predarea controlului frontierei, în Declaraţie apare şi abordarea problemei relaţiei cu Rusia definită înc ei mai stricţi termeni: Comunicare, dialog, nu angajare (presupune negociere) şi nici parteneriat pentru care condiţiile nu sunt îndeplinite (art 15). Scopul comunicării militare este comunicarea clară a poziţiilor, abordarea problemelor critice şi reducerea riscurilor. Însă fără a face compromisurile cu principiile Alianţei. Iar discuţiile strategice pot avea loc doar după îndeplinirea de către Rusia a angajamentelor proprii şi a regulilor dreptului internaţional:

Articolul 12.  Aşa cum am convenit, a discuta cu Rusia ne permite să comunicăm clar poziţiile (…). Rămânem deschişi unui dialog periodic, concentrat şi relevant cu Rusia. (…) Avem de asemenea o linie militară de comunicare. Am convenit să continuăm să folosim aceste canale pentru a aborda problemele critice cu care ne confruntăm şi cerem Rusiei să utilizeze corect linile de comunicare.

Articolul 13. Transparenţa militară şi reducerea riscurilor are potenţialul de a îmbunătăţi stabilitatea şi securitatea în regiunea euroatlantică. (…)

Articolul 14. Alianţa nu caută confruntarea şi nu reprezintă nici o ameninţare pentru Rusia. Dar nu putem şi nu vom face compromisuri cu principiile pe care se întemeiază Alianţa noastră şi securitatea în Europa şi America de Nord. NATO va continua să fie transparent, predictibil şi determinat.

Articolul 15. Am convenit la summitul din Ţara Galilor că vom lansa discuţiile strategice despre securitatea euroatlantică şi vom abordarea Rusiei. Am fost de acord, în acelaşi timp, să continuăm să credem că parteneriatul dintre NATO şi Rusia, bazat pe respectul pentru dreptul internaţional şi angajamentele internaţionale. (…) Condiţiile pentru acest parteneriat nu există în acest moment. Natura relaţiilor Alianţei cu Rusiaa şi aspiraţiile de parteneriat vor fi condiţionate de a schimbare clară şi constructivă a acţiunilor Rusiei care să demonstreze îndeplinirea obligaţiilor internaţionale şi respectarea dreptului internaţional şia responsabilităţilor internaţionale. Până atunci, nu putem reveni la „business as usual”.

Exerciţii în Marea Neagră. FOTO AP

Marea Neagră – regiune de importanţă strategică pentru Alianţă

A doua temă răsfăţată în declaraţia finală este securitatea maritimă, flancul estic şi, din punctul nostru de vedere Marea Neagră. Îmi amintesc atunci când eram în poziţie publică cu greu obţineam un paragraf în care să fie menţionată Marea Neagră. Acum e menţionată de 8 ori în 5 articole, în termeni extrem de clari, precişi, conţinând acţiuni şi nu doar aprecieri politice. E adevărat că nu apare formularea dintr-o declaraţie a Secretarului General Stoltenberg potrivit căreia securitatea Mării Negre este fundamentală/crucială pentru securitatea Alianţei, dar cred că nu avem cum să emitem pretenţii sau să calificăm drept absentă sau subreprezentat subiectul.

Art 10 face tranziţia de la tema Rusia la Marea Neagră, cele două rămânând profund interconectate în Declaraţie. Astfel, se notează:

Acţiunile şi politicile destabilizatoare ale Rusiei includ: anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, pe care nu am recunoscut-o şi nu o vom recunoaşte, şi despre care cerem Rusiei să o inverseze; violarea frontierelor suverane prin forţă; destabilizarea deliberată a estului Ucrainei; Exerciţii neanunţate, pe scară largă, contrare spiritului Documentului de la Viena şi activităţi militare provocatoare lângă frontierele NATO, inclusiv în Marea Baltică, Marea Neagră şi Estul Mediteranei; retorica iresponsabilă, conceptul militar şi postura agresivă cu referire la armele nucleare; violarea repetată a spaţiului aerian aliat. În plus, intervenţia militară a Rusiei, prezenţa militară semnificativă şi sprijinul pentru regimul din Siria, precum şi utilizarea prezenţei în Marea Neagră pentru a proiecta forţa în Estul Mediteranei au determinat noi riscuri şi provocări la adresa Aliaţilor şi altor state.

Iar suita nemulţumirilor în legătură cu acţiunile Rusiei în Marea Neagră continuă la art 23: Ne confruntăm cu provocări în Marea Baltică şi Marea Neagră, în Atlanticul de Nord ca şi în Mediterana, care sunt regiuni de importanţă strategică pentru Alianţă. Rusia continuă să-şi întărească postura militară, să-şi crească activităţile militare, să desfăşoare noi capabilităţi şi să aducă provocări suplimentare la adresa securităţii regionale. (…) Recunoscând indivizibilitatea securităţii aliate, vom continua să monitorizăm îndeaproape situaţia în aceste regiuni, Răspunsul nostru va fi adaptat circumstanţelor specifice pentru fiecare regiune. (…)

În Marea Neagră, situaţia de securitate s-a deteriorat în ultimii ani. Vom continua să răspundem implicaţiilor acestor dezvoltări în regiune şi să le considerăm în elaborarea abordărilor şi politicilor Aliate. Vom continua să sprijinim eforturile statelor aliate litorale Mării Negre destinate să asigure securitatea şi stabilitatea. Vom întări dialogul cu Georgia şi Ucraina în această privinţă.

Am lăsat deoparte special articolul 41, referitor la sprijinul sudului flancului Estic al Alianţei (nenumit aşa pentru ca referinţa să nu ducă la ideea flancului militar).

Pregătiri de exerciţiile Anaconda 2016 la Drawsko Pomorskie, în Polonia, FOTO Arhivă

Flancul Estic

Fireşte că marea noastră preocupare a fost modul în care este tratat Flancul Estic. E clar că am trecut de la Reasigurare la Apărare şi Descurajere credibilă, există numeroase articole generale care dau asigurări majore de jur împrejurul mesei aliaţilor privind preocupările de securitate. Mai mult, documentele complementare speciale pomenite mai sus, referitoare la unitatea alianţei şi rezilienţă completează Declaraţia finală. Totuşi pentru cine vrea să compare direct, raportarea zonei nordice la cea sudică iată articolele 40 şi 41 cu nuanţe sensibil diferite. Însă contextul, cadrul şi angajamentele generale nu lasă nici un dubiu. Totuşi aici este spaţiu de interpretări şi acţiuni politice şi probabil că aici se va şi concretiza decontul pentru singularitatea bulgară şi sincopele instituţionale româneşti în materie.

Art 40. Am decis să stabilim şi să întărim prezenţa înaintată în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia pentru a demonstra fără nici o ambiguitate, ca parte a posturii de solidaritate a Aliaţilor, determinarea şi abilitatea de a acţiona pentru a genera răspunsul imediat aliat la orice agresiune. Începând din primele luni ale anului 2017, prezenţa înaintată întărită va cuprinde forţe multinaţionale create pe baza principiului naţiunii-cadru şi celorlaltor contribuţii Aliate pe baze voluntare sustenabile şi rotaţionale. Vor fi amplasate în grupuri de luptă de nivel batalion şi vor putea opera integrat cu forţele naţionale prezente tot timpul în aceste state, îndeplinind o strategie viabilă de întărire a forţelor. Salutăm ofertele Canadei, Germaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite care şi-au asumat statului de naţiuni cadru pentru prezenţa robustă în Letonia, Lituania, Estonia şi respectiv Polonia.  Am acceptat oferta Poloniei de a oferi cartierul general de divizie ca şi comandament. (...) Salutăm viitoare contribuţii suplimentare din Alianţă în susţinerea acestei importante întreprinderi. (...)

Art 41. Vom dezvolta, de asemenea, prezenţa înaintată adaptată în sud-estul Alianţei. Măsuri potrivite şi adaptate regiunii Mării Negre, inclusiv iniţiativa românească de a stabili o brigadă multinaţională cadru pentru a sprijini antrenamentul integrat a unităţilor aliate şi Cartierul General al Diviziei Multinaţionale de Sud Est, vor contribui la întărirea descurajării Alianţei şi posturii de apărare şi demonstraţiilor în vreme de pace a intenţiei NATO de a opera fără constrângeri. Va da, de asemenea, un semnal puternic de sprijin pentru securitatea regională. Opţiunile pentru o prezenţă întărită aeriană şi navală vor fi evaluare ulterior.

Compararea celor două articole ne scuteşte de orice comentariu în legătură cu substanţa şi diferenţele în abordarea de către Alianţă şi Declaraţia finală a celor două părţi ale flancului Estic.

Singularitatea Hollande

Poate cel mai neaşteptat moment pentru un summit al unităţii şi determinării în privinţa relaţiilor cu Rusia, descrise strict mai sus, o reprezintă incidentul Hollande. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a făcut o declaraţie surpriză, chiar în prima zi, în marja summitului NATO de la Varşovia, susţinând că Federaţia Rusă „nu este un adversar, nu este o ameninţare”. „NATO nu are câtuşi de puţin vocaţia să facă presiuni asupra relaţiilor pe care Europa trebuie să le aibă cu Rusia, iar pentru Franţa, Rusia nu este un adversar, nu este o ameninţare. Rusia este un partener care, este drept, poate uneori, după cum am văzut în Ucraina, să facă uz de forţă. Noi am condamnat Rusia atunci când a fost vorba de Crimeea şi încercăm să găsim o soluţie pentru criza din Ucraina”, a subliniat Francois Hollande. Opinia liderului de la Elysee a survenit şi în contextul în care Barack Obama le-a solicitat liderilor UE – Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk – ca abordarea euro-atlantică faţă de Rusia să rămână neschimbată.

Ca urmare a acestei declaraţii, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reacţionat, fapt fără precedent în cazul relaţiei cu un şef de stat:

Nu vedem o ameninţare directă la adresa unui aliat NATO. Nu suntem într-un parteneriat strategic cu Rusia, aşa cum ne-am fi dorit după Războiul Rece, dar nu suntem nici într-un nou Război Rece. Suntem într-o situaţie, care este diferită. de orice am experimentat până acum”, a declarat Stoltenberg la finalul reuniunii NATO-Afganistan din a doua zi a summitului aliat de la Varşovia. „Liderii au discutat într-o manieră francă şi deschisă, iar principalul mesaj de la acea cină este că Alianţa este unită şi suntem împreună în abordarea noastră bazată pe apărare, puternică apărare şi dialog constructiv. Acest mesaj este unul puternic în NATO”, a completat liderul Alianţei.

Ceea ce este cert este că Documentele nu conţin o definire a Rusiei ca ameninţare la adresa Alianţei, vorbind despre provocarea Rusiei, despre acţiuni ale Rusiei agresive. Rusia e abordată prin descurajare credibilă şi apărare aliată, dar şi prin deschiderea spre dialog, definită în detaliu mai sus.

FOTO kyivpost.com

Război informaţional şi viitorul NATO şi al statelor membre

Nu putem să încheiem evaluarea documentelor NATO fără a vorbi despre viitor. De data aceasta discutat în mai mare măsură în Forumul Experţilor unde s-au evocat preocupările generale pentru viitorul Alianţei, a Europei, a lumii Occidentale. Abordarea este următoarea: lumea se schimbă, Europa se schimbă, SUA se schimbă, şi constatăm tot mai mult punerea sub semnul întrebării a ordinii internaţionale liberale care guvernează lumea de 25 de ani, dar şi a tuturor produselor intelectuale şi instituţionale ale elitei globale, care a asigurat funcţionarea lumii din 1948, de la crearea ONU. Practic astăzi sunt puse sub semnul întrebării ONU, UE, NATO, OMC, FMI, de pe poziţiile populiste, naţionaliste, dar şi anarhiste de stânga şi antisistem, care folosesc voturile dreptei intelectuale şi antreprenoriale. Perspectiva se complică prin cele trei runde de alegeri majore care se vor consuma până la summitul NATO din 2017 de la Bruxeles, respectiv alegeri de preşedinte în SUA şi Franţa şi de cancelar în Germania, care pot crea surprize.

Aici nu este vorba despre a căuta vinovaţi – deşi tema absenţei lidershipului şi implicării în politică s-a ridicat acut şi repetat – nici de a da vina pe electorat. Este vorba despre a discuta şi înţelege evoluţia contemporană a lumii, impactul pe care îl crează accesul instantaneu la informaţiei, social media şi coagularea grupurilor în spaţiul virtual, pentru a realiza ce determină aceste schimbări şi cum trebuie abordat şi discutat cu acest electorat.

Pe de altă parte, dacă spaţiul cibernetic a fost abordat ca o zonă ce poate deveni teatru de război ca zona terestră, aeriană şi maritimă, despre războiul informaţional, calificat în termeni de comunicare strategică, în afara dezbaterilor experţilor, extrem de serioase, nu există o abordare în documentele summitului. Articolul 112 despre Georgia vorbeşte despre întărirea apărării Georgiei şi a capabilităţilor de rezilienţă precum şi îmbunătăţirea comunicării strategice, în timp ce articolul 137, referitor la adaptarea instituţională a Alianţei notează nevoia de a îmbunătăţi comunicarea strategică. Aici mai e mult de lucru.

Bătălia pentru Estul European

Summitul NATO de la Varşovia a avut 9 documente oficiale şi multe declaraţii ale protagoniştilor. De asemenea au fost dezbateri în spatele uşilor închise, atât în lucrările oficiale, cât şi în dezbaterile experţilor la care am participat. Dar poate cele mai interesante mesaje după cele din documentele oficiale, explicite, sunt mesajele secrete ale summitului NATO, rezultate dintr-o combinaţie formată din semnificaţiile poziţiilor oficiale susţinute în timpul lucrărilor, discuţiile de culoar, tatonările şi negocierile de pe holuri sau din bilaterale şi dezbaterile aprige între experţi şi semnalizările prin diverse canale către actorii absenţi.

Am văzut poziţia dură luată de Alianţă faţă de Rusia. De altfel, tot summitul a fost despre Rusia, care s-a conturat ca principal subiect de preocupare aliat, oricât a încercat el să fie scufundat, amestecat şi ascuns între multe alte teme de preocupare. Totul a fost despre relaţia cu Rusia, abordarea oficială a Rusiei, perspectivele relaţiilor cu Moscova şi cu Rusia lui Putin. Aici lucrurile sunt foarte clare şi se aşează pe două direcţii complementare: apărare şi descurajare credibilă pe de o parte, cu capabilităţi, exerciţii şi întărirea apărării statelor de flanc, dialogul la nivel diplomatic şi militar pentru a explica poziţiile, a evita riscurile suplimentare şi escaladarea incidentelor, dar fără negociere şi angajarea Rusiei până nu respectă regulile dreptului internaţional şi angajamentele sale.

Revizionismul rus cere noi reguli, ca şi comportament, după ce partea rusă evită cu desăvârşire să pronunţe măcar Donbas sau Republica Donetsk şi Luhansk, iar Crimeea e ignorată cu desăvârşire, totuşi Moscova ar dori să fie angajată, să negocieze. Dar constatarea după repetate tentative de ieşire din izolare şi dialog al surzilor este că Rusia nu oferă nimic. Nu pune nimic pe masă. Nu avansează nici un centimetru spre reconciliere, nu regretă nici o intervenţie în forţă dincolo de graniţele sale, nu face nici un pas în spate de la militarizarea şi subminarea intereselor occidentale în Marele Nord, în Europa de Est, în Marea Neagră sau în Mediterana şi Orientul Mijlociu.

Şi aici rezidă şi primul mesaj secret al summitului: încleştarea pentru Estul Europei. Dacă în materia apărării şi securizării statelor membre ale NATO lucrurile s-au spus tare şi răspicat, iar NATO îşi asumă şi demonstraţia în partea Nordică a Flancului Estic că toţi aliaţii vor fi apăraţi unitar (art. 40), în partea Sudică a Flancului Estic se marchează faptul că NATO îşi asumă libera deplasare a trupelor sale pe întreg teritoriul aliat (art. 41 din Comunicatul final), în ceea ce priveşte zona gri dincolo de frontierele NATO, lucrurile se tranşează, cel mai probabil, la reuniunea Consiliului NATO-Rusia din 13 iulie.

Semnalele şi poziţionările au constituit de fapt una dintre mişcările secrete ale summitului NATO. Alianţa a semnalizat foarte clar şi explicit Rusiei că acţiunile sale în „zona gri” constituie provocări la adresa securităţii Aliate şi determină reacţii în teritoriul aliat, că sunt considerate încălcări ale regulilor dreptului internaţional şi ale angajamentelor Rusiei şi că nu poate exista parteneriat cât acest comportament continuă. Mai mult, statelor partenere ale NATO – cu precădere Ucraina şi Georgia care aspiră să devină membri ai NATO, Republica Moldova fiind citată în acelaşi spaţiu de fiecare data – Alianţa le asigură dezvoltarea capacităţilor de apărare şi rezilienţa, inclusiv prin exerciţii şi antrenamente pe teren.

Nu e vorba despre garanţii de Securitate tip articol 5, nu e vorba despre implicarea directă a trupelor aliate dincolo de training şi exerciţii, asistenţă în reforma sectorului de Securitate, ci de sprijin pentru dezvoltarea propriilor capabilităţi ale partenerilor şi a capacităţii de a rezista în faţa Rusiei. De asemenea nu este de neglijat sprijinul politic – documentele aliate sunt explicite şi presiunea asupra Rusiei inclusiv prin limbajul acestor documente este evidentă – dar şi prin afirmarea explicită a dreptului oricărui stat suveran de a alege liber soluţia sa de securitate, deci de a se alătura Alianţei dacă aşa consideră.

E adevărat că toate calificativele despre Rusia exclud numirea sa ca adversar, inamic sau ameninţare la adresa securităţii aliate, însă acţiunile sale, comportamentul său, documentele sale, ele sunt calificate proporţional inclusiv ca ameninţări. În replică, Rusia aşteaptă ca, după ce a arătat că e recalcitrantă, că e bătăuşul clasei, că nu e mulţumită de regulile de acum şi vrea mai mult, controlul în spaţiul post sovietic şi negocierea liniilor roşii în Europa, să i se facă o ofertă de tip cedare, sferă de influenţă versus pace. Or răspunsul Aliat vizibil rezidă în Declaraţia comună a Comisiei NATO Ucraina la nivel de şefi de state, şi în decizia de a sprijini Ucraina în nu mai puţin de 40 de domenii pentru reconstrucţia capacităţilor şi dezvoltarea capabilităţilor de răspuns. Deci răspunsul Aliat e unul singur: eliberaţi teritoriile ocupate, reveniţi în reguli şi discutăm fără a afecta statele partenere. Deci negociem plecând de la principii, nu validăm modificarea prin forţă a situaţiei din zona gri ce desparte frontierele noastre internaţionale.

Adevărata victorie a României la summitul NATO de la Varşovia: apărarea Republicii Moldova

Avem o înclinaţie bolnăvicioasă să jucăm fotbal în viaţa reală. Şi în politică, şi în politica externă. Ideea unor obiective de atins, mandate şi realizări se cuantifică întotdeauna în ce am câştigat, dacă am făcut mai mult sau mai puţin, dacă am câştigat mai mult decât celălalt, cel de alături, aliatul şi partenerul nostru. Şi abordarea este profund îndreptată spre egoismul naţional: puţin privesc generos la evoluţiile instituţiilor din care facem parte ca realizări proprii, deşi, altfel, când avem nevoie cerem solidaritatea tuturor. De asemenea, mai rar ne uităm în curtea proprie pentru a stabili cine şi cât a făcut pentru a obţine un rezultat mai bun, din contra, pare că tot timpul suntem la mica ciupeală şi căutăm cum să câştigăm ceva fără să investim prea mult.

Summitul NATO de săptămâna trecută a stârnit de asemenea controversele câştigului sau al eşecului bun de utilizat în politica internă. Ca şi cum nu ar fi vorba despre securitatea noastră a tuturor, Campania electorală din toamnă deja atrage toate resursele de poziţionare chiar şi pe teme care altfel ar trebui să fie de interes naţional. Abordarea e departe de a ne face cinste şi trebuie ca politicienii să găsească alte resorturi pentru a explica populaţiei că şi eforturile pentru o Alianţă mai bună, mai puternică, mai unită şi mai credibilă au dus la o Românie mai sigură.

Vorbim despre valorile comune ale democraţiilor europene, despre dreptul de a alege opţiunile de securitate dar, totodată, în spiritul dezvoltărilor din cadrul summitului, Republica Moldova trebuie să aleagă.

Dacă dorim să rămânem în logica victoriilor, poate cea mai importantă victorie a României la actualul summit al NATO – continuare a realizărilor din Ţara Galilor şi a eforturilor proprii ale autorităţilor de la Chişinău conştiente de nevoia de apărare – a fost cuprinderea Republicii Moldova în preocupările de Securitate ale Alianţei. Republica Moldova are dedicat în premieră un articol din cele 139 ale declaraţiei finale şi este cuprinsă în alte două, ca şi în toate declaraţiile alături de Georgia şi Ucraina. Iată-le:

Art 116. În Ţara Galilor am extins Iniţiativa de construcţie a Capacităţilor de Apărare şi securitate conexă pentru Republica Moldova. De atunci, Alianţii şi partenerii au oferit expertiză şi sfaturi pentru a sprijini procesul de reformă a apărării în curs pentru a întări capabilităţile forţelor armate ale Republicii Moldova şi întregului sector de Apărare.  Aliaţii rămân angajaţi în această întreprindere pentru ca statul să se poată bucura de un viitor stabil, sigur şi prosper în conformitate cu valorile noastre comune, împărtăşite de democraţiile europene. Pentru a realiza un asemenea viitor, este important ca Republica Moldova să rămână angajată în implementarea reformelor în beneficiul cetăţenilor săi. Mulţumim Republicii Moldova pentru contribuţia sa la operaţiunile conduse de NATO.

Art 24. Continuăm să susţinem dreptul tuturor partenerilor noştri de a face alegeri independente şi suverane în politica externă şi de securitate, fără presiuni şi coerciţie externă. Rămânem angajaţi în sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea Armeniei, Azerbaijanului, Georgiei şi Republicii Moldova.  În acest context, continuăm să sprijinim eforturile pentru o soluţionare paşnică a conflictelor din Caucazul de Sud ca şi din Republica Moldova, pe baza principiilor şi normelor dreptului internaţional, a Chartei ONU, a Actului Final de la Helsinki. Cerem părţilor să se angajeze constructiv şi cu voinţă politică reînnoită în soluţionarea paşnică a conflictelor în cadrul de negociere stabilite.

Art 82. (…) Valoarea adăugată a NATO contribuie la eforturile comunităţii internaţionale prin abilitatea de a oferi asistenţă pentru reforma apărării şi sfaturi în mod coerent, capacitatea recunoscută de a antrena şi dezvolta forţe locale inclusiv în cele mai dificile circumstanţe, precum şi educaţie în domeniul Apărării. Iniţiativa de construcţie a capacităţilor de Apărare şi conexe adoptată în Ţara Galilor s-a dovedit un instrument important pentru a ajuta la proiecţia stabilităţii, oferind sprijin pentru Georgia, Irak, Iordania şi Republica Moldova.  Ne angajăm să dezvoltăm mai departe resursele adecvate şi eforturile noastre de creştere a capacităţilor.

Deci vorbim despre valorile comune ale democraţiilor europene, despre dreptul de a alege opţiunile de securitate, dar, totodată, în spiritul dezvoltărilor din cadrul summitului, Republica Moldova trebuie să aleagă. Nu mai poate culege doar beneficiile pe care le poate obţine din Occident şi din structurile integrative ale Rusiei, ci Republica Moldova trebuie să-şi decidă viitorul şi încotro vrea să meargă: democraţie europeană sau protectorat rusesc.