Prima confruntare a avut loc deja înaintea începerii summitului G7, protagonişti fiind Emmanuel Macron şi preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, care nu participă, însă, la reuniune. Acesta, i-a reproşat Macron, şi-ar fi "încălcat" promisiunile referitoare la protecţia climei şi de aceea nu va ratifica acordul de liber schimb între UE şi Mercosur, semnat de liderii europeni şi cei brazilieni în luna iulie. Irlanda a anunţat că va proceda în mod similar. În replică, Bolsonaro l-a acuzat pe Macron de "comportament colonialist". Sensibilul subiect referitor la modificările climatice încinge spiritele chiar înainte de debutul reuniunii la vârf de la Biarritz.

Biarritz - un oraş fantomă

Centrul celebrei staţiuni Biarritz este bine păzit intens iar străzile sunt pustii ca într-un oraş fantomă. Pe plaja largă din apropierea fostei reşedinţi de vară deţinute de Napoleon al III-lea, astăzi Hotel du Palais, unde are loc summitul, nu vezi nici ţipenie de om. Este interzis şi accesul în mare pe raza din apropierea luxosului edificiu. Fastuoasa vilă nu pare a fi cel mai potrivit loc pentru a se discuta despre nedreptăţile sociale, după cum reclamă deja criticii summitului.

De siguranţa participanţilor se ocupă 13.200 de poliţişti, în timp ce localnicii sunt obligaţi să se identifice cu legitimaţii speciale.

Primele proteste la Hendaye

Primele proteste la Hendaye

Criticii şi potenţialii protestatari au fost alungaţi din oraş şi se organizează acum în localitatea de graniţă franceză Hendaye şi în Spania, la Irun. Poliţia a încercat în prealabil să îi identifice pe membrii violenţi ai blocului negru, care se pare că vor primi sprijin din partea mişcării radicale a "vestelor galbene" precum şi a altor critici ai globalizării. Principala demonstraţie anti-G7 este planificată pentru după-amiaza zilei de sămbătă, înaintea cinei informale la care vor participa liderii G7. Dacă se va ajunge la violenţe, acestea vor avea loc la distanţă de locul unde se întrunesc participanţii.

Cale liberă pentru războiul comercial

Înaintea debutului oficial al summitului G7, China nu s-a sfiit să îl atace pe preşedintele american. Evident că nu este întâmplătoare decizia conducerii de la Beijing, din acest week-end, de a introduce noi taxe vamale de peste 75 de miliarde de euro pentru mărfurile de provenienţă americană. Preşedintele Trump a reacţionat imediat pe Twitter reclamând pierderile de miliarde suferite de SUA de-a lungul anilor din cauza unui sistem comercial incorect şi a furtului intelectual practicat de chinezi.

Donald Trump

Donald Trump, la conferinţa de presă din 23 august

Nu doar următoarea etapă a războiului comercial dar şi tot mai probabila recesiune, care îi pot afecta campania electorală, sau confruntarea cu Banca Centrală Nord-Americană pe tema politicii monetare ca şi alte subiecte internaţionale îl preocupă pe Donald Trump. Toate sunt semnale care ne fac să credem că şeful Casei Albe va adopta o atitudine combativă la Biarritz.

Mai ales dezbaterile generale pe tema unei noi relaţii cu China, faţă de care manifestă un mare interes şi UE, nu se vor concretiza în soluţii constructive, în aceste condiţii. Imediat ce preşedintele american va prezenta detaliile ofertei sale, spiritele se vor încinge şi mai mult. Reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, o poziţie comună faţă de Beijing şi analizarea oportunităţii reglementării comerţului internaţional sunt însă temele care ar trebui urgent abordate.

Show-ul lui Boris

Noul şef de guvern al Marii Britanii, Boris Johnson, participă în premieră la eveniment. Întrunirile prealabile de la Berlin şi Paris nu l-au ajutat, în ciuda unor comentarii din presa britanică, să avanseze pe drumul spre Brexit. Nu se aşteaptă aşadar noutăţi la acest capitol.

Boris Johnson a fost primit de Emmanuel Macron

Boris Johnson, primit, joi, de Emmanuel Macron la Paris

Boris Johnson trebuie să păstreze un anumit echilibru. El are nevoie de europeni ca parteneri politici externi şi în politica de securitate. Aşadar, este greu de crezut că se va lăsa convins de Trump să renunţe la linia comună în relaţia cu Rusia sau Iranul.

Pe de altă parte, preşedintele SUA s-ar putea folosi de premierul britanic, lăudând Brexitul şi făcând promisiuni vagi pentru un posibil acord de liber schimb. Boris Johnson nu poate să îşi strice nici relaţia cu Trump dar nici pe cea cu europenii. Va dovedi aşadar în ce măsură stăpâneşte regulile diplomaţiei.

Misiunea de groază a gazdei summitului G7

Dacă în trecut se considera a fi o onoare găzduirea liderilor celor mai importante state industrializate ale lumii, în ultimii ani, rolul de gazdă a devenit tot mai dificil. Preşedintele Franţei a făcut tot posibilul pentru a se prezenta cât mai bine. S-a întâlnit cu Vladimir Putin, pentru a revigiora relaţia cu Rusia, l-a invitat pe premierul indian, Narendra Modi, şi a discutat chiar cu şeful diplomaţiei iraniene, Javad Zarif, în încercarea de a tempera criza nucleară.

Flori de la Vladimir Putin pentru doamna Macron

Flori de la Vladimir Putin pentru doamna Macron

Dar toate eforturile se vor dovedi zadarnice în relaţia cu Donald Trump. Liderul american rămâne la poziţiile lui controversate: vrea să menţină regimul dur faţă de Teheran, dar să îi ierte Rusiei anexarea Crimeei şi să îl readucă pe Putin la întrunirile G7. Trump atacă în mod constant Uniunea Europeană şi unitatea acesteia, pentru că nu are niciun fel de înţelegere faţă de organizaţiile internaţionale. Ideologia "America first" împiedică reformarea comerţului mondial. Observatorii americani consideră că preşedintele Trump este tot mai izolat la G7. Dar marile state europene, Japonia şi Canada nu pot reforma liberul schimb fără participarea SUA.

Situaţia este un adevărat coşmar politic pentru Emmanuel Macron. În contextul catastrofalelor incendii din Pădurea Amazoniană, el a inclus protecţia climei pe agenda summitului. Se va bucura de sprijinul majorităţii, dar nu şi de susţinerea lui Trump. Pentru el, topirea gheţarilor reprezintă o idee de afaceri, din moment ce Groenlanda ar putea intra în atenţia dezvoltatorilor imobiliari.

Macron a anunţat deja că renunţă la tradiţionala declaraţie comună de la finalul summitului. El ştie că nu se vor găsi numitori comuni şi vrea să evite transformarea întrunirii într-un eşec total.

Barbara Wesel - Deutsche Welle