Totul, evident, sub presiunea enormă pe care o reprezintă multiplicarea tragediilor umanitare provocate de ceea ce înseamnă acum traficul foarte intens de persoane în zona Mediteranei, cu reţele profesioniste specializate în introducerea pe teritoriul diverselor ţări europene a imigranţilor ilegali, una dintre cele mai serioase surse de profit din ultimii ani. Este vorba despre imigranţi originari din ţările Magrebului sau Africii negre, sau din Orientul Mijlociu. Dar nu numai. Şi folosind acum, prioritar, Mediterana, dar cu şanse din ce în ce mai mari ca alte rute să înceapă să fie utilizate pe măsură ce situaţia regională devine instabilă şi periculoasă în ţări din Asia Centrală, spre exemplu. Sau, evident, în Ucraina. Asta pe lânga cei care vin, tradiţional, din Pakistan, India, Sri Lanka, Afganistan...

„Nu mai avem alibi. Uniunea Europeană nu mai are alibiuri, la fel stau lucrurile şi în cazul Statelor Membre“ – a declarat luni, în Luxembourg, Federica Mogherini, vicepreşedinta Comisiei Europene şi Înalt Reprezentant al UE pentru probleme de politică externă şi securitate –

„Tragediile din ultimele zile, din aceste ultime luni, din aceşti ultimi ani, totul e prea mult...Avem nevoie de măsuri imediate din partea UE şi a Statelor Membre“

În consecinţă, Comisia Europeană a prezentat deja un plan de urgenţă conţinând un prim set de măsuri, cele de primă etapă şi care ar trebui să primească mâine susţinerea participanţilor la Summit dar, cum spunea doamna Mogherini, «responsabilitatea care revine celor de la Bruxelles este să dea un impuls politic» ceea ce, practic, înseamnă că, pe 13 mai, Comisia Europeană va prezenta o «strategie coerentă» în domeniul imigraţiei şi dreptului de azil, document ale cărui multiple variante le-am văzut în ultimele luni şi care încă se mai negociază între statele membre, tocmai datorită unor măsuri extrem de interesante şi care, cu siguranţă, vor stârni o furtună politică de mari dimensiuni.



Dar, deocamdată, iată propunerile din setul de urgenţă, iar ele vă pot da o idee foarte corectă asupra prevederilor restrictive ale viitoarei strategii europene în domeniu. Astfel, se prevede:

-     întărirea operaţiunilor de control şi salvare existente, Triton şi Poseidon care sunt realizate de Frontex, Agenţia Europeană pentru Controlul Frontierelor, atribuindu-le mai multe mijloace financiare şi materiale. Zona lor de acţiune, acum limitată la apele teritoriale ale ţărilor UE, trebuie să fie extinsă, eventual înspre apele teritoriale ale ţărilor de tranzit, precum Libia.

-      Confiscarea şi distrugerea ambarcaţiunilor folosite pentru transportul imigranţilor, după exemplul operaţiunii Atalanta de luptă împotriva pirateriei somaliene în largul Cornului Africii.

-     cooperare mărită între organizaţiile EUROPOL, Frontex, Biroul european de sprijinire a azilului (EASO) şi EUROJUST pentru a strânge informaţii asupra modalităţilor în care acţionează traficanţii de persoane.

-     trimiterea de echipe de la EASO în Italia şi Grecia pentru a ajuta la gestionarea cererilor de azil şi la armonizarea acestora.

-     amprentarea digitală a tuturor imigranţilor în momentul sosirii acestora pe teritoriul Statelor Membre UE.

-     program de reinstalare în ţările UE a persoanelor care au obţinut statutul de refugiat din partea Înaltului Comisar pentru refugiaţi al ONU (HCR). Statele Membre sunt invitate să participe voluntar la acest program.

-     program care să prevadă repatrieri rapide a candidaţilor la imigrare care nu vor fi autorizaţi să rămână pe teritoriul UE. Programul va fi coordonat de FRONTEX împreună cu statele membre direct interesate de apariţia imigranţilor în Mediterana.

-     acţiune comună cu statele vecine Libiei în vederea blocării rutelor folosite de imigranţii ilegali. Nigeria este o ţară de trecere, iar prezenţa europeană în zonă va trebui să fie întărită.

-     trimiterea de ofiţeri specializaţi în probleme de imigraţie în Delegaţiile UE din mai multe terţe ţări cu sarcina de a strânge informaţii privind fluxurile migratorii.  

Cum spuneam, presiunea este enormă şi toată lumea încearcă să definească o soluţie care să fie acceptabilă politic, sustenabilă economic, care să nu stârnească prea mari reacţii de refuz din partea populaţiilor din ţările europene şi, în final, care să fie şi în concordanţă cu politicile europene în domeniul apărării drepturilor omului. Nu este deloc simplu, deoarece, pentru a se putea acţiona la o asemenea scară largă aşa cum se sugerează în documentul Comisiei Europene, va trebui completat şi votat în sistem de urgenţă un cadrul legislativ comprehensiv. De unde ideea «strategiei» ce va fi publicată în mai. Trebuie creat de urgenţă un cadru legal în termenii căruia să fie întărite operaţiunile actuale sau/şi ordonate altele noi, cu mult mai complexe, de tip militar-umanitar. Aceasta deoarece, în acest moment, „UE nu are competenţe pentru organizarea de operaţiuni de salvare pe mare şi, cu toate acestea, contribuie cu şase nave la operaţiunile de salvare pe mare“, aşa cum afirma luni Fabrice Legeri de la FRONTEX, susţinând cumva mesajul prin care William Lacy Swing, directorul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), cerea restabilirea imediată a marii operaţiuni MARE NOSTRUM, abandonată anul trecut din cauza costurilor sale foarte ridicate. Cu toate că, spunea el, prin MARE NOSTRUM «au fost salvate 200.000 de vieţi omeneşti între octombrie 2013 şi decembrie 2014».

Aşa este, numai că, aşa cum arată statisticile concordante ale UE şi OIM, an de an, fluxurile migratorii către UE cresc masiv, este vorba despre sute de mii de persoane în situaţie precară sau, de cele mai multe ori, absolut disperată, fără niciun fel de resurse şi, în proporţie covârşitoare, apte doar pentru muncă fizică, fără un minimum de pregătire profesională şi vorbitori doar de dialecte tribale alături de o franceză şi engleză destul de aproximative. Devenind astfel o povară din ce în ce mai greu de suportat pentru ţările care le sunt obiective tradiţionale – Spania, Italia şi Grecia.

Iar perspectiva cu care se confruntă Uniunea Europeană este mai mult decât îngrijorătoare, odată cu extinderea zonelor de conflict interetnic şi/sau religios în toată zona Magrebului, dar şi în multe ţări din Africa neagră, acum cu regiuni întregi scăpate de sub control şi dominate de grupurile islamiste fundamentaliste. Situaţie similară care ameninţă să se instaleze pe termen mediu şi lung în teritoriile din Orientul Mijlociu afectate profund de acţiunile Statului Islamic. Dar şi cu posibilitatea de a vedea activarea la maximum a unor fluxuri masive prin nordul Mării Negre, combinate cu refugiaţii din Ucraina, situaţie oricând posibilă în cazul în care situaţia şi aşa fluctuantă s-ar transforma într-un conflict deschis. 

Să vedem care va fi urmarea imediată.

Se va decide iniţierea unei operaţiuni militare masive de tip „interzicerea accesului“ pe întinderea coastelor Libiei, Marocului, Algeriei, Egiptului cu acceptarea tuturor costurilor enorme care vor trebui acoperite de toate statele membre, eventual prin suplimentarea bugetului existent al UE? Dacă va fi o operaţoine militară de salvare umanitară, conform cărui set de reguli se va face triajul imediat între cei care trebuie trimişi în tabere de refugiaţi şi cei care ar trebui returnaţi imediat? Decizia va rămâne, ca până acum, legată de dreptul suveran naţional, sau se va accepta un drept european în domeniu? Taberele de refugiaţi vor deveni „tabere europene de refugiaţi“ manageriate prin fonduri europene? Dacă da, Statele Membre vor fi obligate să contribuie la cheltuieli sau totul se va face doar prin angajament volutar, aşa cum se prevede să fie şi procesul de primire echitabilă a imigranţilor declaraţi „admisibili“, oferindu-le, implicit, cetăţenia naţională şi europeană?

Statele Membre sau/şi UE vor finanţa programele ample de educaţie, pregătire profesională şi inserţie socială? Posibilitatea invocată a unor acţiuni în apele teritoriale ale unor ţări care nu sunt membre ale UE, precum Libia, va fi rezultatul unei decizii unilaterale, motivatâ de o stare de urgenţă, sau se va face după obţinerea unui mandat al ONU? Care va fi şi, mai ales, pe ce bază juridică se va stabili codul de angajament pe care vor trebui să-l respecte navele militare angajate în aceste operaţiuni atunci când vor proceda la „confiscarea şi distrugerea ambarcaţiunilor“ folosite pentru transportul imigranţilor? Cine va răspunde în cazul de pierderi de vieţi omeneşti? Acesta este doar un prim set de probleme.

Mai adăugaţi foarte previzibila reacţie extrem de dură a sutelor, miilor de ONG-uri specializate în drepturile omului şi în ocrotirea imigranţilor ilegali şi veţi înţelege dificultatea deciziilor care vor începe să se ia mâine.   

Cert este că trebuie făcut ceva. Foarte repede. Europa va reacţiona, de data asta decisiv, pentru a împiedica o posibilă destabilizare pe termen mediu a structurilor sale sociale şi economice, dar prevenind şi apariţia unor probleme de securitate foarte ample din cauza inserţiei din ce în ce mai masive, în acest grupuri de imigranţi, a „luptătorilor străini“, care forţează întoarcerea în Europa în condiţiile în care au fost daţi în interdicţie la frontiere. Dar şi pentru a preveni extinderea reţelelor actuale de traficanţi specializaţi în transportul noii categorii de imigranţi, cei care fug în masă din calea evoluţiei controlului teritorial al ISIS asupra unor zone cu populaţie preponderent creştină, vezi atrocităţile din Siria sau Niger.

Decizii dificile pentru o realitate care ameninţă să devină absolut incontrolabilă.