Summit UE-Rusia: Energie şi vize

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Vladimir Putin, liderul Federaţiei Ruse FOTO reuters.com
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Vladimir Putin, liderul Federaţiei Ruse FOTO reuters.com

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc în această seară la Ecaterinburg, în Rusia, cu preşedintele Vladimir Putin, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, precum şi cu alţi miniştrii de la Kremlin, în cadrul celui de-al 31 lea Summit dintre Rusia şi UE.

Delegaţia europeană formată din preşedintele Van Rompuy, Jose Manuel Barroso, Lady Ashton şi comisarul pentru Energie, Günther Oettinger, vor dezbate alături de omologii ruşi, oportunităţile de dezvoltare economică, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, problematică regională şi internaţională, inclusiv situaţia din Siria, Orientul Mijlociu, Iran şi Coreea de Nord.

Summitul dintre UE şi Rusia are loc într-o perioadă de profunde schimbări, atât la nivelul Europei integrate, cât în Rusia celui de-al treilea mandat al lui Vladimir Putin. Sunt aşteptate discuţii intense despre cooperarea energetică, paşii necesari pentru eliminarea regimului de vise, adiţionale negocierilor referitoare la poziţia autorităţilor ruse faţă de aliatul sirian. Agenda delegaţiei europene cuprinde şi  dialogul tradiţional despre respectarea drepturilor omului şi aplicarea nepărtinitoare a justiţiei în Rusia.

Experţii în relaţiile externe ale Uniunii Europene au consemnat câteva aspecte cheie ale modificării raportului de forţe din Rusia şi UE, pe fondul dificultăţilor interne pe care le întâmpină preşedintele rus în cel de-al 13-lea an de guvernare. Conform unui raport amplu coordonat de Kadri Liik, membru senior al Consiliului European pentru Relaţii Externe, Schimbarea de Regim în Rusia, odată ce vor păşi la Ecaterinburg „liderii europeni vor fi nevoiţi să îşi reconsidere modul în care tratează schimbările prin care Rusia a trecut, şi chiar să se gândească cum s-ar putea adapta unei ere post-Putin.

Erodarea popularităţii lui Putin, chiar şi în rândul aliaţilor săi politici, a dus la imposibilitatea aplicării conceptului de managed democracy, pe care preşedintele rus îl considera ideal ca agendă politică pentru statul său – acest concept creat de fosta eminenţa cenuşie a puterii de la Kremlin, Vladislav Sukrov, reprezenta pe scurt o sistem democratic în teorie, prin manipularea politicienilor cu acordul conducerii şi menţinerea unor preţuri uriaşe ale resurselor energetice.

UE necesită abordarea unor politici mult mai eficiente faţă de Rusia, şi acest lucru nu poate fi realizat decât prin echilibrarea influenţei ruseşti în sfera energiei. Energia a reprezentat în ultimele decenii, asul regimurilor politice care s-au succedat la conducerea Rusiei, şi a fost folosit ca atare în influenţarea multor politici de stat. Pentru asigurarea securităţii energetice, UE are nevoie de diversificarea rutelor de aprovizionare, crearea unei pieţe comune de energie şi desigur, iniţiative anti-corupţie. Sunt acţiuni simple, derivate din consecinţele principiului roman pe care Rusia îl folosesţe cu success: Desparte şi cucereşte.

Sunt aşteptate negocieri ale Comisarului european pentru Energie cu omologul său, în privinţa dorinţei companiei Gazprom de controla atât producţia, cât şi alimentarea cu gaz din Europa, în special luând în considerarea preţurile foarte ridicate şi preferenţiale pe care Gazpromul le aplică europenilor. La o simplă comparaţie cu SUA, statele membre au costuri aproape duble în ceea ce priveşte energia.

Revoluţia gazelor de şist şi a gazului natural licheficat începe să reconfigureze jocurile politice în centrul cărora stătea Gazpromul, şi implicit Rusia. Impactul s-a resimţit într-o uşoară scădere a profitului, prima din 2001, însă deocamdată a avut impact asupra bugetului de stat al Rusiei. Decizia Comisiei Europene de a oferi alternative la gazul rusesc, a fost consemnată în declaraţia preşedintelui Barroso de săptămâna trecută, conform căreia până la sfârşitul anului se va concretiza şi legislaţia pentru exploatarea gazelor de şist.

UE se va prezenta la acest Summit cu o ofertă foarte tentantă pentru autorităţile ruse: posibilitatea eliminării vizelor pentru Uniunea Europeană. O chestiune pe care ruşii o vor de mult timp rezolvată şi care afectează în continuare orgoliul cetăţenilor săi, care în pofida progreselor economice şi a prosperităţii financiare de care se bucură în ultima decadă, nu beneficiază şi de accesul liber în spaţiul european. Rămâne de văzut cum vor folosi liderii de la Bruxelles, ceea ce analiştii numesc momeala cea mai mare, pentru a negocia şi alte probleme, precum cooperarea pentru tranziţia din Siria şi restabilirea unui echilibru în Orientul Mijlociu.  

 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite