Deciziile care se vor lua cu acest prilej sunt într-atât de importante încât, într-un fel sau altul, vor duce la schimbarea echilibrului de securitate în Europa, vor putea provoca modificarea multora dintre raţionamentele geopolitice de până acum privind situaţia flancului de est al Alianţei, asta odată cu aşteptata, dar încă neconsolidata sub formă de acord definitiv, întărire considerabilă în zona teritorială de contact NATO - Rusia.

Aici apare prima mare întrebare esenţială: va fi vorba despre întregul flanc de est al Alianţei sau, dimpotrivă, aşa cum se evocase într-o primă etapă a negocierilor, se va urmări în primul rând oferirea unei protecţii suplimentare extrem de semnificative pentru Statele Baltice?

Răspunsul pe care trebuie să-l obţină acum România este absolut esenţial şi, în acest sens, pledoaria pe care urmează s-o susţină Preşedintele Iohannis poate să determine, în caz de succes, redimensionarea întregii situaţii - de altfel precare - de securitate în regiunea Mării Negre şi să aducă garanţii noi pentru România. Şi chiar mai mult, după părerea mea, deoarece trebuie să reuşească să-i convingă pe partenerii noştri euro-atlantici că raţionamentul de securitate în orice discuţie despre frontiera de est a Alianţei trebuie să fie unul de răspuns egal şi egal echilibrat în materie de prezenţă permanentă a forţelor NATO în toate ţările de pe linia care porneşte din zona Statelor Baltice şi, incluzând Marea Neagră, se termină în Mediterană.

Este vorba despre o miză enormă deoarece, în ce priveşte interesele de securitate ale României, ne referim la un gest concret de recunoaştere a unui statut egal de parteneriat în faţa unei situaţii de criză multiformă şi care se poate dezvolta simultan în zona de est, centru şi sud a Alianţei. Şi cu aducerea, în consecinţă, de garanţii de securitate imediate, în mod egal, pentru toţi partenerii aflaţi pe linia unui război hibrid care ar putea profita de ceea ce strategii adverşi ar identifica drept „burta moale” pe care să se poată desfăşura acţiuni ostile, de unde toate întrebările conexe legate de situaţia explozivă de securitate din Marea Neagră.

În luna februarie a acestui an, secretarul general al NATO a anunţat deja că miniştrii Apărării din cele 28 de state membre au aprobat, cu ocazia unei reuniuni la Bruxelles, o propunere care vizează întărirea prezenţei militare a Alianţei în Europa de est, Mediterana Orientală şi în Marea Neagră, dar menţionând că discuţiile pe această temă se vor finaliza prin decizia care va fi luată la Varşovia. Semnalul dat de România - şi aici intrăm deja în miezul marilor negocieri din acest moment - este dorinţa de a obţine o decizie privind implementarea unei brigade internaţionale pe teritoriul României, dar şi crearea unei flote comune NATO în Marea Neagră, incluzând unităţi aparţinând flotelor ucraineană şi georgiană. O decizie este aşteptată şi în acest sens, cu un răspuns pentru tranşarea dilemei pe care o ridică acordurile de la Montreux, cele care interzic prezenţa mai mult de 21 de zile în Marea Neagră a navelor de război aparţinând statelor non-riverane, ceea ce implică un efort pentru dezvoltarea şi modernizare propriilor capabilităţi dar şi achiziţionarea de noi unităţi navale militare. Aceasta în paralel cu „misiuni de cooperare" cu participarea navelor militare ale NATO din flota din Mediterana şi nu numai.

Un prim semnal extrem de important a fost dat de secretarul-adjunct al apărării din SUA, Robert Work, care a afirmat într-un interviu pentru Wall Street Journal, că NATO va desfăşura în ţările baltice patru batalioane cu un efectiv total de 4.000 de militari, două batalioane fiind americane, al treia fiind asigurat de Germania şi al patrulea de Marea Britanie. Semnal la care Rusia a reacţionat imediat, anunţând că, în acest caz, „urmează să ia toate măsurile în consecinţă".

Situaţia este uşor complicată deoarece, semnând în 1997 Actul fondator NATO-Rusia, Alianţa promisese că se angajează să-şi "îndeplineacă misiunea sa de apărare colectivă precum şi celelalte preocupându-se de asigurarea interoperabilităţii, integrării şi întăririi capacităţilor militare necesare mai degrabă decât recurgând la o staţionare permanentă suplimentară a unor importante forţe de luptă". Este perfect adevărat, replica de curând preşedintele polonez Andrezej Duda aflat în vizită la Cartierul General al Alianţei de la Bruxelles, dar "NATO trebuie să se adapteze la noile circumstanţe, să-şi întărească prezenţa în Europa atât la nivel de infrastructuri cât şi ca număr de trupe... Iată despre ce vom vorbi la acest Summit..adică despre modul în care această prezenţă va trebui să fie organizată şi structurată. Insist asupra unui lucru: trebuie să devină cât se poate de permanentă...Este important ca trupele NATO să fie desfăşurate şi vizibile în întreaga Europă de est, oferind prin prezenţa lor o formă de garanţie...Unul dintre principalele obiective al viitorului Summit va fi de a întări securitatea Alianţei, atât în Europa centrală cât şi pe flancul de sud al continentului...Nu trebuie să neglijăm dialogul cu Rusia dar asta implică - în contextul circumstanţelor actuale - şi respectarea dreptului internaţional".

Doar principii şi declaraţii? Nu, căci se află în fază finală pregătirile pentru începerea celei de-a doua faze a exerciţiului militar de mare amploare Brilliant Jump 2016. Prima fază Alert Exercise a avut deja loc între 1-10 aprilie, iar a doua, intitulată Deployment Exercise se va desfăşura în Polonia, între 17-27 mai (redacţia ADEVĂRUL primind deja o invitaţie de a trimite un reprezentant în echipa de presă). Este vorba despre o acţiune complexă care implică diverse centre de comandament naţionale şi de la nivelul Alianţei incluzând : Carterierul general al forţelor aliate din Europa, Comandamentul aliat de la Brunssum (Olanda), Forţa de desfăşurare rapidă a NATO (Spania) şi elemente ale forţei de înaltă reacţie rapidă (din locaţii multiple), corupul multinaţional Nord-Est (Polonia), Forţa integratp NATO (Polonia) dar şi state majore generale şi unităţi din Albania, Polonia, Spania şi Marea Britanie (aveţi AICI un link către un reportaj video realizat de colegii de la NATO la prima fază a exerciţiului).

Este testată capacitatea operaţională a forţei de reacţie rapidă de a răspunde în timp optim la o ameninţare prezumtivă apărută pe frontul de est al Alianţei. Desigur, esenţial pentru a oferi credibilitatea necesară întregului discurs privind garanţiile de securitate. Dar este evident că problema unor forţe permanent detaşate este crucială în contextul actual, extinzând în od necesar "umbrela de securitate" pentru statele aflate în linia întâi şi confruntate cu o ameninţare care este absolut reală şi care şi-a dovedit eficacitatea atunci când a fost şi pusă în practică, de la anexarea ilegală a Crimeii până la situaţia din estul însângerat al Ucrainei.

Care va fi succesul pledoariei româneşti? Vom vedea. Ştim însă că nu suntem singurii care cer acest lucru şi, în orice caz, nu suntem deloc singurii care sunt convinşi că o asemenea decizie - în sensul propunerilor României şi Poloniei, dar şi al Statelor Baltice - ar fi o şansă majoră pentru a identifica un argument suplimentar, extrem de concret şi, într-adevăr, foarte vizibil şi disuasiv - pentru ceea ce înseamnă protecţia de securitate a ţării noastre, recunoscută astfel ca element strategic esenţial al valorilor, principiilor dar şi siguranţei spaţiului euro-atlantic.

Vom reveni, pe larg, asupra acestui subiect al capacităţilor de reacţie rapidă ale NATO, garanţia - singura de altfel - că suntem realmente protejaţi de alianţa care se pregăteşte acum pentru decizii fundamentale care să-i consolideze statutul său de actor major al arhitecturii mondiale de securitate.