Summit NATO: Declaraţie comună a liderilor: China prezintă „provocări sistemice“ la adresa ordinii internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii celor 29 de state membre NATO, întâlnire la Bruxelles
Liderii celor 29 de state membre NATO, întâlnire la Bruxelles

Ambiţiile şi comportamentul Chinei reprezintă "provocări sistemice la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli", au afirmat liderii NATO într-o declaraţie comună semnată înainte de începerea summitului de luni de la Bruxelles, potrivit DPA.

''Suntem îngrijoraţi de astfel de politici coercitive care sunt în contrast cu valorile fundamentale'' (ale NATO), se spune în declaraţie, subliniind capacităţile nucleare în creştere ale Chinei şi cooperarea dintre Beijing şi Moscova.

Este pentru prima dată când liderii NATO au adoptat în mod colectiv o poziţie atât de fermă faţă de China.

''NATO menţine un dialog constructiv cu China acolo unde este posibil", se arată în declaraţia liderilor. Provocările comune, cum ar fi clima, oferă, de asemenea, ''oportunităţi'' de cooperare.

Declaraţia NATO urmează unui mesaj similar semnat la summitul Grupului celor Şapte (G7) din Marea Britanie, unde principalele naţiuni industrializate s-au angajat să adopte o poziţie mai fermă faţă de China. Beijingul a ripostat imediat la această declaraţie.

Ce va conţine declaraţia finală a summitului

Consolidarea NATO ca forum unic și indispensabil pentru consultările transatlantice

Sporirea angajamentului față de apărarea colectivă din perspectiva tuturor tipurilor de amenințări prin consolidarea capacităților și a investițiilor

Elaborarea unor obiective de reziliență la nivelul întregii Alianțe pentru a face societățile mai puțin vulnerabile la atacuri

Intensificarea inovării transatlantice prin crearea unui accelerator tehnologic transatlantic în domeniul apărării

Întărirea parteneriatelor, îndeosebi cu Uniunea Europeană, dar și cu țările din Asia, pentru a apăra ordinea internațională bazată pe reguli

Intensificarea sprijinului acordat partenerilor precum Irak, Iordania, Georgia și Ucraina în materie de formare și de consolidare a capacităților de apărare

Abordarea consecințelor schimbărilor climatice asupra securității, prin reducerea emisiilor militare

Elaborarea următorului Concept Strategic al NATO, care va fi pregătit pentru adoptare la summitul din 2022

Consolidarea bugetului pentru finanțări comune la nivelul Alianței

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite