Suedia relaxează restricţiile pentru cei care s-au vaccinat cu prima doză. Ţara se află pe locul doi în Europa la rata de infectare cu SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile avertizează că întâlnirile în
grupuri mari sunt încă interzise. FOTO:unsplash.com
Autorităţile avertizează că întâlnirile în grupuri mari sunt încă interzise. FOTO:unsplash.com

Suedia relaxează restricţiile pentru persoanele care au primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19. Campania de vaccinare a vizat, în special, persoanele în vârstă. În jur de 2,2 milioane, dintre cei 10,4 milioane de suedezi, au primit până acum cel puţin o doză de vaccin.

Autorităţile suedeze au precizat că la trei săptămâni după ce au fost vaccinaţi cu prima doză oamenii se pot întâlni unii cu alţii în afara bulei lor de distanţare fizică - inclusiv în interior - şi că activităţile comune din căminele de bătrâni ar putea fi reluate. De asemenea, pensionarii care au fost vaccinaţi se pot duce din nou la cumpărături, transmite observatornews.ro.

Directorul general al Agenţiei de Sănătate Publică, Johan Carlson, a subliniat că aceste schimbări constituie “o uşoară relaxare” a restricţiilor şi că inclusiv cei care s-au vaccinat nu vor putea încă să-şi reia viaţa normală, întâlnindu-se în grupuri mari sau să înceteze să mai lucreze de acasă, acolo unde este posibil.

“Acum este în regulă ca o bunică vaccinată să-şi îmbrăţişeze nepoţii”, a spus directorul general al Agenţiei de Sănătate Publică, Johan Carlson, citat de Reuters.

Având în vedere rata de infectare cu COVID-19, care situează Suedia pe locul doi în Europa, după San Marino, autorităţile au spus că nu este momentul să reducă restricţiile pentru alte categorii ale populaţiei.

“Până acum nu au fost vaccinate suficiente persoane ca asta să se vadă în presiunea asupra sistemului de sănătate sau la nivelul contagierilor în general”, a declarat ministrul suedez al sănătăţii Lena Hallengren.

În jur de 2,2 milioane dintre cei 10,4 milioane de suedezi au primit până acum cel puţin o doză de vaccin. Însă programul de vaccinare din Suedia a fost afectat de întârzieri, majoritatea din cauza problemelor ce ţin de livrările de vaccin şi a îngrijorărilor cu privire la posibilele reacţii adverse cauzate de serurile de la AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite