şi scenarii de tip Black Swan (bazate pe indicatori absenţi în momentul actual,  cu o probabilitate foarte scăzută, dar cu un impact imens la nivelul consecinţelor evoluţiei dacă aceste scenarii s-ar dezvolta). Ideea principală a studiilor prospective nu este să ghicească sau să facă uz de probabilităţi ci să acopere cât se poate de mult din întregul spectru de scenarii posibile.

Proiectul vizează evitarea surprizei strategice, limitarea erorilor de model în aşa fel încât orice pas mai departe să presupună costuri mai mari decât gestionarea unui eveniment care s-ar produce. De aceea am pus sub semnul întrebării şi certitudinile relative, fapte asupra cărora toţi experţii consideră că se vor întâmpla într-un anume fel, şi am multiplicat scenariile urmărite. De asemenea pentru că ne interesează ce se întâmplă cu Ucraina, am făcut sistemul de indicatori Ucraino-centric, completat cu ceilalţi indicatori pentru a avea un sistem complet şi necontradictoriu, adică să acoperim scenariile probabile.

În cele 90 de scenarii avem:

- 10 scenarii discontinue (provenite din punerea la îndoială a certitudinilor relative asupra cărora experţii s-au pus de acord) cu:

-  2 scenarii cu semnale slabe şi 1 scenariu de tip Black swan pe termen scurt;

-  3 scenarii cu semnale slabe şi 4 scenarii de tip Black swan pe evoluţii cu termen mediu;

-  1 scenariu cu semnale slabe şi 5 scenarii de tip Black pentru evoluţii pe termen lung;
 

- 80 scenarii de continuitate, 32 pentru evoluţii pe termen scurt, 24 pentru evoluţii pe termen mediu şi încă 24 pentru evoluţii pe termen lung, cu:

-  22 scenarii cu semnale puternice, 8 scenarii cu semnale slabe, 2 scenarii de tip Black swan pe termen scurt;

-  21 scenarii cu semnale puternice, 3 scenarii cu semnale slabe;

-  14 scenarii cu semnale puternice, 3 scenarii cu semnale slabe, 7 scenarii de tip Black swan pe termen lung;

Per total avem următoarea împărţire a scenariilor:

-       Pe termen scurt: 22 scenarii cu semnale puternice, 10 scenarii cu semnale slabe şi 3 scenarii de tip Black swan;

-       Pe termen mediu: 21 scenarii cu semnale puternice, 6 scenarii cu semnale slabe, 4 scenarii de tip Black swan;

-       14 scenarii cu semnale puternice, 4 scenarii cu semnale slabe, 12 scenarii de tip Black swan, pe termen lung.

A. Scenarii de discontinuitate

Această secţiune pune la îndoială certitudinile relative şi ţinteşte identificarea condiţiilor care ar putea provoca aceste certitudini. Aceasta ne duce la o lista de 10 scenarii de discontinuitate ce răspund celor 10 întrebări care provoacă certitudinile relative. Le-am împărţit în scenarii pe termen scurt mediu şi lung, ca scenarii cu semnale slabe sau scenarii de tip Black swan.

1.    Rusia se retrage din teritoriile ocupate în Ucraina datorită unor schimbări interne dramatice

Întrebarea 1: Există vreo posibilitate de întoarcere la graniţa spiritualizată (termen scurt/mediu/lung) dintre Orient şi Occident? Cum? (scenarii cu semnale slabe pe termen scurt/ scenarii de tip Black swan pe termen mediu şi lung)

2.    Epuizarea europeană, conducere slabă şi consecinţe costisitoare ale reformelor

Întrebarea 2: În ce condiţii s-ar putea produce orientarea spre Orient pe termen lung? (Scenariu pe termen lung – semnale slabe)

3.    Explozie şi separatism într-o Rusie prost guvernată

Întrebarea 3: În ce condiţii, pe termen lung, Ucraina ar putea recupera peninsula Crimeea? (Scenariu pe termen lung, eveniment de tip Black swan)

4.    O revoluţie internă a Rusiei în izolare: boom economic, explozie tehnologică şi forţa militară crescută exponenţial

Întrebarea 4: Rusia ar putea acapara Novorosia (Ucraina ar putea pierde Novorosia) (pe termen mediu/lung, eveniment de tip Black swan)

5.    Epuizarea din cauza războiului lung şi pierderea interesului de către Vest 

Întrebarea 5: În ce condiţii conflictul poate fi rezolvat bazat pe relaţia directă Rusia – Ucraina, fără un format de tipul Minsk/Normandia şi fără a fi folosită relaţia US – Rusia? (pe termen mediu spre lung, eveniment de tip Black swan)

6.    Guvernare slabă şi populaţie neinformată, indiferentă şi exasperată

Întrebarea 6: În ce condiţii, pe termen mediu, pot apărea şi alte mişcări separatiste în Ucraina, în alte regiuni? (pe termen mediu, scenariu cu semnal slab)

7.    Abandonarea Ucrainei/ Creştere maximă a mizelor şi interesului Occidentului pentru Ucraina.

Întrebarea 7: În ce condiţii relaţia US – Russia trece, pe termen mediu, într-o fază de resetare (2.0) sau de confruntare? (pe termen mediu, semnal slab)

8.    Controlul nemulţumirilor publice interne din Rusia

Întrebarea 8: În ce condiţii, pe termen lung, sistemul rus poate fi menţinut în situaţia actuală (economia bazată pe companii energetice de stat conduse de siloviki, militarizarea şi investiţiile masive în industria militară şi achiziţionarea de armament)? (pe termen lung, scenariu de tip Black swan)

9.    Ofensiva ucrainiană în Donbas şi implicarea directa a Rusiei pe teren Întrebarea 9: În ce condiţii Rusia menţine atitudinea revizionistă? (pe termen scurt/mediu , scenariu de tip Black swan)

10.Căderea Arabiei Saudite în haos

Întrebarea 10: În ce condiţii preţul petrolului creşte sau scade dramatic? (pe termen scurt/mediu, semnale slabe)

B. Scenarii de continuitate

I. Scenarii pe termen scurt (6-12 luni)

Pe termen scurt, am reuşit să identificăm 5 indicatori critici cu următoarele valori, rezultând 32 de scenarii mixte.

1.    Ucraina primeşte / nu primeşte armament (militar)

2.    Coaliţie/coeziune politică internă vs. luptă/ruptură (politic)

3.    Reformă vs. stagnare (sprijin vs. colaps) (economic)

4.    Nelinişti sociale vs. sprijinirea  încercărilor de reformă

5.    Opţiunile ruse în Ucraina: destabilizare vs. federalizare. 

1.    Viitor gestionabil, speranţa de mai bine

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei - destabilizare (semnal puternic)

2.    Ucraina sub presiune: federalizarea forţată a ţării

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei - federalizare (semnal puternic) 

3.    Coeziune internă în Ucraina şi sprijin pentru o viaţă mai bună, în Occident

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal slab) 

4.    Ucraina îşi croieşte singură soarta, cu capacitatea de a refuza reintegrarea regiunii Donbas prin federalizare

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic) 

5.    Ucrainienii ies în stradă, stagnare şi guvernare slabă

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

6.    Inflamarea situatiei: destructurarea statului cu o societate nemultumită (nefericită)

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

7.    Populaţia preseaza Guventul ucrainean pentru înfaptuirea unor reforme reale

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal slab) 

8.    Refuzarea reintegrării bazata pe federalizare sub presiunea publică

Ucraina primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

9.    Drumul lung şi anevoios spre un stat democratic puternic în Ucraina

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

10. Federalizarea impusă pentru blocarea reformelor şi crearea unei agende încărcate şi dificile pentru guvernul ucrainean

Ucraina primeşte armament + confruntări / destrămare în cadrul coaliţiei + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

11. Instabilitatea politică internă întârzie reformele necesare

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal slab).

12. Suişuri şi coborâşuri în sprijinul politic pentru reforme, sub presiunea Rusiei în vederea slăbirii statului ucrainean

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

13. Drumul către iad: Rusia profită de destabilizarea internă şi de lipsa de coeziune

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic) 

14. Furtuna internă perfectă în Ucraina: un stat slab creat prin mijloace interne

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal putrnic)

15. Lupta pentru găsirea drumului spre reforme şi prosperitate

Ucraina primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal slab) 

16. Agenda încărcată cu alegeri dificile pentru un guvern ucrainean instabil  

Ucraina primeşte armament + confruntări / destrămare în cadrul coaliţiei + stagnare (colaps) + sprijinirea guvernului + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal slab)

17. Lupta dificilă, pentru opţiunea vestică, sub presiune militară.

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

18. Presiune rusă militară şi diplomatică pentru devierea opţiunii vestice a Ucrainei

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

19. Destabilizare militară rusă – singura opţiune

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

20. Confruntarea cu multiple presiuni diplomatice şi militare pe drumul spre reforme şi  aderarea la Occident

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei –federalizare (semnal puternic)

21. Multiple vulnerabilităţi ale Ucrainei, oportunitate pentru destabilizare rusă sub presiune militară

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + nelinişti sociale  + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

22. Lupta pentru supravieţuire politică a guvernului ucrainean, aflat la mila Rusiei

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + nelinişti sociale  + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

23. Coeziune internă ca singurul activ al Ucrainei, în faţa duşmanului: polarizare militară în cauză

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + sprijinirea Guvernului+ opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal slab)

24. Naţionalism ca opţiune a Ucrainei

Ucraina nu primeşte armament + coeziune în coaliţie + stagnare + sprijinirea Guvernului+ opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

25. Lupta eroică pentru înfăptuirea reformelor şi nevoie disperată de sprijin occidental

Ucraina NU primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

26. Reforme ca singura modalitate de a iesi din haos

Ucraina nu primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic) 

27. Societatea ucraineană forţează spre reforme pro occidentale

Ucraina nu primeşte armament + ruptură/confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal slab)

28. Lupta poporului ucrainean pentru reforme peste reintegrare

Ucraina nu primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + reforme + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal slab)

29. Furtuna perfectă: la mila Rusiei

Ucraina nu primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

30. Multiple posibilităţi pentru Rusia de a slăbi statul ucrainean: război, destabilizare internă, slăbirea statului

Ucraina nu primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + nelinişti sociale + opţiunea Rusiei - federalizare (semnal puternic)

31. Apel către populaţie de a salva de la prăbuşire statul ucrainean, sub presiunea Rusiei

Ucraina nu primeşte armament + confruntări/ruptura în cadrul coaliţiei + stagnare + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei – destabilizare (eveniment de tip Black Swan)

32. Implozie internă în Ucraina, cu care se confruntă societatea şi dorinţa cetăţenilor de a rezista

Ucraina nu primeşte armament + confruntări în cadrul coaliţiei + stagnare + sprijinirea Guvernului + opţiunea Rusiei: federalizare (eveniment de tip Black Swan)

II. Scenarii pe termen mediu (3-5 ani)

Privim următorii indicatori critici, cu următoarele valori, care ne oferă, într-o maniera combinată, 24 de scenarii pe termen mediu:

1. Ucraina primeşte / nu primeşte armament în stadiile iniţiale

2. Reformă vs. stagnare (sprijin vs. colaps) o alegere de asemenea asumată de la început

3. Situaţia din Rusia: stabilitate vs. instabilitate

4. Opţiunile Rusiei: ofensivă militară vs. destabilizare vs. federalizare

1. Confruntare la noua frontieră Orient-Occident

Ucraina primeşte armament + reforme + stabilitate în Russia + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal slab)

2. Ucraina se împotriveşte subversiunii interne inspirate de Rusia    Ucraina primeşte armament + reforme + stabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

3. Rusia forţează federalizarea pentru a controla drumul Ucrainei spre Occident

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

4. Rusia foloseşte presiuni militare în Ucraina în scopuri politice interne

Ucraina primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal slab)

5. Concentrarea Ucrainei pe reforme, sprijin intern şi combaterea destabilizării subversive dinspre Rusia

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

6. Drumul Ucrainei spre Occident, cu blocaje constante din partea Rusiei

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

7. Singularitatea ucraineană la graniţa de est a occidentului

Ucraina primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal puternic)

8. Presiunea Rusiei în vederea destabilizării Ucrainei, vulnerabilă şi nereformată, prin demoralizarea populaţiei

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

9. Ucraina tolerată şi nereformată supravieţuieşte datorită importanţei strategice la graniţa cu Occidentul

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

10. Ucraina vulnerabilă şi nereformată înfruntă o Rusie agresivă, sub presiuni interne

Ucraina primeşte armament + stagnare + instabilitate în Russia + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal puternic)

11. Destabilizare internă neconvingătoare a Ucrainei de către o Rusie slăbită, aflată în căutarea unei victorii pentru a o folosi în politica internă

Ucraina primeşte armament; stagnare în reforme; situaţia în Rusia: instabilitate; opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

12. Presiune diplomatică pentru o victorie disperată în Ucraina, folosită în politica intenă rusă

Ucraina primeşte armament + stagnare + instabilitate în Russia + opţiunea Rusiei – federalizare (semnale puternice)

13. Rusia continuă lungul război în Estul Ucrainei, pentru a bloca drumul Ucrainei către Occident

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (semnal puternic)

14. Luptă pentru reformarea şi stabilizarea Ucrainei, sub presiune militară

Ucraina nu primeşte armament + reforme + stabilitate în Russia + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

15.Reformele Ucrainei sub presiune prin slăbirea statului

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

16. Instabilitatea Rusiei duce la presiuni militare asupra Ucrainei

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (semnal slab)

17. Rusia exportă instabilitate în statul vecin, Ucraina

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

18.Rusia crează presiuni internaţionale pentru federalizare cu scopul de a deraia reformele Ucrainei

Ucraina nu primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

19. Opţiunile militare ruse îndreptate împotriva unei Ucraine slabe şi fără speranţă

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (semnal puternic)

20. Furtuna perfectă: Ucraina la mila Rusiei

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

21.Opţiunea Rusiei de a destructura statul ucrainean

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

22. Haos şi război în Europa de est

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (semnal puternic)

23. O Rusie slabă şi agresivă exportă instabilitate în Ucraina

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

24. Ucraina cade sub puterea multiplelor instrumente de presiune ale Rusiei

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + instabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

III. Scenarii pe termen lung: 10-15 ani

Am identificat 4 indicatori critici, cu valorile următoare. Combinate, ele creează 24 de scenarii după cum urmează:

1. Ucraina primeşte / nu primeşte armament în stadiul initial;

2. Reforme vs. stagnare (sprijinirea reformelor vs. colaps, în termeni de populaţie), de asemenea cu o evoluţie constantă;

3. Situaţia din Rusia: instabilitate vs. stabilitate. Aici am adaptat o opţiune complexă de reinventare (proprie): 1. integrarea eurasiatică – China; 2. democratizarea – integrarea europeană; 3. reforme economice, toate cele 3 alternative asigurând stabilitate vs. colaps / fragmentarea statului rus;

4. Opţiunile Rusiei în Ucraina: ofensivă vs. destabilizare vs. federalizare 

__________________________________________________________

1. Lupte continue şi un război de lungă durată la graniţa dintre Occident şi Orient

Ucraina primeşte armament + reforme + stabilitate în Rusia (reinventare) + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal slab)

2. Tentative disperate de a destabiliza statul ucrainean puternic şi reformat

Ucraina primeşte armament + reforme + stabilitate în Rusia (reinventare) + opţiunea Rusiei – destabilizare (scenariu de tip Black Swan)

3. Rusia încearcă să profite de dorinţa Ucrainei de reintegrare

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal slab)

4. O Rusie slabă este o Rusie ofensivă: încăierări militare la frontiera consolidată Est-Vest

Ucraina primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia (colaps / fragmentare) + opţiunea Rusiei – ofensivă (semnal puternic)

5. Rusia încearcă destabilizarea prin deraierea drumului încununat de succes al Ucrainei către Occident

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

6. Ultimele tentative ale Rusiei de a obţine control în statul ucrainean reformat

Ucraina primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

7. Război în estul Europei, cu noi forţe

Ucraina primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia (reinventare) + opţiunea Rusiei – ofensivă (scenariu de tip Black Swan)

8. Subversiunea Rusiei pe termen lung în Ucraina

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

9. Tentativa de control al Rusiei asupra Ucrainei prin federalizare

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

10. Opţiunea militară suicidară rusă în Ucraina

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (scenariu de tip Blask Swan)

11. Destabilizarea Ucrainei nereformate

Ucraina primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

12. Haos şi încercarea de a transforma Ucraina într-un stat slab

Ucraina primeşte armament + stagnare + instabilitate în Rusia (colaps / fragmentare) + opţiunea Rusiei –federalizare (semnal puternic)

13. Ofensivă militară rusă împotriva statului reformist – Ucraina, abandonată de către Occident

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (semnal slab)

14. Ucraina face faţă singură destabilizării venite dinspre Rusia

Ucraina nu primeşte armament + reforme + stabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

15. Rusia doreşte să oprească drumul Ucrainei spre UE prin federalizare

Ucraina nu primeşte armament + reforme + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

16. Opţiunea militară a Rusiei, stat slăbit, împotriva unei Ucraine înglobată în Vest

Ucraina nu primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia (colaps / fragmentare) + opţiunea Rusiei – ofensivă (scenariu de tip Black swan)

17. Încercări inutile de a destabiliza o Ucraină puternică şi reformată

Ucraina nu primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia + opţiunea Rusiei: destabilizare (semnal puternic)

18. O Ucraina puternică şi reformată înfruntă provocările reintegrării versus un stat slab, controlat şi federalizat

Ucraina nu primeşte armament + reforme + instabilitate în Rusia (colaps / fragmentare) + opţiunea Rusiei –federalizare (semnal puternic)

19. Opţiunea militară rusă împotriva unei Ucraine slabe şi fără apărare

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: stabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (scenariu de tip Black Swan)

20. Ucraina la mila Rusiei prin subversiune internă

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia (reinventare) + opţiunea Rusiei – destabilizare (semnal puternic)

21. Controlul Rusiei asupra unei Ucraine slabe şi supuse

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + stabilitate în Rusia (reinventare) + opţiunea Rusiei – federalizare (semnal puternic)

22. Război în estul Europei

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: ofensivă (scenariu de tip Black Swan)

23. Instabilitate în estul Europei

Ucraina nu primeşte armament + stagnare (colaps) + instabilitate în Rusia (colaps / fragmentare) + opţiunea Rusiei –destabilizare (semnal puternic)

24. Furtuna perfectă: anarhie şi descompunerea explozivă a statelor din estul Europei

Ucraina nu primeşte armament + stagnare + situaţia în Rusia: instabilitate + opţiunea Rusiei: federalizare (semnal puternic)

Cele mai importante concluzii ale acestor scenarii sunt:

1. Înarmarea Ucrainei înseamnă stabilizarea Ucrainei, cel puţin pentru evoluţia pe termen mediu şi lung a ţării. Este adevărat că pe termen scurt acest pas este discutabil atât timp cât reforma NATO pe sectorul de securitate nu este complet realizată şi cât trupele care vor proteja graniţele interne de facto dintre Orient şi Occident de pe teritoriul Ucrainei nu sunt antrenate să utilizeze aceste arme moderne şi această tehnică complementară.

2. Ucraina ar trebui să demareze reforme economice reale şi sustenabile pentru a întări Statul Ucrainean şi să construiască instituţii puternice care ar îmbunătăţi consecinţele în caz de evoluţii negative ale evenimentelor.

3. Ţările occidentale nu ar trebui să sprijine niciun fel de federealizare sau punerea în aplicare a soluţiilor în detrimentul stabilităţii, sustenabiliăţii şi chiar supravieţuirii Statului Ucrainean, fără o abordare cât se poate de critică.

4. Coeziunea coaliţiei pro-reforma în Parlament este de importanţă majoră, precum cea din cadrul guvernării pro-europene şi pro-occidentale şi în aceeasi măsură ca şi coeziunea dintre stat şi societate. Aceasta garantează o capacitate mare de rezilienţă pentru statul ucrainean în confruntarea cu orice fel de presiune în momentele de răscruce care ar putea urma.

5. Presiuni pentru reforme democratice şi economice în Rusia, pe termen mediu şi lung, reprezintă un alt ingredient de deconflictualizare a zonei de est a Ucrainei, de respingere a revizionismului şi ravanşismului în Europa, abordarea neo-imperială ca şi reducerea instrumentelor de mutare artificială a graniţelor în Europa sau de folosire a resurselor pentru proiecte politice agresive, incluzându-le de asemenea pe cele care ameninţă pacea mondială şi stabilitatea regională.