Stratfor. Ce se va schimba în România şi Polonia după alegerile din toamnă
0
Ultimul trimestru al anului 2019 va fi marcat de evenimente importante în Polonia şi România, primele două state ca mărime de la graniţa estică a Uniunii Europene. Pe 13 octombrie, Polonia va organiza alegeri generale care vor testa popularitatea partidului conservator Lege şi Justiţie, care este la putere din 2015. Ulterior, pe 10 noiembrie, România va avea alegeri prezidenţiale, unde preşedintele Klaus Iohannis îşi doreşte un al doilea mandat.
Este puţin probabil ca aceste voturi să ducă la schimbări semnificative de politică externă pentru Polonia şi România, care îşi vor păstra angajamentul faţă de apartenenţa la UE şi NATO. Dar ele vor modela evenimentele de pe plan intern în aşa fel încât ar putea influenţa relaţiile pe care cele două state le au cu partenerii lor externi, scrie Stratfor într-o amplă analiză în perspectiva alegerilor parlamentare şi, respectiv, prezidenţiale din cele două ţări.
Peisajul general
Polonia şi România împărtăşesc priorităţi geopolitice asemănătoare, amândouă privind apartenenţa la UE şi la NATO şi relaţiile apropiate cu SUA drept elemente-cheie pentru politicile lor externe. Însă schimbările din plan intern din ultimii ani au condus la dispute cu aliaţii lor externi, în special cu Uniunea Europeană, care probabil vor continua şi după alegerile generale din Polonia şi cele prezidenţiale din România.
Două ţări relevante din punct de vedere geopolitic
Polonia şi România sunt două state foste comuniste care, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, au căutat să se integreze în Uniunea Europeană şi NATO. Bucureştiul şi îndeosebi Varşovia văd apartenenţa la aceste alianţe internaţionale ca o modalitate de protecţie faţă de o potenţială agresiune a Rusiei. Ambele state vor o prezenţă mai mare a NATO în Europa de Est, în timp ce apără şi proiecte de infrastructură menite să reducă dependenţa regiunii de gazele naturale ruseşti. Ca urmare a intereselor lor comune, ambele ţări sunt membre ale unor proiecte de cooperare regională precum Iniţiativa Celor Trei Mări, care urmăreşte să dezvolte legături politice şi economice mai puternice în regiune şi să construiască o infrastructură energetică mai bună care să conecteze Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică.
Polonia şi România au interese similare şi atunci când vine vorba de apartenenţa la UE, în sensul în care sunt beneficiare nete ale fondurilor de dezvoltare şi de agricultură ale blocului. Şi în timp ce Varşovia şi Bucureştiul şi-au exprimat interesul în adoptarea monedei Euro, evoluţiile lor de a-şi abandona monedele naţionale au fost modeste (fapt care le-a protejat de criza din Zona Euro din ultimii ani). Însă România şi Polonia mai au ceva în comun atunci când vine vorba despre Uniunea Europeană: Bruxellesul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu respectarea statului de drept din ambele ţări. În ultimii ani, Guvernul condus de partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia şi Guvernul Partidului Social Democrat (PSD) din România au introdus reforme pentru a creşte influenţa guvernului asupra sistemului judiciar, măsuri care, potrivit Uniunii Europene, au slăbit independenţa justiţiei.
În timp ce Varşovia şi Bucureştiul au diminuat unele dintre aceste reforme, sub presiunea instituţiilor UE, Comisia Europeană nu este încă satisfăcută de felul cum merg lucrurile în România şi Polonia şi a ameninţat că le va tăia fondurile dacă cele două ţări nu vor respecta pe deplin normele UE. Unele guverne, în special cel din Franţa, sunt de părere că procesul de integrare în UE ar trebui să se aprofundeze pentru acele state care sunt dispuse să joace după reguli, în timp ce ţările cu un stat de drept slab ar trebui lăsate în urmă. Criticile americanilor la adresa Poloniei şi României au fost mult mai blânde, însă unii oficiali ai SUA au atras atenţia asupra problemelor de corupţie, în special în România.
Acest lucru reprezintă o ameninţare importantă pentru Polonia şi România, pentru că politicile lor externe vor continua să urmărească alinierea la UE şi NATO, dar politicile interne ar putea să facă mai dificilă această abordare, în special atunci când vine vorba despre Uniunea Europeană.
Ameninţarea de a lega acordarea de fonduri europene cu respectarea regulilor UE este în discuţii de câţiva ani, dar ideea a fost abordată din nou în timpul negocierilor privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027. Dacă Uniunea Europeană va tăia sau va reduce semnificativ finanţarea pentru Polonia şi România, economiile acestor ţări ar fi puternic afectate şi dacă Uniunea va aprofunda procesul unei Europe cu două viteze, atunci Varşovia şi Bucureştiul s-ar putea trezi cu scopurile lor strategice ameninţate. În cazul României, îngrijorările continue ale insituţiilor UE şi ale unor guverne-cheie precum cele din Germania şi Franţa cu privire la statul de drept ar putea priva Bucureştiul din a intra în Spaţiul Schengen.
Astfel de decizii nu vor fi luate cu uşurinţă de Uniunea Europeană. Dincolo de toate, blocul este interesat să aibă la graniţa sa estică ţări prospere, stabile şi transparente din punct de vedere politic. Germania, în mod special, va rezista oricăror tentative de a slăbi legăturile instituţionale şi economice cu acele state pe care Berlinul le consideră în propria sa curte. Însă în timp ce Polonia şi România au părut a fi susţinătoare entuziasmate ale integrării europene în timpul primului lor deceniu în blocul comunitar, evenimentele recente sugerează să schimbările politice de pe plan intern duc la probleme în relaţiile cu Bruxellesul. De aceea, alegerile care urmează sunt importante pentru ambele ţări.
Întrebări cu privire la Polonia
De la câştigarea alegerilor generale din 2015, PiS a îndeplinit majoritatea promisiunilor făcute în campanie de a creşte cheltuielile publice pentru programe de bunăstare socială. Aceste măsuri au făcut din partid unul popular în rândul populaţiei care s-au simţit neglijată de guvernele anterioare. Până acum, criticile (atât interne, cât şi externe) referitoare la reformele din sistemul judiciar sau la situaţia grupurilor minoritare din Polonia nu au dăunat popularităţii partidului. Mai mult, o mare parte din electorat se teme că o victorie a opoziţiei ar putea duce la o reducere a cheltuielilor pentru aceste programe.
În acest caz, PiS se regăseşte într-o situaţie dificilă. În primul rând, cei din opoziţie trebuie să decidă dacă să candideze împreună la alegerile generale. Principalul partid din opoziţie, formaţiunea de centru-dreapta Platforma Civică, a condus o coaliţie de forţe antiguvernamentale în alegerile pentru Parlamentul European din mai, o strategie care a eşuat, pentru că rezultatul a fost o altă victorie puternică pentru partidul Lege şi Justiţie. Înaintea alegerilor generale din octombrie, Platforma Civică şi restul opoziţiei vor trebui să decidă dacă împreună au o şansă mai mare de a învinge partidul Lege şi Justiţie, decât dacă vor candida separat.
Faptul că opoziţia nu are un lider carismatic care să unească voturile anti-PiS complică lucrurile şi mai mult. Mai important, opoziţia va avea dificultăţi să găsească o propunere atractivă care să devină centrul campaniei, la fel cum Lege şi Justiţie face campanie puternică pe probleme precum cheltuielile pentru bunăstarea populaţiei şi identitatea naţională. Opoziţia va încerca să se prezinte ca fiind pro-Uniunea Europeană, spre deosebire de poziţia eurosceptică a PiS, însă doar acest lucru probabil că nu va fi de ajuns pentru a câştiga alegerile.
Chiar dacă Lege şi Justiţie va rămâne la putere, va avea parte de provocările sale. Economia Poloniei se dezvoltă încă într-un ritm alert ca urmare a cererii în creştere de pe piaţa internă, a costurilor de producţie relativ scăzute şi a unei pieţe atractive pentru investiţiile străine. Însă economiile multor parteneri comerciali ai Poloniei, în special Germania, încetinesc, în timp ce Brexitul creează o incertitudine semnificativă pentru companiile şi investitorii din Europa. Acest lucru ar putea face ca programul de cheltuieli al guvernului polonez să fie greu de susţinut. Pe termen lung, ratele mari de emigrare şi îmbătrânirea populaţiei vor crea, de asemenea, deficite pe piaţa muncii care probabil vor duce la o încetinire a creşterii economiei.
Când vine vorba despre politica externă, este puţin probabl ca Polonia să facă vreo mişcare care ar pune în pericol apartenenţa sa la Uniunea Europeană. Însă la fel de puţin probabil este ca Polonia să facă ceva pentru a aprofunda cooperarea cu blocul comunitar.
România: se preconizează turbulenţe
La suprafaţă, alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă un impact modest asupra politicilor interne ale României, pentru că, deşi preşedintele are puterea de a se opune prin veto unor proiecte de lege şi are rolul de a reprezenta România în plan extern, cele mai multe probleme legate de proiectele politice sunt controlate de prim-ministru şi de Cabinetul său. Însă alegerile prezidenţiale au loc într-o perioadă în care guvernul de centru-stânga condus de premierul Viorica Dăncilă se află într-o situaţie vulnerabilă. Lunile trecute, oamenii au ieşit în stradă în Bucureşti şi în alte oraşe pentru a protesta faţă de reformele făcute în sistemul judiciar şi la Codul Penal, despre care spun că slăbesc lupta împotriva corupţiei. În mai, fostul lider al partidului de guvernământ, Partidul Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare cu executare şi în august, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), membră a coaliţiei de guvernare, a ieşit din guvern. Viorica Dăncilă a rămas, astfel, în fruntea unui guvern minoritar care ar putea fi îndepărtate de la putere în urma unei moţiuni de neîncredere.
Pentru a complica şi mai mult lucrurile, Dăncilă plănuieşte să reprezinte PSD în alegerile prezidenţiale, dar este foarte posibil ca premierul să nu ajungă în turul doi, potrivit sondajelor de opinie. Dacă PSD va avea un rezultat slab în alegerile prezidenţiale, presiunea ca Dăncilă să demisioneze va creşte. PSD ar putea încerca să numească un nou prim-ministru şi să evite alegeri generale, dar acest lucru s-ar putea dovedi dificil de făcut, având în vedere că partidul nu controlează o majoritate a locurilor din parlament şi pare să fi rămas fără aliaţi ca să se menţină la putere.
Acest lucru va duce la şi mai multă incertitudine în România, într-un moment în care ţara va fi sub presiunea UE pentru a-şi reduce deficitul. În ultimii ani, România a căutat să sporească consumul prin creşterea cheltuielilor publice şi reducerea de taxe. Însă aceste măsuri au dus la un deficit mai mare care, potrivit Consiliului Fiscal al ţării, ar putea depăşi limita UE de 3 la sută din PIB în 2019. Guvernul insistă că-şi va atinge ţinta de deficit de 2,7 la sută din PIB în acest an, dar ca să reuşească acest lucru ar putea recurge la creşteri neaşteptate de taxe sau măsuri fiscale care ar putea face mediul economic mai nesigur pentru companiile româneşti şi străine care îşi desfăşoară activitatea în ţară.
Clivajul Est-Vest în UE
Viitoarele alegeri din Polonia şi România nu vor redefini în mod drastic relaţiile cu Uniunea Europeană. Însă, o victorie pentru Lege şi Justiţie şi turbulenţe politice prelungite în România ar putea îngreuna cooperarea Varşoviei şi Bucureştiului cu Bruxellesul şi, mai important decât atât, ar putea îngreuna respectarea cerinţelor blocului comunitar, de la respectarea statului de drept, la politicile fiscale.
În acelaşi timp, unele state din Europa de Vest sunt din ce în ce mai dispuse să apere o abordare a unei integrări europene cu două viteze. Această abordare există deja, spre exemplu unii membri UE sunt parte a Zonei Euro, în timp ce alţii (ca Polonia şi România) nu sunt. Însă scopul oficial al Uniunii Europene este ca toţi membrii săi să se reunească la un moment dat şi ca diferenţele economice şi instituţionale să fie depăşite. O combinaţie de euroscepticism în creştere, slăbire a statului de drept, instabilitate politică prelungită şi, în special, ceea ce pare a fi o dezamăgire reciprocă între membrii vechi şi noi ai blocului european ar putea face clivajul deja existent Est-Vest unul şi mai larg.
Se încarcă comentariile...
