Stoltenberg: Rusia nu şi-a retras toate trupele mobilizate recent la graniţa cu Ucraina

Stoltenberg: Rusia nu şi-a retras toate trupele mobilizate recent la graniţa cu Ucraina

Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE

Prezenţa trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina rămâne semnificativă, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am remarcat o anumită reducere a numărului trupelor ruse, dar sunt în continuare zeci de mii. Şi mai observăm că Rusia a menţinut multe arme, echipament pre-poziţionat, şi de asemenea impune restricţii în Marea Neagră, inclusiv restricţii de acces către Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci”, a spus Stoltenberg în marja reuniunii miniştrilor europeni ai Apărării, potrivit agenţiei de presă DPA, preluată de Agerpres.

Potrivit secretarului general al NATO, „acum sunt mult mai multe trupe (ruse. n. red.) în Ucraina şi în jurul ei decât înainte de recenta creştere” în apropiere de Donbas, unde armata ucraineană luptă împotriva unei rebeliuni a separatiştilor proruşi susţinuţi de Moscova.

„NATO trebuie să rămână vigilentă şi să monitorizeze îndeaproape evoluţiile”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările