Steven Seagal a obţinut cetăţenia Serbiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Steven Seagal a primit cetăţenia Serbiei, scrie cotidianul sârb Blic. Seagal, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre criticii atacurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii.

Starul hollywoodian a fost la Belgrad de două ori în în decembrie 2015, fiind primit de către preşedintele Serbiei Tomislav Nikolic şi de către premierul Aleksandar Vucic, relatează agenţia AFP, citată de Agerpres. El a cântat în capitala Serbiei, în noaptea de Revelion, la un concert organizat în aer liber.

Actorul a declarat că va „face tot posibilul pentru a promova Serbia“ în lume şi a spus că îşi doreşte să deschidă o şcoală de aikido la Belgrad.

Steven Seagal, cunoscut cu precădere pentru rolurile din filmele de acţiune hollywoodiene, este, de asemenea, un cântăreţ de blues şi chitarist.

El şi-a exprimat deschis simpatia faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, numindu-l „unul dintre cei mai mari lideri în viaţă“. Comentariile controversate ale starului american i-a înfuriat pe locuitorii Estoniei, unde a fost exclus din cadrul unui festival de blues în 2014 şi declarat persona non grata.

Steven Seagal la concertul în aer liber de la Belgrad

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite