Steinmeier îi îndeamnă pe Macron şi Merkel să ţină cont de aşteptările ţărilor mici în reformarea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-a îndemnat marţi pe omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul Angela Merkel să ia în considerare şi aşteptările statelor mai mici din Uniunea Europeană în ambiţiosul proces de reformare a blocului comunitar, transmite agenţia de presă China Nouă.

Într-un interviu acordat publicaţiei „NRC Handelsblad“ cu prilejul unei vizite de două zile în Olanda, Steinmeier a apreciat că Berlinul şi Parisul vor avea succes în reformarea UE numai dacă vor construi o coaliţie politică mai largă la acest nivel.

„Puţine lucruri pot fi făcute în Uniunea Europeană fără Franţa şi Germania, dar, la fel, şi aceste două ţări, fie Germania, fie Franţa, pot să nu realizeze nimic pentru Europa fără alte state membre“, a spus preşedintele german.

Aceste  comentarii sunt făcute ca reacţie la criticile emise de Olanda ş dei alte state mai mici din UE la adresa agendei lui Macron cu privire la reformarea zonei euro.

Potrivit lui Steinmeier, propunerile preşedintelui francez merită să fie luate în considerare în mod serios, dar că ridică şi multe semne de întrebare. El a mai spus că Germania va trebui să facă unele compromisuri în susţinerea unor sugestii, cum ar fi în crearea unui buget separat pentru zona euro şi un minister de finanţe comun pentru uniunea monetară.

Întrebat în legătură cu ascensiunea partidelor populiste şi eurosceptice în multe ţări, Steinmeier a subliniat că Germania nu este scutită de o astfel de evoluţie, mai ales că segmente ale populaţiei se simt „neglijate şi insuficient reprezentate“. Ţinând cont de acest aspect, preşedintele german i-a invitat pe decidenţii politici să acorde o atenţie mai mare „spaţiilor mai sărace din punct de vedere economic“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite