Statul Islamic ar putea folosi arme de distrugere în masă în Europa, potrivit unui raport al PE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiune antiteroristă în Franţa, după atacurile de la Paris Foto: AP
Operaţiune antiteroristă în Franţa, după atacurile de la Paris Foto: AP

Gruparea teroristă Statul Islamic deţine arme biologice, chimice şi radiologice, are la dispoziţia sa experţi în domeniul nuclear şi ar avea chiar capacitatea de a introduce asemenea arme în Europa, se arată într-un raport al Parlamentului European.

Raportul, intitulat „ISIL/Da’esh şi arme «neconvenţionale» ale terorii“, precizează că „Uniunea Europeană şi statele sale membre trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unui atac biologic sau chimic pe teritoriul lor“, pus la cale de Statul Islamic, notează breitbart.com.

Potrivit documentului, publicat la începutul acestei luni, „guvernele europene şi instituţiile UE trebuie să fie în stare de alertă“. Gruparea teroristă ar putea folosi, de pildă, un dispozitiv exploziv care să conţină materiale chimice sau radioactive.

Raportul mai arată că, prin activităţile pe care le desfăşoară în zonele din Siria şi din Irak pe care le controlează, Statul Islamic are acces la fonduri „extraordinare“.  Potrivit unui studiu publicat de Reuters în octombrie 2014, Statul Islamic ar avea „un venit anual de 2,9 miliarde de dolari“, gruparea câştigând lunar circa 40 de milioane de dolari din contrabanda cu petrol.

Aceste resurse ar fi suficiente pentru ca gruparea să-şi procure şi să amplaseze arme de distrugere în masă, dar şi să recruteze experţii de care are nevoie. 

De altfel, unii dintre cei pe care Statul Islamic a reuşit să-i atragă de partea sa au studiat chimia, fizica sau sunt experţi în domeniul IT.

Raportul mai arată că în încercarea sa de a câştiga noi recruţi şi de a-şi consolida poziţia, Statul Islamic foloseşte o strategie media foarte eficientă, mizând pe imagini care şochează.

Documentul elaborat de Parlamentul European vine în contextul în care la numai câteva zile după atacurile teroriste de la Paris, premierul francez Manuel Valls a anunţat că suspectează faptul că Statul Islamic încearcă să introducă arme chimice şi biologice în Europa.

Atacurile teroriste de la Paris, care au avut loc pe data de 13 noiembrie, s-au soldat cu moartea a 130 de persoane. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite