Statul Islamic: atacul asupra rădăcinilor spirituale ale Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii serviciilor de informaţii şi ai celulelor de luptă împotriva terorismului se concentrează acum pe descifrarea simbolicii foarte complexe transmise de organizaţia teroristă Statul Islamic. Foarte interesante sunt rezultatele, în măsura în care ele pot fi comunicate public, deoarece trimit la o simbolistică extrem de elaborată, cu rădăcini perfect identificabile în istoria civilizaţiei noastre.

Nu se ucide oricum. Nu se ucide la întâmplare. Se transmite un mesaj. În aceeaşi măsură ritual de  purificare, dar şi avertisment încărcat de poveştile, imaginile, temerile şi credinţele ce s-au înfruntat secol după secol în parte noastră de lume.

Din cauza aceasta, alături de specialiştii în decriptarea de informaţii, sunt solicitaţi experţi din cele mai diverse domenii, cel puţin în aparenţă, istorici ai religiilor, comentatori de texte antice creştine, talmudice sau de surse arabe şi greceşti din perioada incipientă a creştinismului.

Ciudat? Deloc. Iată două exemple, poate cele mai evidente şi mai intens-simbolice în raport cu mentalităţile creştine dar şi cu normele general acceptate de morala occidentală: decapitarea ostaticilor cu un cuţit şi crucificarea prizonierilor.

V-aţi întrebat oare de ce a fost ales acest procedeu cumplit, asta în afara potenţialului cert de a avea un impact devastator în mass-media? De ce nu era împuşcat sau, dacă trebuia să i se taie capul, de ce nu a fost folosită sabia curbă tradiţională sau pumnalul curb, arme utilizate de multe ori în scene similare de execuţie de către alte grupuri teroriste? De ce s-a schimbat decorul, acum deşertul în locul camerei cu fundalul ocupat de un steag ce purta însemnele de identificare ale grupului care comitea asasinatul?

Există în toate acestea un mesaj foarte limpede: preluarea în mod conştient şi vizibil a unei duble tradiţii. Pe de o parte, cea a Sectei Asasinilor, Hasidinii Bătrânului de pe Munte, legendarii puri şi nemiloşi făcători de dreptate din lumea arabă. Cei ce se ridicau pentru a repara, prin crima rituală, nedreptăţile, corupţia, trădările, încălcarea credinţei, a Sharia. Aceia erau purtătorii de pumnal ca armă rituală de execuţie. Pe de altă parte, cei de acum preiau şi o altă tradiie cumva similară, din acelaşi spaţiu tradiţional, de data asta specific lumii iudaice, cea a sicarilor. Purtătorii de SICA, pumnalul lung cu formă uşor curbată cu care membrii acestei secte luptau foarte eficient, sub forma unor asasinate politice, împotriva stăpânirii romane. Sicarii, aceia despre care istoricul roman de origine iudaică Flavius Iosif scria că aveau să formeze un partid politic revoluţionar, cel care , mai presus de toate, avea să organizeze rezistenţa eroică de la Massada din anul 73, atunci când, sub conducerea lui Eleazar ben Yair, cei 960 de discipoli au preferat să se sinucidă în grup decât să se predea Romei.

image

Roma – numele rămas ameninţare şi obsesie supremă în amintirea istorică a spaţiului Orientului Apropiat - imagine care revine acum în mesajele pasionate şi pline de furie ale şefilor spirituali ai Statului Islamic. Cei care vorbesc despre ”nevoia de a distruge Roma, de a trimite înapoi către lumea necredincioşilor ura pe care de secole au îndreptat-o către lumea noastră”. Poate se gândeau doar la cruciade...Fals. Încearcă să preia simbolistica istorică a zonei căci crucificările pe care le face în serie Statul Islamic au rolul de a trimite cumva la simbolistica biblică. Nu uitaţi, crucificare era o formă de execuţie romană, nu una iudaică. Era rezervată exclusiv duşmanilor Romei, iar Isus este condamnat la crucificare pentru vina de a fi Regele Iudeilor. Asta va fi consemnată ca vină capitală de inscripţia pusă deasupra crucii...afront suprem deoarece doar Împăratul avea voie să numească rege în Galilee, iar contestarea puterii şi autorităţii imperiale era considerată a fi crimă supremă în stat.

Iar Statul Islamic de acum nu preia imaginea crucificării ca simbolică a morţii Mântuitorului, ci ca pedepeapsă de origine occidentală aplicată celui mai grav dintre păcate: trădarea. Sunt puşi pe cruce – acesta este mesajul de forţă – creştinii care trăiau în zonele musulmane precum şi trădătorii identităţii spirituale islamice. Iar decapitarea este rezervată exclusiv ostatecilor occidentali şi nu mai este făcută cu sabia sau pumnalul ritual, ci, tot simbolic, cu un cuţit de comando de sorginte occidentală, iar călăul trebuie să fie neapărat un occidental convertit, relativ uşor identificabil, tocmai pentru a întări puterea mesajului.  

image

Două imagini simbolice, cea a revoltei împotriva Romei şi cea a pedepsei romane, simboluri răsturnate şi citite în altă cheie valorică, cea contemporană, dar adunând aceeaşi greutate simbolică a mesajului către necredincioşi.

Dar de ce şi-ar dori ideologii Statului Islamic să preia această  simbolistică de forţă? Răspunsul este simplu: doresc să marcheze diferenţa între cei ce au un pachet de valori pe care şi-l asumă şi ceilalţi, necredincioşii.

„Statul Islamic nu v-a declarat război...voi aţi început să ne agresaţi şi, în consecinţă, veţi plăti preţul cuvenit. Vă vom lovi ţara, astfel încât să nu mai puteţi face nimănui rău....Vom cuceri Roma, vom sfărâma crucile şi vă vom lua femeile în sclavie”

Abou Mahomed al-Adani, purtătorul de cuvânt al organizaţiei Statul Islamic, septembrie 2014 

Din păcate, Occidentul a avut un moment în care, în timpurile noastre, putea să-şi definească o asemenea identitate spirituală cu care să se prezinte în faţa lumii, alături de paşaportul european. Dar, atunci când a fost cazul, nu a dorit, nu a putut s-o facă sau, pur şi simplu, a considerat că este incorect politic s-o facă. Mă refer la momentul în care, cel puţin la Bruxelles, aveau loc nesfârşite dezbateri asupra posibilităţii şi utilităţii de a avea o Constituţie europeană şi, în ea, o definiţie a rădăcinilor spirituale iudeo-creştine ale Europei. S-a socotit că e profund incorect politic să pomenim de acestea atâta timp cât avem printre noi milioane şi milioane de musulmani care, în mod cert, se vor simţi profund discriminaţi într-o Europă anunţată drept creştină. În consecinţă, nici constituţie europeană nu avem şi nici identificare sprituală asumată a Europei.

De cealaltă parte, în mod foarte corect, ideologii Statului Islamic au profitat de deruta reală a Occidentului pentru a propune o reîntoarcere la origini a spiritualităţii spaţiului musulman. O reîntoarcere dură, vindicativă, în cel mai pur stil al tradiţiei wahhabiste, răspunzând unei nelinişti identitare profunde dar şi unei revolte împotriva Occidentului prezentat drept sursa Răului.

Ne aflăm oare în faţa unui episod clasic de război al civilizaţiilor în formula prezisă de Huntington? Cu sigurană că asta a fost la început, evoluează însă din ce în ce mai ciudat, în sensul că asistăm la desprinderea unor segmente din frontul occidental care se îndreaptă către tabăra opusă, dar numai pentru a reveni acasă, în miezul lumii occidentale care constituie ţinta de convertit sau de distrus. Căci lor, în acelaşi mesaj din luna septembrie a acestui an - le adresa -al-Adani îndemnul :

„cel mai bun lucru pe care-l puteţi face este vă vă străduiţi să ucideţi orice necredincios, fie că este francez, sau american, sau din oricare altă ţară aliată...dacă nu veţi putea găsi explozive, atunci izolaţi pe americanul sau francezul necredincios sau pe oricare dintre aliaţii lor. Să-i sfărâmaţi capul cu pietre, ucideţi-l cu un cuţit, călcaţi-l cu maşina, aruncaţi-l în prăpastie, sugrumaţi-l sau otrăviţi-l”

Timp în care Occidentul se mişcă relativ greu, încorsetat şi condiţionat de bariuerele nu ale spiritualităţii creştine, ci ale noii religii dominante, cea a drepturilor omului. Mare argument civilizaţional început odată cu epoca Luminilor, este acum şi scutul de care profită islamismul fanatic pentru a se implanta din ce în ce mai serios şi mai durabil în lumi pentru care spiritualitatea înseamnă acum, în primul rând, poziţia Bisericii asupra căsătoriilor gay, a adoptării de copii de către cuplurile de homosexuali, lesbinene sau oricare dintre cele destul de multele altele înscrise în categoria ”minorităţi sexuale”, a etanasierii nou-născuţilor, legalizării drogurilor uşoare,etc.etc.

Pentru asta, pentru oricare dintre astea, Islamul ucide. Fără patimă, fără ezitare. Nu există pedepse intermediare. Pumnalul răzbunării îşi face treaba. O lume simplă, aşa cum este şi moartea. Adevăraţii fanatici nu sunt niciodată complicaţi. Ceilalţi însă, cei aflaţi în spate, mânuitorii de păpuşi, aceia ştiu bine cum se duce acest joc. Complicat. Cu multe, câteodată chiar prea multe detalii.

Atenţie, deci, la aceste multe detalii. Căci în ele poate sta nu numai Diavolul, ci şi soarta civilizaţiei noastre..

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite