Loviturile aeriene contra obiectivelor militare ale Statului Islamic, identificate pe teritoriile Siriei şi Irakului, bombardamente efectuate de coaliţia iniţiată de Statele Unite, nu compensează două dificultăţi majore la sol.

Prima fiind faptul că luptătorii kurzi, despre care se credea că vor suplini, cu succes, absenţa trupelor aliate terestre, oricât de mare le este dârzenia, majoritatea dintre ei sunt încă dotaţi cu arme învechite, practic ineficiente, în lupta cu teroriştii ISIL/ISIS.

Concomitent, chiar şi ofiţerii kurzi, cu experienţă în luptele din regiune, declară public că este nevoie de trupe ale coaliţiei, care să intre în luptă cu detaşamentele altfel bine antrenate ale insurgenţilor Statului Islamic.

Defensiva kurdă ţine de tradiţie, ambiţie şi mândria de a nu pierde ceea ce încă nu a fost preluat sub controlul trupelor imprevizibile ale ISIL/ISIS.

În traducere liberă, kurzilor nu le spune prea mult şi nu îi ajută suficient ceea ce numea premierul britanic drept... strategia cuprinzătoare.

Care este sublimă, dar cu efecte minore, pe câmpul de luptă, unde doar poziţiile de apărare ale trupelor kurde sunt o certitudine, dinamica subunităţilor ISIL/ISIS fiind o tactică, de succes, a combatanţilor islamici.

La Londra se înmulţesc vocile care indică lui David Cameron faptul că fără trimiterea unor trupe pe teren, atacurile aeriene sunt aidoma unei frecţii, la un picior de lemn.

Mai ales când bombardamentele vizează doar obiectivele ISIL/ISIS din Irak, nu şi din Siria.

Ceea ce ţine de zona preţioaselor ridicole.

Iluzia cu eficienţa trupelor irakiene şi kurde, în operaţiunile dezirabile la sol este deja practic demontată.

Nimic nou în privinţa acţiunilor dorite eficiente, ale unităţilor armatei irakiene, după cum celebrele trupe kurde, în afara unor succese mai degrabă trâmbiţate, decât decisive, rămân în defensivă, expectativă şi cu ochii la cer, spre promisele aeronave aliate cu armament individual de luptă, relativ modern.

Apariţia Statului Islamic a probat, dacă mai era nevoie, tăria regimului de la Damasc şi fragilitatea opoziţiei siriene, tranziţia politică visată de occidentali fiind o glumă deja expirată, la Radio Erevan.

În mod paradoxal, decapitările unor cetăţeni, din comunitatea euroatlantică, nu au generat decât reacţii punitive aeriene, opinia publică din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa fiind mai degrabă preocupată de creşterea simpatizanţilor Statului Islamic, în rândurile tinerilor proveniţi din familii venite, în cele trei state, din Orientul Mijlociu.

Cu toate precizările Pentagonului, ale ministerelor Apărării, de la Paris şi Londra, ceva nu merge în acest angrenaj al coaliţiei mai mult proclamată, decât funcţională, dovadă fiind amplificarea, nu domolirea, nici micşorarea atacurilor mediatice iniţiate de apărătorii Statului Islamic. 

Sigur, piloţilor americani li s-au alăturat, în acţiunile aeriene, camarazi din escadrilele de luptă ale Arabiei Saudite, Iordaniei şi Emiratelor Arabe Unite, dar dincolo de această enumerare, rezultatele loviturilor la sol, în afară de faptul că sunt vizualizate pe YouTube, nu au vreun impact măsurabil, asupra capacităţii ofensive a ISIS/ISIL.

Prin urmare, ironia sorţii face ca, deocamdată, situaţia în deşerturile sirian şi irakian să fie în favoarea Statului Islamic/Daʿesh, al cărui calif, Abu Bakr al-Baghdadi, îşi râde practic în barbă de strategiile de domnişoare, ale puterilor occidentale, unde politicieni atenţi la voturile propriilor cetăţeni, îi determină pe generalii armatelor naţionale să facă mărunt din buze, după fiecare nou discurs aparent disuasiv, practic contemplativ, deloc schimbător al realităţii crude din Irak şi Siria.

În mod paradoxal, în timp ce Statul Islamic devine o entitate geopolitică greu de eliminat, de pe hărţile cu vechile graniţe dintre Irak şi Siria, la est de NATO, se aud voci care îndeamnă la o resetare a relaţiilor Moscovei cu Washington-ul.

Oficialii din ambele capitale indicând, cu degetul, spre cei din tabăra opusă, acuzaţia vizând intenţia de a declara a treia şi probabil ultima conflagraţie mondială. Asta la nivelul impresionării mulţimilor unilateral informate.

Cu toate acestea, după cum informează celebrul Centru american de Cercetare Pew, chiar dacă 52%, dintre cetăţenii Federaţiei Ruse mai cred ce spune propaganda Moscovei, că Ucraina a devenit o marionetă în mâinile occidentalilor şi vizează o politică anti-Rusia, 48% dintre alegătorii ruşi nu mai sunt de acord cu conduita agresivă a lui Putin.

Că sondajul menţionat pare să indice o schimbare majoră, în atitudinea opiniei publice din Rusia, o confirmă şi marşul celor 50.000 de cetăţeni, care, săptămâna trecută - după cum se vede şi în fotografia de mai sus, cu steaguri ruse şi ucrainene - au scandat pentru pace în Ucraina, împotriva războiului şi, pentru prima oară mulţimea a clamat:”Rusia fără Putin.”

Dar Rusia, cea condusă de Putin a cerut, prin vocea ministrului său de externe, Serghei Lavrov, o resetare a relaţiilor cu Washington-ul. Un răspuns indirect la sugestia preşedintelui SUA, Barack Obama, ca Rusia să revină la calea diplomaţiei, pentru a evita noi sancţiuni.

Lavrov însă şi-a făcut lecţiile până la capăt, afirmând că deteriorarea relaţiilor bilaterale, ruso-americane, se datorează exclusiv actualei administraţii americane.

Deci nu agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, nu ocupării şi anexării peninsulei Crimeea, nu antrenării, echipării, plătirii, înarmării şi sprijinirii chiar cu profesionişti militari proprii a insurgenţilor rusofoni, din estul statului ucrainean, cel în graniţele recunoscute la ONU.

Ministrul de externe rus a afirmat că statele membre ale NATO sunt încă marcate de mentalitatea Războiului Rece, asta în condiţiile în care occidentalii au destule probe pentru a demonstra menţinerea liderilor de azi ai Rusiei în mentalitatea tipică... conducerii de la Moscova, din epoca sovietică.

"Nu e loc pentru plângeri mărunte în politică" a mai declarat Lavrov. Chestiuni mărunte fiind, probabil, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a fostelor republici sovietice, considerate, de facto, ca părţi componente ale zonei de dictat a Moscovei.

Serghei Lavrov a mai afirmat:"Sper foarte mult ca Statele Unite, în cele din urmă, îşi vor da seama că nu mai pot acţiona ca procurorul şi judecătorul în fiecare parte a lumii şi că trebuie să coopereze pentru a rezolva problemele." Doar - nu-i aşa? -, Rusia este pacificatorul, manu militari, a statelor surori din fosta URSS!...

Că Rusia nu se simte izolată pe scena mondială, după cum afirma tot ministrul de externe rus, nu este deloc o noutate, că a răspuns la sancţiunile occidentale cu măsuri proprii se cunoaşte, dar faptul că Lavrov a declarat că "nu avem nicio dorinţă de a continua un război de sancţiuni" indică fragilitatea economiei ruse, care acum învaţă mersul pe sârmă, precum la circ.

De circ fiind şi afirmaţia lui Serghei Lavrov: "În primul rând, este important ca partenerii noştri să înţeleagă inutilitatea ultimatumurilor şi ameninţărilor." Desigur că, în schimb, ameninţarea preşedintelui Vladimir Putin, că în câteva ore ajunge la Kiev, şi, printre alte oraşe, la Bucureşti, fiind expresia bunelor maniere ale diplomaţiei inocente ruse.

Vestea proastă, pentru gospodin Lavrov şi compania de zgomote a ministerului pe care îl mai conduce este că monumentul lui Lenin, din Harkov, a fost dat jos de pe soclu, pe 28 septembrie, în prezenţa a peste 5000 de suporteri ai unităţii teritoriale a Ucrainei.

Pe acelaşi loc urmând a fi ridicat un monument dedicat eroilor care au luptat pentru independenţa Ucrainei.

Statuia lui Lenin, din Harkov, a căzut precum aceea a lui Saddam Hussein, din Irak.

Iar Harkov este al doilea mare oraş din Ucraina, în care sunt mulţi vorbitori de limbă rusă, dintre care nu puţini, în luna februarie, nu au permis doborârea simbolului sovietic.

Se schimbă rapid lucrurile în spaţiul est-sovietic!

S-a stabilit deja o zonă de 30 de kilometri, între trupele guvernamentale, trimise de Kiev şi cele ale insurgenţilor separatişti.

A avut loc prima întâlnire, vineri, cu hărţile pe masă, ale comandanţilor ucraineni şi omologilor separatişti, pentru a stabili etapele retragerilor succesive, prima luată în calcul fiind pentru noaptea care tocmai a trecut.

Şi ca lucrurile să fie şi mai clare a fost efectuat un schimb de prizonieri, fiind eliberaţi 30 de militari ucraineni, pentru 60 de insurgenţi rusofoni.

Statuia lui Lenin, din Harkov, a căzut precum aceea a lui Saddam Hussein, din Irak, dar nu ştim ce va fi cu statuile vii de la Moscova, invocate într-un schimb de opinii iniţiat pe tema evoluţiilor la răsărit şi sud de spaţiul euroatlantic, cu doi conaţionali cunoscuţi pentru studiile lor în domeniul geopoliticii actuale. Dialogul înregistrat poate fi urmărit în imaginile video postate mai jos.

Mircea Chelaru:

Tot cu dumneavoastră am fost într-o emisiune, când v-am spus că momentul Ucraina acoperă invazia, sau diminuează atenţia de la evenimentele din Cisiordania şi Gaza. Acum trebuia să se deverseze în altă parte şi a apărut un alt element, care va concentra atenţia mondială. Şi a apărut ISIL. Deci, nimic nu este întâmplător. Este vorba de deversarea succesivă a crizelor, pentru a evita soluţionarea crizei nesoluţionabile…

Vasile Simileanu:

Deşi Vladimir Putin a spus că Rusia nu va fi atrasă într-un conflict major, evoluţiile din Ucraina nu vor face decât să-l ducă spre postura de lider suprem, de ţar, nu este exclus să îl vedem întronat la Kremlin. În acelaşi timp este de observat creşterea în sondaje a lui Mikhail Borisovici Khodorkovsky, care, probabil, ar putea să devină noul lider de la Kremlin.