Statele Unite menţin opţiunea impunerii de sancţiuni privind construcţia gazoductului Nord Stream 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rick Perry, secretarul american pentru Energie Foto: EPA/EFE
Rick Perry, secretarul american pentru Energie Foto: EPA/EFE

Statele Unite ar putea să impună sancţiuni legate de construcţia gazoductului Nord Stream 2, care ar aduce gazul rusesc direct în Germania pe sub Marea Baltică. Declaraţia a fost făcută joi, la Varşovia, de secretarul american pentru Energie, Rick Perry, relatează Reuters.

Afirmaţia lui Rick Perry, care efectuează vizite în state est-europene, a venit în contextul în care administraţia preşedintelui Donald Trump caută să încurajeze cumpărarea de gaze din Statele Unite sau de la alţi furnizori în loc să crească achiziţiile din Rusia.

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă dacă Washingtonul ar putea impune sancţiuni companiilor care lucrează la proiect, Perry a afirmat: „nu am văzut niciun semn că vom ajunge vreodată în punctul în care putem sprijini Nord Stream 2“. Secretarul american pentru Energie a adăugat că „sancţiunile au fost o opţiune pe care preşedintele a menţinut-o“.

Acţionarul în Nord Stream 2 este gigantul Gazprom din Rusia, producătorul rus de gaz acoperind 50% din costul proiectului evaluat la 9,5 miliarde de euro, menţionează Reuters, adăugând că partenerii din Vest ai Gazprom sunt OMV austriac, alături de Uniper, Wintershall, Shell şi Engie.

Directorul executiv al grupului OMV a declarat în octombrie că este optimist că Danemarca va aproba proiectul anul viitor şi că noua rută de transport de gaze va deveni operaţională la sfârşitul anului 2019.

Construcţia conductei, care va dubla cantitatea de gaze pe care Rusia o poate pompa pe sub Marea Baltică către Germania, ocolind rutele tradiţionale prin Ucraina, a fost puternic criticată de Polonia şi Statele Unite.

Varşovia şi Washingtonul au semnat joi o declaraţie comună privind consolidarea cooperării în domeniul securităţii energetice.

„Acesta este, de asemenea, un semnal clar că SUA susţin ferm o politică de securitate energetică pro-Polonia şi pro-Europa“, a declarat Perry la Varşovia referitor la această înţelegere.

„Securitatea energetică necesită, la rândul său, diversitate energetică. Acesta este motivul pentru care ne opunem proiectului Nord Stream 2, care ar creşte în continuare dependenţa energetică periculoasă pe care multe ţări europene o au faţă de Federaţia Rusă“, a adăugat el.

Ca parte a unui plan mai larg de reducere a dependenţei de gazul rusesc, Polonia şi-a majorat achiziţiile de gaz natural lichefiat din Statele Unite.

Joi, firma de stat poloneză de petrol şi gaze PGNiG a semnat un acord pe termen lung cu compania americană Cheniere pentru furnizarea de gaz natural lichefiat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite