Starea Uniunii 2016. Nu există destulă Europă în această Uniune

Discursul de azi al lui Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, a început promiţător: „În ciuda progreselor care au fost făcute, Uniunea nu are destul de multă Uniune. Unele lucruri s-au îmbunătăţit, dar altele nu“.

Puteţi accesa discursul preşedintelui CE aici.

Promiţător, spun, deoarece era de aşteptat o analiză foarte serioasă şi foarte amănunţită a stării de spirit europene din acest moment şi a cauzelor pentru care segmente importante ale opiniei publice au pierdut încrederea în capacitatea de reacţie, corectă şi la timp, a instituţiilor europene în general şi a Comisiei Europene în special.

Am avut parte, mai degrabă, de o radiografie a ceea ce s-a făcut bine, apărare pentru poziţiile şi politicile  Comisiei Europene, asezonată de un final construit pe note emoţionale, aducând în faţă un apel înduioşător la responsabilitatea istorică de a continua spiritul şi opera Părinţilor Fondatori ai Europei. Demersul esenţial al lui Juncker a fost „propunerea unei agende pozitive pentru următoarele 12 luni. Pentru a depăşi diviziunile prezentului şi a arăta Europei că putem acţiona împreună”. Asta în acelaşi timp cu observaţia realistă, dar foarte generală: „A venit timpul să oferim o Europă care protejează, ne face mai puternici şi ne protejează”.

„În ultimii trei ani, aproape 8 milioane de europeni şi-au găsit un loc de muncă. 1 milion doar în Spania, o ţară care demonstrează o recuperare impresionantă după criză. Aş vrea ca asta să fie reamintit mai adesea – oriunde în Europa, atunci cînd politicienii aleşi iau cuvântul. Deoarece în Uniunea noastră incompletă, nu există niciun fel de conducere europeană care să se substituie celei naţionale. Naţiunile europene trebuie să apere motivaţiile unităţii. Nimeni nu o poate face în locul lor. Şi o pot face. Pot fi unite cu toate că sunt diverse. Naţiunile mari şi democratice ale Europei nu trebuie să se aplece în faţa curentelor populismului. Europa nu trebuie să abandoneze în faţa terorismului. Nu – Statele Membre trebuie să construiască o Europă care protejează. (Jean Claude Juncker, Parlamentul European, 14 septembrie 2016)

Este posibil, mai ales în actuala situaţie? Da, a răspuns Juncker, care a subliniat că „nu este o coincidenţă” faptul că cea mai lungă perioadă de pace în Europa a început odată cu fondarea UE, „iar Europa înseamnă pace. Ne rezolvăm diferendele în jurul mesei de negocieri şi nu în tranşee”.

Iar această Europă poate continua prin proiecte comune şi, mai ales, prin întărirea zonei de performanţă economică, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea unor sectoare la nivel de înaltă competitivitate pentru circuitul mondiual. De unde remarca, spre exemplu, privind succesul acţiunilor Băncii Central Europene sau cele legate de Piaţa Unică Digitală, cadrul creat de Comsiei pentru investiţii în domeniu care, conform aşteptărilor, va crea 1,3 milioane de locuri de muncă suplimentare până în 2025. Iar propunerea, dacă va fi şi aplicată în practică, chiar este promiţătoare: „echiparea cu sisteme wi-fi a fiecărui sat şi oraş din Europa până în 2020”.

Tot la nivel de mari promisiuni, să notăm şi cea privind dublarea duratei şi dimensiunii Fondului European de Investiţii, adică 500 de miliarde până în 2020 şi 530 de miliarde la orizontul anului 2022. Plus, tot azi, este anunţată şi lansarea unui plan ambiţios de investiţii pentru Africa şi ţările din vecinătatea apropiată în valoare de 44 miliarde Euro. Interesant şi poate promiţător deoarece ar fi vorba despre continuarea practică a unei promisiuni făcute la Summitul din Malta de a încerca să se rezolve „la sursă” problemele din ţările de provenienţă ale fluxurilor migraţiei. Promiţător, desigur, util cu certitudine, dar mai este timp? O asemenea sumă poate fi suficientă sau este complet simbolică? Imposibil de dat un răspuns deoarece nu există disponibilă (şi nici nu a fost invocată) o analiză de risc sau de impact a acestor măsuri asupra ţărilor-ţintă şi nici o motivaţie financiară a evaluării necesităţilor acestora.

Un alt subiect delicat este situaţia şomajului în zona tineretului, îngrijorător în multe ţări europene aşa cum arată statisticile recente ale EUROSTAT. Desigur, interesantă formularea lui Jean Claude Juncker „Nu voi accepta ca tinerii născuţi la începutul acestui mileniu să poată fi prima generaţie în 70 de ani care să fie mai săraci decât au fost părinţii lor”, referindu-se, în acest sens, la iniţiativa europeană denumită „European Youth Guarantee” prin care peste 9 milioane de tineri au putut beneficia de un loc de muncă, perioade de formare sau de practică la locul de muncă.

Este însă şi suficient? Răspunsul ne trimite iarăşi la statistici, fiind vizibilă creşterea diferenţelor între regiunile bogate şi cele sărace, între cele care au reuşit oarecum să treacă de perioada efectelor maxime ale austerităţii asupra pieţelor muncii asupra sectoarelor sociale cele mai defavorizate şi ţările sărace, mai ales cele din sudul Europei.

Foarte prudentă abordare crizei migraţiei – cu observaţia că „am început să vedem solidaritate în criza refugiaţilor, dar este ceva care trebuie să vină din inimă şi nu e ceva care poate fi impus”.

Mesaj care, cel puţin acum, face să se prevadă o dezbatere mai mult decât dură la Summitul de la Bratislava, de unde şi reticenţa Comsiei Europene de a înainta prea mult pe un teren absolut minat. Cu excepţia unei propuneri privind formarea unui „European Solidarity Corps” – tineri voluntari care îşi vor putea oferi serviciile pentru a contribui la soluţionarea unor crize precum cea a migraţiei sau a unor alte le de tipul „urgenţe civile” cum a fost cutremurul din Italia.

Măsurile interesante sunt însă cele foarte concrete, precum anunţul că, în noiembrie, se va prezenta un Sistem European de Informaţii privind Pasageri – sistem automat care determină cine va primi autorizaţia de a călători în Europa, precum şi o întărire considerabilă a Europol dar şi o strategie europeană privind Siria. Aceasta din urmă tot promisă şi acum anunţată oarecum foarte târziu, mult după ce, în teren, principalii actori – SUA şi Rusia – au ajuns deja la un prim acord fără a mai întreba ceva pe cei din UE. Tot la nivel de angajamente, este anunţată formarea, până la finele acestui an a unui Fond European pentru Apărare, folosit pentru cercetare şi inovare în domeniu. Este subliniată şi nevoia unei cooperări permanente structurale în domeniul apărării, exprimându-se speranţa că, la Bratislava, cu ocazia Summitului, „se va trece la primul pas politic în această direcţie”. În plus, ca răspuns la semnalele din ce în ce mai puternice că Bulgaria are probleme cu migranţii care încearcă să forţeze graniţa, Juncker a cerut de urgenţă trimiterea a 200 de gărzi de frontieră şi 50 de vehicule, până în octombrie, din efectivele Frontex.

Explozivă este însă propunerea lui Jean Claude Juncker privind statutul Comisarilor: „vom propune schimbarea regulii absurde care obligă Comisarii să renunţe la funcţiile lor în momentul în care vor să participe la alegerile europene. Cancelarul german, primii miniştri ceh, danez sau estonian nu se opresc în activitatea lor în momentul în care candidează pentru realegere. Aşa ar trebui să se întâmple şi în cazul comisarilor. Dacă ne dorim o Comisie Europeană care să răspundă nevoilor lumii reale, atunci ar trebui să încurajăm comisarii să urmărească să aibă un viitor necesar rendez-vous cu democraţia. Şi nu să-l împiedicăm”.

O simplă listă de măsuri şi angajamente? Nu cred. Iar argumentul meu este că discursul de azi al lui Juncker trebuie citit în paralel cu scrisoarea pe care Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, a trimis-o ieri seară omologilor săi şefi de stat şi de guvern, document despre care, tot azi, vorbesc într-un material separat. Împreună, cele două texte sintetizează atât raportul de actuvitate al Comisiei cât şi, într-un cu totul alt limbaj, mult mai dur şi necruţător, nevoia de a se trece la rezolvări urgente, nu mai departe de peste două zile, la Bratislava.