Sputnik V, un măr al discordiei pentru Europa. Avertismentul unui eurodeputat român: „Este folosit în mod evident ca instrument politic”

Sputnik V, un măr al discordiei pentru Europa. Avertismentul unui eurodeputat român: „Este folosit în mod evident ca instrument politic”

Sputnik V, FOTO Shutterstock

Anunţat cu mare tam-tam de Moscova drept primul vaccin omologat împotriva COVID-19 şi promovat cu insistenţă de preşedintele rus Vladimir Putin, Sputnik V are toate caracteristicile unui măr al discordiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflată în căutare de validare, mai ales din partea Europei, Rusia lui Putin insistă pentru aprobarea Sputnik V de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Procesul se află abia la început şi presupune transparenţă din partea companiei care a produs acest vaccin prezentat ca fiind „sigur şi eficient” împotriva COVID-19. În tot acest timp, Comisia Europeană depune eforturi pentru a ajuta statele membre să accelereze campania de vaccinare anti-COVID-19, fiind deja în curs contracte de achiziţionare cu seruri produse de Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca sau, mai nou, Johnson&Johnson. În pofida provocărilor geopolitice ale Kremlinului, campaniilor de vaccinare în curs şi lipsei unei aprobări din partea EMA, unele guverne sau regiuni europene au decis să acţioneze pe cont propriu în cazul Sputnik V într-o încercare de grăbire a imunizării.

Presiuni în Germania înainte de alegeri

Sputnik V a câştigat „cel mai mare premiu de până acum” săptămâna trecută, când Germania, care a respectat până acum abordarea comună a UE în privinţa vaccinurilor anti-COVID-19, s-a arătat dispusă să înceapă discuţiile pentru a achiziţiona acest ser, scrie Politico. Anterior, cancelarul austriac Sebastian Kurz anunţase că ţara sa va cumpăra 1 milion de doze de Sputnik V, în timp ce Ungaria şi Slovacia făcuseră deja comenzi. Dacă Austria este neutră de obicei în privinţa Rusiei, iar premierul ungar Viktor Orban caută să se afişeze cu preşedintele rus Vladimir Putin în atitudinea sa sfidătoare faţă de UE, decizia din Slovacia a venit pe fondul unei gestionări catastrofale a crizei sanitare de către premierul Igor Matovici. Într-un final, Agenţia Slovacă a Medicamentului nu a putut autoriza vaccinul, din cauza informaţiilor insuficiente furnizate de Moscova, iar Matovici a plătit cu funcţia pentru că a luat decizia în mod unilateral.

„O armă hibridă”

În acelaşi timp, numeroase guverne europene critică felul în care Moscova încearcă să-şi impună vaccinul. Potrivit detractorilor, Moscova foloseşte deliberat vaccinul pentru a semăna diviziune în interiorul Uniunii Europene. Este „o armă hibridă pentru a diviza şi a conduce”, avertizează premierul lituanian Ingrida Simonyte.

Unii politicieni europeni sunt de părere că decizia Berlinului de a purta discuţii cu Moscova cu privire la achiziţionarea Sputnik V riscă să aducă probleme majore la nivelul blocului comunitar. Europarlamentarul german Viola von Cramon-Taubadel a descris mişcarea ţării sale drept un „dezastru geopolitic” pe care Kremlinul îl va folosi pentru a amplifica diviziunile în UE. 

„Este îngrijorător faptul că politicienii germani sunt prea naivi pentru a nu înţelege ce se întâmplă de fapt”, a declarat von Cramon-Taubadel, membră a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Potrivit ei, anunţul Berlinului reprezintă un subiect de propagandă pentru regimul Putin care va fi difuzat „în toate emisiunile TV ruseşti publice şi de stat”.

Ori Putin are mare nevoie de astfel de subiecte, pentru a mai deturna atenţia de la intervenţiile sale în forţă împotriva opoziţiei şi adversarului său politic Aleksei Navalnîi, dar şi de la desfăşurările de forţe de la graniţa cu Ucraina.

Conflicte în Italia şi Spania

Ciocnirile în cazul Sputnik V nu se limitează doar la Europa Centrală şi de Est, deoarece pe tot continentul există presiuni din cauza vaccinării lente, care a fost criticată inclusiv de OMS, notează Politico.

Presate din cauza vaccinării lente, unele guverne regionale au decis să recurgă la Sputnik V. În Spania, încercarea Madridului, condus de conservatoarea Isabel Diaz Ayuso, de a achiziţiona Sputnik V ar fi reprezentat o reală provocare pentru guvernul naţional format de socialişti. În Germania, Bavaria a luat faţa chiar guvernului federal, anunţând un contract provizoriu cu instituţia care se ocupă de vânzarea Sputnik V. În Franţa, Renaud Muselier, preşedintele regiunii Provence-Alpi-Coasta de Azur, a anunţat miercuri că va primi o jumătate de milion de doze de Sputnik V. În Italia, preşedintele regiunii Campania, Vincenzo De Luca, s-a contrat cu guvernul naţional condus de Mario Draghi în legătură cu decizia sa de a semna un acord pentru o jumătate de milion de doze de vaccin rusesc, subliniază Politico.

În cazul Germaniei, nu este clar dacă Sputnik V va ajunge la timp pentru a accelera campania de vaccinare înainte de alegerile din toamnă. Ori ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn a precizat că serul va fi folosit doar cu avizul EMA.

Rapoarte îngrijorătoare despre Sputnik V

În prezent, EMA analizează la un stadiu mai avansat decât Sputnik V alte două vaccinuri, şi anume Novavax şi CureVac. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care comisarul UE pentru Piaţa Internă, francezul Thierry Breton, a declarat răspicat că blocul comunitar nu are nevoie de Sputnik V. „Sputnik V ar veni mult prea târziu pentru a duce la îndeplinirea obiectivului nostru de a vaccina cât mai mulţi europeni posibil în vară”, a reiterat Breton vinerea trecută.

Europarlamentarul român Cristian-Silviu Buşoi atrage atenţia că rapoartele referitoare la siguranţa vaccinului Sputnik V sunt îngrijorătoare. EMA ia în serios patru decese şi şase efecte adverse grave. Dar autorităţile ruse resping aceste cazuri.

Buşoi a subliniat, totodată, potenţialul pericol strategic legat de Sputnik V. „Este folosit în mod evident de Rusia ca instrument politic. Altfel ar fi fost folosit pentru a creşte rata de vaccinare în Rusia, care este încă scăzută, mai degrabă decât să îl exporte în străinătate”, spune europarlamentarul român.

Un diplomat european de rang înalt atrage agenţia asupra crizei provocate de Sputnik V în Slovacia, precum şi asupra concluziilor formulate de Agenţiei Slovacă a Medicamentului în cazul acestui vaccin. El îi urează totodată Germaniei „mult noroc”. „În politică, de cele mai multe ori, bunul simţ nu este o practică obişnuită”, conchide diplomatul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările