Obiectivul fiind de a „restaura legalitatea constituţională a statului, pentru a menţine bunăstarea socială şi creşterea economică, asigurând în acelaşi timp drepturile şi libertăţile tuturor catalanilor“.  În finalul acestui articol, aveţi expunerea de motive pentru aplicarea articolului 155, aşa cum a fost prezentată azi în Consiliul de miniştri. Pasul următor prevăzut de lege este ca Senatul spaniol, ce se va reuni pe 27 octombrie, să îşi dea acordul pentru cererea expresă formulată de prim-ministru de a dizolva Parlamentul catalan şi de a „convoca alegeri în răstimp de maximum 6 luni“. În plus, Rajoy a cerut transferul către Madrid a tuturor prerogativelor administraţiei din Catalonia şi destituirea liderului separatist Carles Puigdemont din toate funcţiile pe care le deţine dar şi, la pachet, a tuturor membrilor executivului catalan. Atribuţiile acestora vor fi exercitate „în principiu de către miniştrii (naţionali) atâta timp cât va dura această situaţie cu caracter excepţional“. Şi este extrem de puţin probabil ca, în actualele circumstanţe excepţionale, Senatul să nu fie de acord cu o asemenea măsură.

Asta înseamnă, tehnic, că dacă Senatul aprobă cererile respective, parlamentul catalan va mai putea funcţiona pâna la data care va fi decisă pentru disoluţia sa, dar nu va putea alege un nou preşedinte al guvernului regional în locul lui Puigdemont şi nici să voteze noi legi care să contravină termenilor Constituţiei şi statutului acestei regiuni autonome (cum a fost cazul cu decizia de organizare a Referendumului unilateral de independenţă din 1 octombrie).

Contextul este extrem de serios. Vineri, la Bruxelles, premierul Rajoy îşi anunţa partenerii europeni că s-a atins o „situaţie limită“ şi că, practic, au fost încercate şu epuizate toate formulele de detensionare, refuzate cu îndârjire de liderii separatişti de la Barcelona. Dar punctul culminant a fost atins odată cu difuzarea unui mesaj al Regelui Spaniei în care acesta, pentru prima oară, foloseşte termenul de „secesiune“. Astfel, Regele Felipe VI-lea a denunţat „inacceptabilă tentativă de secesiune“ . Aici, din punctul meu de vedere, se află cheia în care trebuie să interpretăm evenimentele de sâmbătă şi cele care vor urma în viitorul imediat.

Liderii de la Madrid, în faţa propriei lor opinii publice şi pentru a transmite un mesaj cât mai credibil şi de forţă către comunitatea internaţională, poate în primul rând pentru partenerii din UE şi NATO, au decis să adopte o strategie în trepte. Rapidă, deoarece evenimentele se apropiau într-adevăr de un punct în care se putea pierde controlul străzii, dar treptat, transmiţând multiple mesaje-somaţie către liderii separatişti, lăsând mereu o poartă pentru evitarea intrării în zona mişcărilor fără putinţă de întoarcere. S-a ajuns la acest moment după ce au devenit evidente două situaţii din ce în ce mai dramatice şi care-şi dezvoltau rapid potenţialul conflictual.

Pe de o parte, un impact economic devastator în Catalonia, cu o putere şi o amploare pe orizontală imposibil de estimat deoarece niciodată nu s-a produs în spaţiul european de după cel de-Al Doilea Război Mondial: în aproximativ două săptămâni, au plecat din Catalonia aproximativ 1.000 de companii printre care cele două mari bănci care-şi aveau sediul social în Catalonia, turismul a scăzut cu 50%. În paralel, începuseră deja să circule apeluri pe reţelele sociale pentru formarea unor „grupuri cetăţeneşti care să se ridice în apărarea rezultatelor referendumului“ apelativ care le-a adus aminte unora de începuturile de demult ale Războiului civil spaniol.

„Guvernul a trebuit să aplice articolul 155 din Constituţie. Nu a fost nici dorinţa, nici intenţia noastră. Aplicăm articolul 155 deoarece niciun guvern din vreo ţară democratică nu poate accepta ca legea să fie ignorată.“

Mariano Rajoy

Din acest moment, singura necunoscută este cea pe care o poate reprezenta o posibilă reacţie dură din partea grupurilor separatiste. Posibilă, dar nu şi foarte probabilă deoarece, tocmai fiindcă a fost pronunţat în mod oficial termenul de „secesiune“, guvernul de la Madrid are acum în rezervă cu mult mai multe mijloace legale de răspuns, chiar dincolo de aria şi aşa destul de vastă (tocmai deoarece formularea din articolul 155 din Constituţia spaniolă este generală şi destul de vagă). Dacă separatiştii vor vrea să răspundă prin violenţă, este legal ca guvernul spaniol să poată merge mai departe, invocând prevederile articolului 116 din Constituţie, cel în care se pomeneşte de situaţiile în care se poate invoca starea de urgenţă. Ori, iarăşi strict tehnic vorbind, încercarea de secesiune este una dintre cele mai grave acţiuni care pot fi îndreptate împotriva ordinii constituţionale şi unităţii unui stat suveran. Ceea ce, în plus, indică destul de clar şi faptul că împotriva tuturor liderilor politici separatişti care au participat la organizarea mişcării de secesiune pot fi demarate acte de urmărire penală pentru trădare naţională şi conspiraţie împotriva securităţii naţionale.

Este doar un scenariu, dar poate nu este deloc într-atât de departe de realitate cum vi se pare.

Oricum, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă repune lucrurile din Spania în balansul presupus de ordinea naturală a lucrurilor. Şi, alături de asta, transmite un mesaj extrem de important tuturor celor care, în Europa, şi-ar dori „să aducă acasă la ei Catalonia“, arătând că un stat democratic poate reacţiona întru apărarea fiinţei sale naţionale.