Spanghero, compania implicată în scandalul cărnii de cal, îşi redobândeşte licenţa de funcţionare

Spanghero, compania implicată în scandalul cărnii de cal, îşi redobândeşte licenţa de funcţionare

Compania franceză Spanghero va putea produce din nou anumite tipuri de cărnuri, după ce guvernul de la Paris a decis să înapoieze producătorului autorizaţia sanitară. Totuşi, compania nu are voie să depoziteze carne congelată.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În baza rezultatelor anchetei, care mi-au fost prezentate în această dimineaţă, am decis să înapoiez autorizaţia pentru preparate din carne, carne tocată şi produse de măcelărie”, a declarat luni Stephane Le Foll, ministrul francez al Agriculturii.

„Până acum, 80% din tot stocul de carne a fost verificat, activitatea continuă pentru restul de 20%. Întregul raport va fi publicat vineri”, a mai anunţat Le Foll. „Vă puteţi imagina că aş autoriza o astfel de reluare a activităţii dacă aş avea cea mai mică îndoială?”, a insistat el.

Autorităţile franceze au ridicat săptămâna trecută autorizaţiile Spanghero, acuzând compania că a vândut în mod conştient carne de cal sub etichetă de carne de vită. Reprezentanţii companiei au negat acuzaţiile.

De vineri, angajaţii Spanghero au fost trimişi în şomaj tehnic. Cei trei sute de angajaţi urmează să se întâlnească luni seară cu Le Foll şi alţi doi miniştri ai guvernului francez.

Liderii de sindicat care reprezintă muncitorii Spanghero au declarat că retragerea licenţei de funcţionare „ar vesti moartea companiei”. „Muncitorii n-ar trebui să plătească pentru greşelile managerilor”, a declarat un reprezentant sindical.

Cu sediul la Castelnaudary, compania Spanghero este acuzată de „înşelăciune economică” în scandalul european al cărnii de cal găsite în preparate etichetate fals ca fiind carne de vită. Scandalul cărnii de cal a afectat cel puţin 12 ţări europene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările