Sondaj în contextul Brexitului: ce spun nord-irlandezii despre reunificarea Irlandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegătorii nord-irlandezi ar vota în proporţie de 51% în favoarea reunificării insulei Irlanda, în cazul unui referendum pe tema rămânerii sau nu a provinciei britanice în Regatul Unit, relevă un sondaj, relatează AFP.

Această majoritate foarte mică - care ar marca însă o schimbare istorică în Irlanda de Nord - se situează în marja de eroare a sondajului, temperează autorul anchetei, politologul Lord Ashcroft.

Potrivit acestui studiu, 45% dintre chestionaţi se pronunţă în favoarea rămânerii în cadrul Regatului Unit, iar 46% în favoarea intrării în Republica Irlanda, un stat membru UE.

Dar, excluzând indecişii şi absenteiştii, rezultatul ar fi o majoritate de 51% la 49% în favoarea reunificării.

Acest sondaj, publicat miercuri, a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.542 de persoane, în Irlanda de Nord, în perioada 30 august - 2 septembrie.

„Un asemenea rezultat reflectă incertitudinea şi anxietatea care înconjoară Brexitul, frontiera irlandeză şi efectul său potenţial asupra vieţii în provincie“, analizează Lord Ashcroft.

Problema frontierei irlandeze este obstacolul major în calea unui acord al Brexitului între Guvernul britanic şi UE. Premierul britanic Boris Johnson cere să se scoată din acordul Brexitului deja încheiat „plasa de siguranţă“ (”backstop”), care vizează să împiedice întoarcerea la o frontieră fizică între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Menită să intre în vigoare doar ca un ultim recurs, această dispoziţie prevede o uniune vamală între Regatul Unit şi UE, iar în plus, în cazul Irlandei de Nord, o aliniere la anumite reglementări europene în domeniul sanitar şi al taxelor.

Unioniştii se opun în mod categoric acestei măsuri.

Fără ca acest lucru să constituie o surpriză, potrivit sondajul Lordului Ashcroft 98% dintre naţionalişti se pronunţă în favoarea intrării în Republica Irlanda, iar 95% dintre unionişti în favoarea rămânerii în Regatul Unit.

Irlanda de Nord, care are 1,8 milioane de locuitori, este populată de protestanţi, care sunt în favoarea uniunii cu Marea Britanie, în faţa unei minorităţi catolice ce reclamă realipirea la Republica Irlanda, situată la sud.

Însă au loc modificări demografice profunde, în contextul în care catolicii - care reprezintă 45% din populaţie, în timp ce protestanţii reprezintă 48%, potrivit ultimului recensământ din 2011 -, sunt pe cale să redevină majoritari în Irlanda de Nord.

Acordurile de Pace din Vinerea Mare din 1998, care au pus capăt celor trei decenii de război civil între republicanii catolici şi unioniştii protestanţi, lasă calea deschisă unei eventuale reunificări a insulei, în cazul deciziei în acest sens a unei majorităţi, prin referendum.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite