Trei sferturi dintre europeni consideră că vaccinurile sunt singura cale de a opri COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele în vârstă de până la 45 de ani, mai reticente faţă de vaccinare Foto: Arhivă
Persoanele în vârstă de până la 45 de ani, mai reticente faţă de vaccinare Foto: Arhivă

Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt singura modalitate de a pune capăt pandemiei, consideră 75% dintre cetăţenii din cele 27 de state membre, potrivit unui sondaj Flash Eurobarometer, efectuat la sfârşitul lui mai, anunţă Comisia Europeană (CE) într-un comunicat.

Aproximativ 69% dintre persoanele intervivate erau fie vaccinate fie abia aşteptau să se vaccineze cât mai curând, potrivit CE. 

Alţi 79% dintre cei intervievaţi declară că intenţionează să se vaccineze în acest an, precizează Comisia. 

Cu toate acestea, există diferenţe semnificative între cele 27 de state membre incluse în sondaj, în funcţie de vârstă, se arată în comunicat. 

Astfel, persoanele în vârstă de până la 45 de ani ezită mai mult să se vaccineze decât persoane în vârstă de peste 45 de ani, potrivit acestui sondaj. 

În medie, 70% dintre persoanele intervievate consideră că Uniunea Europeană (UE) joacă un rol-cheie în asigurarea accesului la vaccinuri împotriva COVID-19 în ţara lor.

Flash Eurobarometer Foto Twitter

Însă o majoritate fragilă a persoanelor intervievate afirmă că sunt mulţumite de felul în care UE a gestionat strategia vaccinării anticovid, potrivit sondajului. 

Astfel, 47% dintre cei chestionaţi se declară mulţumiţi, iar 45% se declară nemulţumiţi de felul în care UE a gestionat strategia vaccinării, se arată în comunicat.

Flash Eurobarometer Foto Twitter

În ceea ce priveşte modul în care guvernele au gestionat vaccinarea, 46% dintre cei intervievaţi se declară mulţumiţi, iar 49% se declară nemulţumiţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite