Slovenia susţine intrarea în Schengen a României, Bulgariei şi Croaţiei, însă nu crede că se va întâmpla curând

Slovenia susţine intrarea în Schengen a României, Bulgariei şi Croaţiei, însă nu crede că se va întâmpla curând

FOTO Shutterstock (Arhivă)

Slovenia susţine intrarea României, Bulgariei şi a Croaţiei în spaţiul Schengen, dar va fi greu de dobândit un pact politic în interiorul UE înaintea unei reforme a politicii Schengen, a afirmat luni viitorul lider al diplomaţiei slovene, Tanja Fajon, conform agenţiei Hina.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tanja Fajon a menţionat în această împrejurare neîncrederea între statele spaţiului Schengen în urma valului migrator din anii 2015-2016, ceea ce face ca cinci state membre ale acestui spaţiu de liberă circulaţie, inclusiv Austria, să realizeze în continuare controale stricte la frontierele lor cu state care nu fac parte din Schengen. 
 
„Până când nu reformăm tratatul Schengen, cred că extinderea către cele trei ţări este în pericol. Cred că mai întâi trebuie să creăm o încredere puternică între statele membre”, a afirmat Tanja Fajon în timpul audierii sale în comisia de politică externă a parlamentului sloven. 
 
În schimb, ea a pledat pentru dezvoltarea UE către statele Balcanilor Occidentali şi pentru dialogul între Belgrad şi Pristina. 
 
Viitoarea şefă a diplomaţiei slovene, Tanja Fajon va face parte din guvernul condus de liberalul proeuropean Robert Golob, care a câştigat alegerile legislative în faţa fostului premier conservator Janez Jansa. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările