VIDEO Viviane Reding, despre „puciul parlamentar” din România: „Situaţia rămâne una fragilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia politică din România a fost, miercuri, subiectul de discuţie în plenul Parlamentului European. Vicepreşedintele CE, Viviane Reding, cea care a criticat dur „puciul” susţinut de USL şi premierul Victor Ponta pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a vorbit şi ea despre mişcările politice petrecute în această vară, în România. Discursul ei a nemulţumit oficialii români care au acuzat-o că este „un agent electoral al lui Băsescu”.

Plenul Parlamenului European (PE) de la Strasbourg s-a întrunit, miercuri, pentru a discuta despre starea Uniunii Europene şi ce este necesar de făcut pentru a scoate zona euro din criză.

În această dimineaţă, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a luat cuvântul şi a înaintat mai multe soluţii de salvare a UE. Printre acestea se numără o uniune monetară mai strânsă, o uniune bancară sub Banca Centrală Europeană care vizează monitorizarea a 6.000 de bănci din Europa, dar şi federalizarea UE.

„O uniune monetară, economică şi politică cere ca actuala Uniunea Europeană să evolueze. Şi să nu ne ascundem de următoarele cuvinte: Uniunea Europeana trebuie să devină o Federaţie de state-naţiune! Este vorba de o uniune cu statele membre, nu împotriva statelor membre. Acestea vor avea astfel mai multă putere, nu mai puţină. Fac apel la o Federaţie a statelor-naţiune! Nu un superstat, ci o federaţie care să poată să se bazeze pe o mutualizare a suveranităţii prin care fiecare cetăţean este mai bine echipat şi apărat”, a declarat Barroso, miercuri dimineaţă.

România, în vizor

În plenul PE, se va mai discuta şi situaţia statului de drept, a democraţiei şi a respectării separaţiei puterilor în România. Astăzi, de la ora 16.00 (ora României) sunt aşteptat discursurile reprezentanţilor Comisiei Europene şi ai Consiliului European.

Printre cei care vor lua cuvântul se numără şi vicepreşedintele CE, Viviane Reding, care a lansat critici dure la adresa guvernului şi a descris tentativa USL şi a premierul Victor Ponta de a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu drept un  „puci parlamentar”.

În discuţie va fi adusă şi aderarea la Schengen a României, despre care ar fi trebuit dezbătută în cadrul

Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) programat pentru 19-20 septembrie. Acesta a fost însă amânat pentru 25-26 octombrie, pentru că statele membre nu au ajuns la un consens privind extinderea Schengen cu România şi cu Bulgaria. Mai mult de atât, Olanda, Germania şi Belgia se opun primirii României în spaţiul de liberă circulaţie.

Vicepreşedintele CE Viviane Reding a atras atenţia încă de la începutul lunii septembrie că sunt şanse ca aderarea să nu aibă loc în toamnă. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei „Le Monde”, Reding a declarat: „Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România”.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite