Sistemul GPS a încetat să mai funcţioneze în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, şi nimeni nu ştie motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruşii caută răspuns la o anomalie a sistemului GPS, după ce joggeri, şoferi de taxi, jucători de Pokemon Go şi înalţi funcţionari ruşi au raportat că aplicaţiile pentru telefoane mobile care folosesc GPS-ul funcţionează necorespunzător în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, transmite Associated Press.

Utilizatorii de GPS s-au plâns pe reţelele de socializare, în ultimele luni, că atunci când se află în apropiere de Kremlin aplicaţiile lor pe bază de GPS nu mai funcţionează sau să le arată ca fiind în aeroportul Vnukovo din Moscova, la 29 km (18 mile) distanţă de oraş.

Problema a provocat frustrare şi în rândul celor care comandă taxi-uri prin servicii de tipul Uber sau al celor care doresc să prindă Pokemoni în celebrul joc pentru dispozitive mobile Pokemon Go. Un mare număr de oameni care alergau la maratonul din Moscova, luna trecută, s-au plâns că aplicaţiile lor de jogging le-au pierdut urma când au trecut pe lângă Kremlin.

"Am 40 de kilometri adăugaţi la distanţa mea. S-a întâmplat lângă Kremlin", a scris pe Facebook maratonistul Andrey Yegorov, în timpul unei discuţii între alergători.

Relocarea către aeroportul Vnukovo, după spusele programatorului Bakunov, sugerează că scopul acestei întreruperi poate fi de a preveni ca dronele aeriene să zboare deasupra Kremlinului. GPS-ul opreşte de multe ori automat dronele care zboară în apropierea aeroporturilor, din cauza pericolului pe care aceste dispozitive îl prezintă aeronavelor.

Prima anomalie a fost înregistrată în luna iunie, potrivit ştirilor din mass-media rusă, care au sugerat, de asemenea, că interferenţa GPS vine şi se duce într-un model.

Un programator al firmei ruseşti de internet Yandex, Grigori Bakunov, a declarat joi că, în urma unei cercetări personale, a localizat un sistem de blocare a GPS-ului în interiorul Kremlinului, reşedinţa oficială puternic păzită a preşedintelui rus, Vladimir Putin.

image

Sursa bruierii GPS-ului, în jurul Kremlinului FOTO Grigory Bakunov / Telegram

Yandex, care oferă servicii de taxi, hărţi pentru trafic şi alte servicii folosite de milioane de ruşi în fiecare zi şi-a lansat propria investigaţie asupra fenomenului.

"Noi studiem problema, inclusiv teoria lui Grigori Bakunov, şi ne gândim la ceea ce putem face cu aplicaţiile noastre pentru a minimiza impactul acestor teleportări bruşte", a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu a ştiut de ce a survenit această defecţiune şi a admis că şi el însuşi s-a confruntat cu problema, recent, în timp ce conducea. Peskov a redirecţionat întrebări către serviciul federal de al Rusiei, care este responsabil pentru protejarea Kremlinului şi al înalţilor oficiali ruşi. Un purtător de cuvânt al Serviciului a refuzat să comenteze incidentele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite