Un ministru a declarat că prin Juncker vorbeşte, de fapt, preşedintele Iohannis. Un fost ministru a arătat cu degetul spre şefa reprezentanţei CE la Bucureşti, care ar dezinforma instituţiile de la Bruxelles. La rândul lui, liderul deputaţilor pesedişti din PE a acuzat opoziţia că nu vrea consens. O colegă de-a lui din PE, renumită pentru ingenuitatea cu care produce gafe peste gafe, a zis că Juncker e „duplicitar” întrucât ar „declara azi că un lucru e negru şi mâine că-i alb”.

Reacţiile acestea nu au vreo legătură cu avertismentul preşedintelui Comisiei. Mai mult: ele par să confirme temerile experimentatului politician. Juncker distingea, de fapt, între pregătirile administrative ale preşedinţiei şi un aspect pur politic al ei. Într-adevăr, prezidarea Consiliului UE înseamnă, între altele, capacitatea de a sintetiza poziţiile celor 28 de state-membre în politicile asumate de Uniune. În această privinţă, Dăncilă & co. nu stau prost, ci dezastruos: aţi auzit vreun ministru din majoritatea PSD-ALDE care să fi asumat – fie şi o singură dată – dorinţa de a conlucra cu omologii săi? Eu nu am auzit. Ştiţi vreo poziţie publică a Vioricăi Dăncilă referitoare la Brexit şi care să nu se refere exclusiv la români, ci la europeni în general? Eu nu ştiu. În aceste condiţii, e firesc să te întrebi cum vor putea Daea sau Tudorel Toader, Carmen Dan sau Teodorovici să gândească o poziţie comună a omologilor lor.

Mai e un aspect al preşedinţiei Consiliului UE extrem de problematic pentru guvernul de la Bucureşti. E vorba despre cooperarea cu Parlamentul European, cealaltă instituţie implicată în aşa-numita „procedura legislativă ordinară”. Până la data publicării acestui text, miniştrii din guvernul României nu au stabilit niciun contact cu membrii PE implicaţi în dosarele legislative care urmează să fie negociate în timpul preşedinţiei. Timpul la dispoziţie e foarte scurt, întrucât în aprilie începe campania electorală pentru un nou Parlament European. Miniştrii români ar putea trudi, de fapt, doar trei luni împreună cu eurodeputaţii, pentru a croi noi politici. Mă tem că vor folosi această perioadă exclusiv în chip propagandistic, mânuind – aşa cum ne-au obişnuit – limba de lemn, ca să se bată în piept că sunt europeni, fără a detalia vreodată de ce şi în ce fel.

Miniştrii români nu îşi cunosc omologii din UE şi nu ştiu ce vor negocia cu deputaţii europeni. Înainte de a fi lovită de uraganul Brexit, UE suferă de simptomul Dăncilă. Într-adevăr, Dăncilă nu mai e doar numele unei maladii politice naţionale – vorbesc despre o guvernare coruptă, exercitată prin interpuşi docili –, ci şi indiciul unei derive care va produce efecte la scară europeană: un executiv ignorant şi populist va prezida o maşinărie complexă care are nevoie mai mult decât oricând de competenţă, iar nu de retorici sforăitoare.