Sicilia, zguduită de un cutremur cu magnitudine 4,8, ca urmare a erupţiei vulcanului Etna
0Un cutremur cu magnitudine de 4.8 a zguduit Sicilia, cel puţin două persoane fiind rănite, anunţă presa italiană citată de BBC. Seismul este unul dintre zecile de cutremure care au fectat regiunea ca urmare a erupţiei vulcanului Etna.
Unele clădiri au fost afectate, iar localităţile din apropiere vulcanului, care a erupt luni, au fost acoperite cu cenuşă. De asemenea zborurile de pe aeroportul din Catania şi având ca destinaţie Catania au fost întrerupte temporar.
Cutremurul s-a produs miercuri, la ora locală 03:19, în apropierea municipalităţii Viagrande. Imagini ale clădirilor avariate au fost postate pe reţelele sociale.
Conform presei italiene, cutremurul a provocat panică printre localnici, mulţi dintre ei ieşind pe străzi. Seismul s-a simţit şi în Catania, care are peste 300.000 de locuitori.