#sexban. Acum şi pentru totdeauna

Căutaţi fără grijă acest nou hashtag la modă, #sexban. Nu veţi încălca niciuna dintre interdicţiile într-atât de pudicei biserici ortodoxe şi reprezentanţilor ei în funcţie şi bine plătiţi din bugetul public, dar nici sensibilităţile în domeniu ale politicienilor noştri.

Dimpotrivă, chiar dimpotrivă de tot, dacă-mi permiteţi această formulare care ţine să arate că nu numai ai noştri au idei mai aparte privind regulile de distanţare fizică în caz de pandemie, dar şi la alţii, case mai mari, mai vechi şi mai cu pretenţii, apar legislaţii ciudate şi care ridică mari semne de întrebare asupra seriozităţii cu care decidenţii politici analizează acest fenomen tragic al pandemiei şi încearcă să înveţe ceva.

Deocamdată, în foarte serioasa administraţie britanică a apărut floarea neaşteptată a unui haz general (preluat acum cu delicii de mass-media din toată lumea), atunci când, luni, Simon Clarke (foto), un ministru în guvernul condus de Boris Johnson, a prezentant solemn noile amendamente legale asupra interdicţiilor impuse populaţiei pentru a preveni sau restrânge efectele contaminării cu COVID-19. Printre acestea, la loc de cinste, se află interdicţia ca o persoană să poată participa la o reuniune care are loc într-un loc public sau într-un spaţiu privat, reuniune la care să participe două persoane sau mai mult. „Asta înseamnă că vrem să fim siguri că lumea stă noaptea acasă!“, s-a justificat ministrul. Şi ca ridicolul să fie total (dar şi confuzia legală să fie completă), tânărul domn ministru s-a exprimat şi asupra eventualităţii ca un cuplu să dorească o partidă de sex în exterior. Răspunsul este antologic: „Este bine să spunem că riscul de transmitere a coronavirusului este mai mic în spaţii deschise decât în cele închise, dar este evident că nu încurajăm cetăţenii să fac nimic în acest sens în exterior, în această perioadă sau în oricare alta“. Mă scuzaţi, adică cum?

Amenda, în caz de, este de 112 Euro, adică dacă vecinii reclamă la poliţie că s-a produs o infracţiune de acest fel şi că în camera unui tânăr necăsătorit sau a unei domnişoare aflată în aceeaşi poziţiune s-a strecurat un personaj despre care există temeiuri întemeiate de a se crede că dânsul sau dânsa se dedau la activităţi amorale şi ilegale. Problema, dacă veţi considera că asta este un impediment serios, ar fi că, în afara prezumţiei unei situaţii extrem de grave în care viaţa unei persoane ar fi pusă în pericol, poliţia nu poate intra cu forţa în apartamentul unui suspect fără un ordin expres din partea judecătorului. Ceea ce ne duce la întrebarea: conform deciziilor guvernamentale anunţate de tânărul ministru britanic, urmează ca Parlamentul să emită o lege asupra vieţii sexuale în care să reglementeze şi diversele tipuri de infracţiuni? Vă daţi seama cum va înflori activitatea preferată a babelor din bloc, turnătoare entuziaste din cauza regăsirii, la bătrâneţe, a nevoilor de spălătorie spirituală şi condamnare a faptelor tinerilor, prin esenţa lor păcătoşi şi necredincioşi? Vă imaginaţi cum ar putea arăta parcurile sau, în general, orice locuri tradiţionale de întâlniri mai aprinse, cu aceleaşi babe scrutând totul, 24/24, 7/7, folosind binoclurile de operă sau chiar achiziţionând unele profesionale cu night vision, pentru turele de noapte?

Sigur că totul a ajuns bătaia de joc în presă şi pe reţelele sociale, fiind greu sau chiar imposibil de reprodus comentariile, desenele, tabelele şi sugestiile date Guvernului Graţioasei Sale Majestăţi, cu multe referiri suburbane la viaţa intimă şi adesori publică a personajelor care-l compun, în frunte cu Boris Johnson. Ne disociem formal şi definitiv de ele, asta după ce am râs cu lacrimi la unele dintre ele. Le găsiţi pe toate, sute, pe #sexban.

Dar e vorba numai despre un simplu moment comic? Din păcate, lucrurile, pe fond, sunt cu mult mai serioase şi trimit cu mult dincolo de discuţiile foarte tensionate şi acuzaţiile că guvernul britanic ar fi dat dovadă de lipsă de profesionalism în gestionare organizării treburilor statului în această perioadă atât de complicată, ceea ce a făcut ca ţara să aibă acum un număr atât de mare de pierderi în vieţi omeneşti şi pagube materiale enorme. Nu despre asta cred că trebuie să vorbim, ci despre faptul că aceste prevederi reprezintă încă o dovadă asupra neştiinţei de a reacţiona sub presiune, în asemenea momente de cumpănă, forţând cu mult dincolo de limitele raţionale aplicarea unor măsuri severe de carantină.

Aici încep acuzaţiile de încălcarea drepturilor omului, de aici s-a născut o nemulţumire masivă a populaţiei care, în unele ţări, s-a transformat în proteste violente şi aceasta este perspectiva din care, de acum înainte, vor fi analizate toate măsurile de interdicţii guvernamentale, chiar şi atunci când, de fapt, sunt strict necesare şi inevitabile. Prost concepută, carantina sanitară s-a transformat şi, iată, încă se mai transformă în carantină socială şi alimentează în mod firesc cele mai stranii şi complexe teorii ale conspiraţiei. Până la urmă, în ce să crezi dacă, respectuoşi cum suntem faţă de autorităţi, nici nu ne putem imagina că asemenea regulamente sunt impuse doar din prostie şi nepricepere?

Să ajungi să crezi că suntem în faza de testare a unor guvernări de tip autocratic ca cele prefigurate de Orwell? Asta îşi doresc? Evident că nu dar, în acelaşi timp, este clar că ignoră total faptul că există o presiune internă foarte mare asupra populaţiei care a fost supusă (şi mai este în UK spre exemplu) unor restricţii extrem de umilitoare şi dureroase şi este foarte posibil ca nimeni să nu poată să determine când se va ajunge la punctul de explozie. Să sperăm că niciodată şi că lucrurile se vor tempera odată cu diluarea în natură a primejdiei reprezentată de pandemie.

Dar nimic nu va face să dispară aceste amintiri care se coagulează într-o stare de spirit foarte specială, în sine o vulnerabilitate extremă a societăţilor în care trăim: neîncrederea fundamentală în autorităţi, în onestitatea cu care oamenii politici aplică în viaţa lor privată şi publică ceea ce ce au impus populaţiei. Aici este mare problemă care continuă pentru că politicienii de la noi şi de oriunde dau din ce în ce mai mult impresia unor personaje care-şi arată fără complexe dispreţul faţă de gloata carantinată, cea căreia i se poate impune orice, oricând, în timp ce ei, aleşii, au dreptul de a încălca regulile cu totală nonşalanţă. Scena cu chefuleţul cu băutură şi ţigări de la Palatul Victoria este absolut relevant. Teoretic. Practic, nu va avea niciun fel de urmări.

Nu ştiu dacă mai există măcar amintirea celebrei axe „Bucureşti-Londra-Washington“. Dacă da, ce i-ar împiedica pe aceiaşi aleşi ai neamului să propună, acum înainte de alegeri că ar da foarte bine, un asemenea „sex ban“, măcar aşa, pentru a crea ceva vâlvă şi distrage atenţia la probleme care sunt nerezolvate şi, cu siguranţă, tot nerezolvate vor rămâne?