Sevilla: Preotul ortodox român şi cel spaniol îşi dispută enoriaşii

Sevilla: Preotul ortodox român şi cel spaniol îşi dispută enoriaşii

Preotul spaniol Pablo de Italica ţine slujbe şi pentru ortodocşii români

La Sevilla există două biserici ortodoxe, la care credincioşii români participă în fiecare duminică la slujbă. Două biserici ortodoxe, dar una este ortodoxă română, iar alta ortodoxă spaniolă. "Lupta" pentru a atrage credincioşii este aprigă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aparent, nu ar trebui să existe o problemă în faptul că în capitala Andaluziei se găsesc două lăcaşuri sfinte, numai că între cele două biserici de poartă, de o bucată de vreme, un adevărat război. Cele două părţi se acuză reciproc de faptul că, prin diverse mijloace, încearcă să-i racoleze pe enoriaşii din cealaltă parohie.

Preotul Ioan Postoi, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, spune că "nu este chiar un război între cele două biserici", în timp ce episcopul-monsenior Pablo de Italica, de la Biserica Ortodoxă Spaniolă , se plânge că "de fiecare dată când lipesc pe uşa bisericii un anunţ cu orele slujbelor, preotul român merge pe furiş şi le rupe, deoarece consideră că vin mai mulţi români la biserica ortodoxa spaniolă".

Conflictul a pornit de la faptul că numeroşi români nu vor să participe la slujbele româneşti din cauza faptul că, spun ei, taxele impuse de către preot sunt prea mari, pe când la biserica ortodoxă spaniolă, românii care, de exemplu, botează un copil, donează o sumă simbolică, de 10 - 20 de euro, deoarece nu există taxe.

"Este normal să ne gândim, înainte de a boteza un copil, la care dintre cele două biserici mergem, pentru că, până la urmă, tot un singur Dumnezeu există", spune unul dintre românii care participă la slujbele de la biserica spaniolă. Mulţi dintre românii din această provincie lucrează în agricultură şi câştigă lunar între 600 de euro şi 1.000 de euro, bani din care, după ce plătesc chiria, îşi cumpără de mâncare şi mai trimit şi acasă pachete, le rămân foarte puţini bani de cheltuială.

Află pe adevarul.es ce sumă spun românii că li se solicită pentru un botez

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: