Serviciile secrete germane investighează posibile legături între Rusia şi partidele de extremă dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile secrete germane analizează posibile legături între Rusia şi partidele de extremă dreapta, printre care şi Alternativa pentru Germania (AfD), conform unor surse RND, scrie Reuters.

Agenţia federală a serviciilor secrete – BfV – a luat această decizie împreună cu filialele sale regionale marţi, în urma unor îngrijorări privind faptul că Moscova ar putea încerca să influenţeze alegerile europarlamentare din mai şi trei scrutine regionale din estul Germaniei în acest an.

Serviciile de securitate au hotărât la o întâlnire din Potsdam să creeze un grup de experţi de la BfV şi din mai multe state estice şi Berlin pentru a investiga situaţia în următoarele luni.

RND a relatat că la întâlnire au fost discutate posibile legături atât între Rusia şi AfD cât şi între Moscova şi partidul Dreapta. Conform unor surse din serviciile de securitate, Moscova consideră partidele de dreapta ca posibili aliaţi în încercările sale de a destabiliza statele occidentale.

În 2017, Frauke Petry, liderul de atunci al AfD, a avut discuţii cu oficiali ruşi în timpul unei vizite la Moscova înaintea unor alegeri federale din Germania, inclusiv cu un aliat naţionalist al preşedintelui Vladimir Putin. S-a discutat inclusiv despre această călătorie la întâlnirea de la Potsdam, conform RND.

Per total, AfD ar fi avut contact „minim şi limitat” cu Rusia, se arată în raport. BfV a refuzat să comenteze privind aceste informaţii.

Serviciul de contraspionaj al Germaniei, BND, consideră alegerile europene ca fiind „o bună oportunitate pentru Rusia să destabilizeze Vestul şi să profite de problemele naţionale”, a informat RND, fără să precizeze o sursă.

Principalul scop al ruşilor ar fi „slăbirea încrederii în procesul electoral”, conform unor surse din BND.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite