Serghei Lavrov: ruşii, românii şi maghiarii din Ucraina trebuie să convieţuiască în pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia doreşte încetarea confruntărilor şi reluarea negocierilor între Kiev şi insurgenţi, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledând pentru o Ucraină în care comunitatea rusofonă, etnicii români şi maghiari să poată convieţui în pace şi să le fie respectate drepturile.

„Noi nu avem interesul de a asista la destrămarea statului ucrainean”, a declarat Lavrov, conform AFP, preluat de Mediafax. „Respectăm în totalitate rezultatele referendumurilor organizate în mai în Lugansk şi Doneţk şi ne pronunţăm pentru negocieri pe tema votului locuitorilor din sud-estul Ucrainei. Interesul nostru este păstrarea populaţiei proruse în Ucraina, unde să aibă condiţii agreabile”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Moscova.

„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, după cum a observat şi Crucea Roşie, este un conflict armat intern; pledăm pentru aplicarea principiilor prevăzute în legislaţia internaţională: iniţierea unui armistiţiu şi începerea negocierilor”, a continuat Lavrov.

„Vrem ca ruşii din Ucraina să trăiască alături de ucraineni, împreună cu maghiarii, cu românii, să convieţuiască aşa cum făceau până acum. Vrem ca aceste comunităţi să fie respectate, să li se respecte drepturile”, a insistat ministrul rus de Externe, conform RIA Novosti.

Pe 22 august, convoiul rus staţionat de mai multe săptămâni la graniţa cu Ucraina a pătruns pe teritoriul ţării, fără aprobarea Kievului. Vehiculele au trecut printr-un punct de frontieră controlat de separatişti, astfel că nu au fost verificate de vameşi ucraineni. Deşi ruşii susţin că au aprobarea Crucii Roşii, organizaţia internaţională a negat.

Oficialii ruşi anunţă că au luat această decizie pentru că se tem că, atunci când în final vor primi toate avizele, „nu va mai avea cine să primească ajutoarele”.

Guvernul de la Kiev a acuzat Rusia de „invazie directă”, după ce anunţase anterior că va considera o astfel de manevră un act de agresiune. De mai multe săptămâni, ucrainenii, NATO şi UE avertizează că este posibil ca Rusia să încerce să invadeze Ucraina sub pretextul unei misiuni umanitare.

De la începutul lunii august, ruşii au încercat de mai multe ori să trimită diverse convoaie în Ucraina. După ce ruşii au dublat numărul soldaţilor mobilizaţi la graniţa cu Ucraina, aceştia continuă să tatoneze terenul pentru o eventuală forţare a graniţelor. Armata rusă a organizat un nou „convoi umanitar”, pe care-l ţin foarte aproape de un punct de frontieră, a declarat Valeri Chali, adjunct al Administraţiei Prezidenţiale Ucrainene, avertizând că, dacă acest convoi ar fi intrat în Ucraina, ar fi putut provoca un război deschis, total, între cele două ţări. 

Pe 6 august, Kievul a avertizat pentru prima dată că ruşii intenţionează să se folosească de o misiune ori „umanitară”, ori „de menţinere a păcii” pentru a invada Ucraina. 

„Un contingent de forţe pacificatoare, care se află de mai bine de cinci luni la graniţa ruso-ucraineană, cu greu poate fi numită misiune de menţinere a păcii. Prin urmare, mobilizarea ei în Ucraina va fi considerată o agresiune directă şi deschisă. Am încrederea că, astăzi, comunitatea internaţională nu va permite mobilizarea de forţe pacificatoare ruse în Ucraina”, a spus Zubko, potrivit „Kyiev Post”.

În ultimele săptămâni, Rusia a trimis aproximativ 17 batalioane la frontiera cu Ucraina, adică între 19.000 şi 21.000 de soldaţi. Trupele sunt de infanterie, de artilerie, blindate de teren şi aeriene, care se află la doar câţiva kilometri de Ucraina. Ruşii ar putea astfel interveni în orice clipă în cazul în care decid să sprijine oficial forţele separatiste proruse care pierd masiv teren în faţa armatei ucrainene. 

În plus, notează cotidianul american „The New York Times”, armata rusă a consolidat masiv componenta de armament greu din zonă, mărind semnificativ numărul rachetelor sol-aer, de la opt la 14 baterii. 

La 5 iulie, armata ucraineană reorganizată sub comanda preşedintelui Petro Poroşenko a demarat o ofensivă asupra estului separatist al Ucrainei. A fost prima ofensivă reală demarată asupra bastioanelor separatiste, de când rebelii au capturat oraşele, în urmă cu mai bine de patru luni. Separatiştii au pierdut teren rapid. Armata i-a scos din mai multe oraşe care deveniseră adevărate fortăreţe şi a eliberat aeroporturi şi puncte de frontieră controlate de rebeli. 

 INFOGRAFIE UCRAINA
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite