Serbia şi Bosnia, lovite de inundaţii grave. Bilanţul morţilor se ridică la cel puţin 14 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 14 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele zile în Bosnia şi Serbia
Peste 14 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele zile în Bosnia şi Serbia

Alte şapte victime ale inundaţiilor din Bosnia au fost descoperite sâmbătă, ridicând la 11 bilanţul morţilor în această ţară, în timp ce în Serbia vecină au fost evacuate peste 15.000 de persoane până în prezent, relatează AFP.

Serbia şi Bosnia se confruntă cu cele mai grave inundaţii din ultimii 120 de ani, soldate cu 11 decese şi zeci de mii de sinistraţi. Localităţi întregi au fost evacuate din calea apelor, iar populaţia sinistrată a fost salvată prin intervenţia elicopterelor militare.

Potrivit rapoartelor AFP, regiunea Balcanilor este de marţi scena unor căderi masive de apă, care au atins recordul de 210 litri/m2 la Loznica (la graniţa Serbiei cu Bosnia) şi de 190 litri/m2 la Belgrad, conform autorităţilor.

Sâmbătă, după retragerea apelor, în oraşul Doboj din nordul Bosniei au fost descoperite şase cadavre după retragerea apelor, potrivit informaţiilor oferite de autorităţile locale. O altă victimă a fost descoperită la Samac (nord). Conform Mediafax, aceste noi victime ridică la 11 bilanţul morţilor în inundaţiile din Bosnia, unde mai multe oraşe şi zeci de sate au fost acoperite de ape începând de miercuri. 

Bosnia, la fel ca Serbia, nu s-a confruntat cu ploi atât de abundente de 120 de ani.

Peste 15.000 de localnici din zece oraşe au fost evacuate începând de joi, în Serbia. Premierul sârb, Aleksandr Vucici a anunţat că „această catastrofă naturală teribilă a provocat moartea a trei persoane“, declarând că numărul total al victimelor va fi dezvăluit după încheierea operaţiunilor de salvare. Echipele de intervenţie umanitară au anunţat că au descoperit noi cadavre, fără a preciza bilanţul morţilor.

„Am descoperit un anumit număr de cadavre la Obrenovaţ (în apropiere de Belgrad). Oamenilor le este teamă de ce s-ar putea descoperi după retragerea apelor", a declarat premierul sârb în cadrul unei conferinţe de presă, informează Mediafax, citând agenţia AFP.

Situaţia rămâne foarte dificilă în regiunea Bijeljina, în nord-estul Bosniei, unde autorităţile au început sâmbătă evacuarea populaţiei din patru sate, şi la Obrenovaţ, în Serbia, unde toţi locuitorii, respectiv 20.000 de persoane, vor fi evacuaţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite