Semne de dezgheţ între Occident şi Rusia. Cu ce se alege Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful diplomaţiei americane John Kerry s-a întâlnit, săptămâna trecută, la Soci, cu preşedintele rus Vladimir Putin
Şeful diplomaţiei americane John Kerry s-a întâlnit, săptămâna trecută, la Soci, cu preşedintele rus Vladimir Putin

Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, se află luni la Moscova pentru convorbiri dedicate situaţiei din Ucraina precum şi dezvoltării relaţiilor ruso-americane. Reuters scrie că puterile occidentale se agaţă de procesul de pace fragil din Ucraina şi obligă Kievul să le urmeze exemplul, deşi preşedintele rus Vladimir Putin nu dă semne că ar ceda.

Aceasta este a doua vizită a Victoriei Nuland în Rusia în decurs de o săptămână. La 12 mai, ea a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe secretarul de stat John Kerry în vizita la Soci. Nuland vine la Moscova de la Kiev unde s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute, într-o vizită de două zile.

Diplomatul american va avea discuţii cu doi miniştri adjuncţi de externe ai Rusiei, Grigori Karasin, respectiv Serghei Riabkov şi are prevăzute o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor pentru drepturile omului din Rusia.
 

Unul dintre principalele subiecte abordate vizează examinarea „următoarelor etape de punere în aplicare a Acordului de la Minsk“.

Ministrul rus adjunct de externe Grigori Karasin a declarat pentru Sputniknews că, la întâlnirea de luni, discuţiile se vor axa pe angajarea unui dialog între Kiev şi autoproclomatele „republici populare” Doneţk şi Lugansk.

Victoria Nuland FOTO

„Discuţia va fi legată de soluţionarea crizei ucrainene, prin urmare, va fi abordată şi punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk: în primul rând, iniţierea unui dialog (între Doneţk, Lugansk şi Kiev), începerea activităţii subgrupurilor de lucru în cadrul Grupului de contact existent, precum şi o serie întreagă de probleme”, a subliniat Karasin.

În timpul vizitei sale săptămâna trecută la Kiev, Nuland a discutat cu autorităţile ucrainene posibilitatea utilizării subgrupului de lucru pentru probleme politice pentru asigurarea standardelor OSCE în pregătirea alegerilor locale din Donbas.

SUA şi aşa-numitul „format Normandia“

Anunţându-şi vizita la Moscova, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, declarase că Statele Unite intenţionează să-şi extindă participarea în asigurarea realizării acordurilor de la Minsk, inclusiv în cadrul aşa-numitului format „Normandia“ (Ucraina, Germania, Franţa, Rusia). Ea nu a dezvăluit în ce anume constă o astfel de „extindere“, dar ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, declarase anterior pentru RIA Novosti că a discutat cu John Kerry „posibilitatea unei implicări mai eficiente şi practice a părţii americane pentru a contribui la punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk', scrie agenţia menţionată de presă.

Kremlinul spune că vizita Victoriei Nuland, asistenta secretarului de stat american pentru afaceri Europene şi Eurasiatice, este un semn de îmbunătăţire a relaţiei bilaterale. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat de jurnalişti dacă vizita Victoriei Nuland reprezintă un semn al îmbunătăţirii relaţiilor. „Da, când preşedintele Putin s-a întâlnit cu ministrul Lavrov şi secretarul de stat Kerry ... s-a menţionat că este necesar un dialog mai strâns“, a spus Peskov. 

Rusia întinde mâna UE

Într-un editorial publicat în în oficiosul „Rossiiskaia gazeta“, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) susţine că „a venit timpul pentru noi acorduri cu Europa, întrucât spiritul reînviat al Războiului Rece împiedică o apropiere a naţiunilor europene de Rusia.

„În ciuda perioadei dificile din relaţiile între Rusia şi Uniunea Europeană, deja de acum trebuie să acţionăm pentru a găsi şi promova o nouă agendă de unificare“, subliniază Narâşkin, care crede că o cooperare între Rusia şi UE nu doar că va putea fi reînnodată, ci chiar ridicată la un nou nivel.

Printre factorii care vor îndemna popoarele europene să caute un dialog cu Rusia, preşedintele Dumei a menţionat „contrasancţiunile“ şi imposibilitatea unei dezvoltări durabile într-o atmosferă dominată de contradicţii.

Reuters: Occidentul se agaţă de acordul de la Minsk

Într-o amplă analiză, Reuters scrie că puterile occidentale se agaţă de procesul de pace fragil din Ucraina şi obligă Kievul să le urmeze exemplul, deşi preşedintele rus Vladimir Putin nu dă semne că ar ceda, iar NATO avertizează că Moscova s-ar putea pregăti pentru o nouă ofensivă.

Statele Unite şi Uniunea Europeană sprijină încă armistiţiul de încetare a focului, convenit la Minsk în urmă cu trei luni, în ciuda sentimentului în creştere că acesta îşi trăieşte ultimele clipe, şi îi spun lui Putin că sancţiunile vor rămâne în vigoare dacă nu-şi onorează promisiunile.

Însă această abordare oferă o mică consolare preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko care, în timp ce în ţară este supus presiunilor din cauza pierderii constante de militari trimişi să lupte împotriva insurgenţilor proruşi în est, în exterior trebuie să ţină pasul pe plan diplomatic cu Occidentul de al cărui ajutor politic şi financiar are nevoie.
 

Adevăratele sale sentimente au ieşit la iveală miercuri, la Berlin, când un jurnalist german a sugerat că estul Ucrainei este relativ calm. „Aş vrea să vă contrazic pentru că Ucraina plăteşte un preţ extrem de mare astăzi pentru acest pseudo-armistiţiu“, a răspuns el, remarcând că 83 de militari ucraineni şi-au pierdut viaţa de la semnarea, în februarie, la Minsk, a celui de-al doilea acord de pace.

Dar deşi fragil încă de la adoptare, nimeni nu vrea să renunţe la acest acord de încetare a focului. „Pe baza acordului de la Minsk din februarie, am remarcat că nu am ajuns încă acolo unde ne-am dori. Nu avem încă o încetare completă a focului“, a declarat la Berlin cancelarul german Angela Merkel, aflată lângă Poroşenko. Şefa statului lituanian Dalia Grybauskaite a fost mai brutală. „Acordul nu mai există“, a declarat ea pentru Reuters.

Analistul politic Volodimir Fesenko, din Kiev, crede că mai ales europenii sunt mânaţi de o iluzie. „Încearcă să se agaţe de acest miraj şi să mişte lucrurile în acea direcţie. Partenerii occidentali ai Ucrainei nu vor să încerce nimic nou. Vor încerca până în ultima clipă să resusciteze cadavrul numit acordurile de la Minsk“, spune el.
 

Ce urmăreşte Vladimir Putin 

Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a declarat luna trecută în Congresul SUA că armata rusă s-ar putea folosi de armistiţiu pentru a pregăti o nouă ofensivă în sprijinul separatiştilor. Orice nouă ofensivă susţinută de Rusia este foarte probabil să vizeze oraşul de coastă Mariupol pentru că, dacă acest oraş ar cădea, atunci rebelii vor putea deschide un coridor terestru spre Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia anul trecut.

În pofida întâlnirilor frecvente cu liderii occidentali, nu este clar cum vede Putin sfârşitul acestui conflict. Momentan, nu pare să fie interesat de anexarea regiunilor controlate de separatişti, care ar reprezenta un demers costisitor dat fiind că economiile din zonă o duc foarte prost. Dar lui Putin nici nu-i stă în fire să dea înapoi. Şi nici nu-şi poate permite s-o facă, deoarece ar pierde din popularitate în ţară, ori a da dovadă de slăbiciune nu este o opţiune pentru el.

Totuşi, Putin ar putea considera că declanşarea unui război pe faţă împotriva Ucrainei este prea riscantă din punct de vedere politic şi economic, mai ales dacă numărul pierderilor în rândul forţelor proruse în Ucraina va creşte, ameninţându-i poziţia.

Dacă scopul lui Putin este să sprijine un conflict la nivel micro care să complice aspiraţiile Ucrainei de a se alătura NATO şi Europei, atunci singurul lucru pe care liderul de la Kremlin trebuie să-l facă este... să nu facă nimic. „Obiectivele strategice ale Rusiei nu s-au schimbat absolut deloc: să ţină Ucraina în şah controlându-i estul. Pentru asta, ruşii chiar au nevoie ca acordurile de la Minsk să fie puse în aplicare“, a declarat pentru Reuters un diplomat occidental la Moscova.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite