Securitatea lumii, între scutul antirachetă şi criza financiară, discutată la München

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colaborarea Rusia-NATO în domeniul apărării antirachetă, implicaţiile crizei financiare asupra securităţii internaţionale şi situaţia din Orientul Mijlociu. Sunt doar trei din temele care vor fi abordate începând de astăzi la Conferinţa de Securitate de la München.

La cea de-a 48-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaţionale de securitate, participă 10 şefi de stat şi de guverne precum şi 40 de miniştri de Externe şi ai Apărării. Printre aceştia se numără secretarul de stat american Hillary Clionton şi secretarul de stat al Apărării Leon Panetta şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin care a criticat în repetate rânduri România pentru că a acceptat găzduirea unor elemente ale scutului antirachetă american la Deveselu şi ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu.

Proiect de compromis Rusia-NATO

Apărarea antirachetă şi colaborarea NATO-Rusia în aceast proiect este una dintre temele cele mai sensibile pe agenda Conferinţei. Comisia internaţională ,,Iniţiativa de Securitate Euro-Atlantică" (EASI) va prezenta un proiect de compromis celor două părţi, la care Wolfgang Ischinger, şi vice-ministru al afacerilor externe al Germaniei in perioada 1988 - 2001, ambasador la ONU intre 2001 - 2006, Igor Ivanov, ministru al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse în perioada 1998 - 2004, şi Sam Nunn, senator din partea statului Georgia, preşedinte al Comisiei pentru Activităţi Militare a Senatului Statelor Unite au lucrat mai bine de doi ani, notează ,,Augsburger Allgemeine".

image

Scutul antirachetă, comandat de la Ramstein

Interesul faţă de sistemul defensiv menit să apere Europa de eventuale atacuri venite din partea unor state precum Iran sau Coreea de Nord a fost adusă în prim-plan, zilele trecute, de informaţia dată de un oficial al Alianţei, potrivit căruia comandamentul scutului va fi găzduit la baza militară de la Ramstein (Germania).

Retragerea din Afganistan, pe agendă

La summitul de securitate se va discuta şi despre retragerea trupelor NATO din Afganistan, importanţa statelor asiatice precum China, despre insecuritatea socială pe care riscă să o nască criza financiară, dar şi despre consecinţele revoltelor din lumea arabă.

image

Diaconescu discută despre Schengen

Potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe, în cadrul reuniunii şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, va avea o serie de întrevederi cu omologi din ţări aliate precum şi cu oficiali ai UE. În cadrul acestor întrevederi vor fi abordate teme de interes pentru România, aspecte ale cooperării bilaterale şi teme importante ale agendei europene, inclusiv aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

image

3.100 de ploiţişti, mobilzaţi

Autorităţile germane au mobilizat pentru Conferinţă (3-5 februarie) 3.100 de poliţişti pe străzi şi au restricţionat accesul în mai multe sectoare ale oraşului. Măsuri de securitate speciale sunt pregătite şi pentru demonstraţiile activiştilor pentru pace programate sâmbătă.

Proteste ale activiştilor pentru pace, sâmbătă

Peste 100 de organizaţii non-guvernamentale vor lua parte la proteste, iar organizatorii se aşteaptă la circa 5.000 de manifestanţi. ,,La conferinţa aceasta nu se discută despre păstrarea păcii, ci doar despre politica forţei" , a declarat Claus Schreer, unul dintre organizatorii protestelor.

La demonstraţii va participa şi Konstantin Wecker, un compozitor îndrăgit în Germania. ,,Am fost mereu pentru ideea ca oamenii să creeze legături. Întrebarea importantă este însă: Cum putem rezolva conflictele altfel decât prin războaie?", a spus artistul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite