Ambii au viziuni de extremă dreaptă, au reuşit să creeze falii sociale profunde, şi-au diseminat convingerile cu ajutorul unui aparat mediatic şi de propagandă bine pus la punct. Întrebarea care se pune, în contextul radicalizării grupurilor de aderenţi ale celor doi politicieni, este următoarea: va avea parte Viktor Orbán de acelaşi final de mandat ca Donald Trump, respectiv un eşec politic nerecunoscut public, urmat de escaladarea violenţei asupra instituţiei legislativului? Diferenţele şi asemănările dintre Trump şi Orbán vor ajuta la formularea unui răspuns.

Mai întâi, diferenţele dintre cei doi provin din tradiţiile politice ale SUA şi Ungariei, din natura şi istoricul recent al sistemelor instituţionale şi din specificul regimurilor politice pe care cei doi au reuşit să le modeleze conform propriilor aspiraţii, ignorând forţa legii şi aplicând dreptul forţei (ultima observaţie este valabilă în primul rând pentru preşedintele american).

Aflat la final de mandat, Donald Trump are parte de o ieşire din scenă după un scenariu nedorit, pe care nu a reuşit să îl dirijeze până la capăt. Impactul creat de asaltul grupărilor radicale (QAnon, Proud Boys) a fost devastator şi consecinţele sale se vor prelungi. Rând pe rând, partenerii politici l-au părăsit pe Trump. În Ungaria, premierul autodeclarat iliberal încă mai beneficiază de suportul mass media aservite regimului său şi de susţinerea partenerilor, dar competiţia pentru alegerile parlamentare se anunţă foarte strânsă, deoarece împotriva Fidesz se profilează o coaliţie de 6 partide care promit restaurarea drepturilor şi libertăţilor şi a statului de drept; mai concis, revenirea la democraţia cu care maghiarii se acomodaseră până în 2010.

În al doilea rând, intervine diferenţa dintre funcţiile ocupate de cei doi: Trump este Preşedintele Statelor Unite, iar Orbán deţine funcţia de prim-ministru al Ungariei. Această diferenţă reflectă deosebirea dintre cele două sisteme politice: în timp ce SUA este o republică federală prezidenţială (un model forte al prezidenţialismului), Viktor Orbán este premier într-o republică parlamentară, în care preşedintele deţine multe atribuţii cu rol simbolic, neavând pârghii de exercitare efectivă a puterii politice. În Ungaria, prim-ministrul Viktor Orbán se apropie de autoritatea politică a preşedintelui american, dar nu este în vârful ierarhiei. Prin urmare, Parlamentul are suficiente mijloace pentru a limita excesele de autoritate ale partidului aflat la guvernare, dar acest lucru se întâmplă în funcţie de raportul de forţe dintre putere şi opoziţie, raport decis de votul cetăţenilor. Practic, din cauza faptului că Fidesz a obţinut scoruri zdrobitoare în alegerile parlamentare din 2010 şi 2014, instrumentele partidelor de opoziţie de a contracara strategiile lui Orbán au fost foarte limitate.

În al treilea rând, tradiţiile politice şi istoricul democraţiei celor două state sunt diferite. În timp ce SUA reprezintă punctul de reper pentru democraţia modernă şi contemporană, Ungaria a devenit o ţară democratică abia după Primul Război Mondial şi transformarea sa în stat independent, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar din care făcea parte. În perioada interbelică, democraţia maghiară a avut viaţă scurtă şi a rămas doar la un nivel foarte limitat. Politica revizionistă a ţării, faţă de vecinii săi, şi expansiunea extremei drepte în Europa, au avut drept consecinţă instaurarea unui regim totalitar, între 1920-1944, sub conducerea amiralului Miklós Horthy. Având viziuni conservatoare, Horthy a aderat la principiile nazismului pentru a-şi îndeplini obiectivele politice de natură iredentistă.

Pe de altă parte, Statele Unite ale Americii s-au constituit sub forma republicii prezidenţiale, ca replică la monarhiile absolute din Europa secolului al XVIII-lea, şi au afirmat principii democratice precum: egalitatea politică a cetăţenilor fără deosebire de origine socială, egalitatea în faţa legii, aplicarea universală a legii. Statele Unite ale Americii sunt o democraţie constituţională, iar statul de drept este unul dintre pilonii acestui sistem. Istoria SUA este marcată, totuşi, de clivaje sociale, rasiale şi etnice care au modelat spectrul ideologic. Multe dintre tensiunile din interiorul comunităţilor au fost alimentat de factorii politici în confruntările pentru obţinerea votului popular.

În prezent, democraţia americană atârnă de modul în care sunt gestionate conflictele dintre majorităţi şi minorităţi. Francis Fukuyama surprinde cu fidelitate imaginea democraţiei la nivel global, incluzând-o pe cea americană, atunci când afirmă că ea se află sub influenţa politicilor identităţii. Numeroase grupuri minoritare au dobândit validare socială şi solicită acum reprezentare politică, dar şi acordarea drepturilor şi libertăţilor de care se bucură majorităţile deja tradiţionale; cele mai vocale sunt comunităţile rasiale, minorităţile etnice şi cele sexuale. Şi în Ungaria există asemenea revendicări, respinse categoric de regimul Viktor Orbán.

Asemănările dintre cei doi lideri se concentrează pe natura şi scopurile regimurilor politice pe care le-au conceput, pe strategiile utilizate pentru obţinerea votului şi modul în care abordează relaţiile internaţionale. Donald Trump a devenit preşedintele SUA pe fondul dezorientării unei mari părţi dintre americani în privinţa vieţii economice şi sociale. În 2016, când a obţinut mandatul de preşedinte, una dintre chestiunile de pe agenda publică era inegalitatea economică. O altă problemă, mai importantă, era divizarea societăţii pe criterii de rasă, statut social, religie, nivel economic. Trump a exploatat şi a întreţinut aceste falii exclusiv în folosul său. A cultivat un discurs în care se regăsesc cele mai multe dintre ideile extremismului de dreapta. A fost recunoscut şi a primit sprijin politic din partea mişcărilor neonaziste din SUA.

Mai mult decât atât, Trump este susţinut de mişcarea QAnon, deja extinsă la nivel global, şi de altele mai mici (Proud Boys este un exemplu). Sloganul său electoral, pe care l-a promovat pe toată durata mandatului, „Make America Great Again”, ascunde, în substratul său, intenţia de a face din America o ţară în care să aibă acces la resurse doar o anumită categorie de cetăţeni, după criterii arbitrare şi discreţionare. Astfel, albii cu venituri medii şi peste, adepţi ai capitalismului şi ai unui autohtonism fără corespondent în realitatea imediată, sunt cei care au beneficiat de cele mai multe resurse economice şi politice oferite de administraţia Trump. La fel de adevărat este că Trump a obţinut un număr de voturi din partea afro-americanilor şi hispanicilor, dar asta nu schimbă contextul general.

Viktor Orbán a practicat, de-a lungul carierei sale politice, un joc dublu. S-a afişat drept un adept necondiţionat al democraţiei, dar în spatele acestei declamaţii se aflau interese contrare celor ale cetăţenilor. A ajuns la putere pe fondul şocului economic generat de aderarea Ungariei la Uniunea Europeană în 2004. Aflat în politică încă de la căderea comunismului în 1989, el a reuşit să se afirme ca promotor al democraţiei şi a obţinut un capital de încredere tot mai mare în perioada tranziţiei. A speculat dificultăţile sociale şi economice pe care au trebuit să le gestioneze guvernele aflate la putere şi a manevrat inteligent nemulţumirile societăţii maghiare. În 2010, anul în care Fidesz a obţinut puterea şi a dat ţării guvernul condus de Orbán, criza economică mondială era la apogeu, dar Orbán a folosit contextul în favoarea sa. Subminarea statului de drept, încălcarea libertăţii mass media şi exploatarea la maximum a reticenţei maghiarilor faţă de europenizare sunt practicile care definesc regimul Viktor Orbán în acest mandat. În acelaşi timp, Orbán a reuşit să atragă de partea sa o mare parte din adepţii unor mişcări extremiste şi naţionaliste, Jobbik fiind un exemplu. Punctul culminant al ascensiunii sale a fost momentul când a afirmat că maghiarii nu vor să aibă aceeaşi politică cu a Uniunii Europene şi că în Ungaria funcţionează democraţia iliberală.

În relaţiile internaţionale, ambii politicieni au cultivat un neo-izolaţionsim care nu poate avea decât efecte negative. Donald Trump a avut o politică foarte agresivă faţă de Uniunea Europeană şi R.P. Chineză, fără să ia în calcul factorul globalizare. În perioada contemporană, competiţia pentru supremaţie dintre state nu exclude relaţiile economice şi politice. În schimb, Trump a ales să întreţină o rivalitate fără limite, să renunţe la orice formă de consens, în special faţă de UE. Reacţia cetăţenilor Uniunii a fost de respingere a politicii lui Trump: un sondaj realizat de cercetători germani, în luna octombrie a anului 2020, a arătat că nicio ţară membră a Uniunii Europene nu l-ar fi reales în funcţia de preşedinte, în afară de Polonia.

Viktor Orbán a acţionat pe un ton asemănător. Treptat, poziţia sa faţă de Uniunea Europeană s-a radicalizat, „Bruxelles-ul” fiind caracterizat în termeni negativi şi acuzat că se implică nejustificat în politica internă a altor state, bineînţeles începând cu Ungaria. Faţă de evenimentele violente din Washington, premierul maghiar a avut o atitudine de tip „laissez faire, laissez passer”. A reiterat izolaţionismul ţării sale, în numele democraţiei iliberale pe care o susţine, şi a reafirmat solidaritatea sa cu Donald Trump: „Nu ne place să fim judecaţi, prin urmare să nu judecăm alte ţări. Nu trebuie să ne amestecăm în ceea ce se întâmplă în America, este treaba lor. Suntem convinşi că ei vor reuşi să-şi rezolve problemele”. Imediat, aparatul mediatic al Fidesz s-a pus în mişcare şi l-au descris pe Joe Biden drept un „comunist”şi un „marxist”. De asemenea, media guvernamentală s-a declarat susţinătoare a acuzaţiilor de fraudă electorală vehiculate de Trump.

Jocul strategic dublu al lui Orbán este confirmat însă de opinia exprimată pe Facebook, de către unul din thin-thank-urile care oferă expertiză Guvernului. The Center for Basic Laws, un think-thank finanţat de Guvern, afirmă că „noi, din Ungaria, urmărim toate aceste lucruri cu îndoieli şi îngrijorări serioase. Nu putem fi siguri că alegerile sau procesul de transfer de putere îndeplinesc normele şi standardele democratice ale civilizaţiei occidentale. Vom continua să urmărim îndeaproape şi să încurajăm comunitatea internaţională să continue să monitorizeze regretabilele evenimente americane pentru a stabili dacă Joe Biden va putea exercita în mod legitim puterea în aceste condiţii”.

Per total, asemănările dintre cei doi sunt mult mai relevante decât diferenţele. Insistenţa pe linia extremismului, exacerbarea autohtonismului, respingerea democraţiei constituţionale şi luarea în considerare doar a vocii majorităţii sunt factorii care îi aduc pe Trump şi Orbán la un nivel comun. Amândoi s-au bazat pe catalizarea legitimităţii politice în absenţa legalităţii. În timp ce Trump a permis înfiinţarea de organizaţii radicaliste şi asaltul Capitoliului, încălcând prin aceasta statul de drept, Orbán a încurajat discreditarea presei libere şi a jurnalismului de investigaţii în favoarea trusturilor aservite regimului său.

Finalmente, răspunsul la întrebarea dacă Viktor Orbán poate avea aceeaşi încheiere de mandat ca şi Donald Trump, rezidă în particularităţile de funcţionare a sistemului politic maghiar şi în modul în care premierul maghiar va susţine radicalismul. Atribuţiile sporite ale premierului îi dau posibilitatea de a dispune de structurile de putere după bunul său plac, în condiţiile în care statul de drept nu este protejat. Cu cât Viktor Orbán se îndepărtează de poziţia Uniunii Europene în privinţa statului de drept, cu atât cresc şansele să asistăm la deturnarea competiţiei politice în favoarea lui. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este convenabilă electoratului Fidesz, fiind în relaţie de reciprocitate cu procentajul obţinut în alegeri.

Însă, alături de restaurarea statului de drept, un ultim cuvânt îl au alegătorii. Pentru ca Ungaria să nu mai aibă parte de un regim precum cel al lui Orbán şi să iasă din tirania majorităţii partidului său, care a generat numeroase abuzuri de putere, este necesar ca electoratul să înţeleagă cât de importante sunt libertatea şi egalitatea în drepturi. Cu alte cuvinte, alegătorii vor pune în balanţă beneficiile democraţiei iliberale aduse de Fidesz şi de Viktor Orbán, pe de o parte, şi avantajele democraţiei constituţionale pe de altă parte, iar în ziua votului vor oferi un răspuns.

                                                                                                    Articol semnat de Alexandru Drăgulin

                                                  Doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti