Se modifică raţionamentele de securitate: Turcia şi tentaţia armelor ruseşti

Declaraţia ministrului de externe turc, Anadolou Cavusoglu, a deschis o nouă etapă - până acum doar intuită, dar niciodată confirmată formal - în relaţia dintre ţara sa şi Rusia, dezvoltare de altfel absolut logică după ce cele două ţări anunţaseră începerea cooperării întărite în domeniul politic, militar şi schimbului de informaţii.

"Ni se pare că membrii NATO se comportă într-un mod evaziv în ce priveşte probleme precum tehnologia şi investiţiile comune, Turcia doreşte să-şi dezvolte propria sa industrie de apărare şi să-şi întărească propriul său sistem de apărare...Până în aceste moment, Turcia dorea o colaborare cu NATO, dar beneficiul pe care l-am avut până acum nu ne satisface şi, în consecinţă, este firesc să ne îndreptăm către alte opţiuni"

Adică, mai în clar, demararea unei noi formule de cooperare strategică avansată pe termen lung cu Rusia. Ca şi în cazul unei intenţii similare a Turciei privind Israelul (temă de care am vorbit într-un articol anterior), cadrul este acela al unei tradiţii de cooperare îndelungată care poate vă este mai puţin cunoscută dar esenţială pentru diplomaţiile celor două ţări şi păstrată ca fundal pentru o variantă de rezervă.

Cooperarea aceasta a început acum un secol, mai precis în 1920 atunci când Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, a făcut o vizită la Moscova. La cererea sa expresă, Sovietul Comisarilor Poporului eliberează un credit de 10 milioane de ruble-aur, aceasta în condiţiile în care Rusia oferise Turciei consilieri militari dar şi material militar: puşti, mitraliere, cartuşe, grenade, maşini blindate, avioane şi arme albe...

Să nu uităm faptul că, în 1992, imediat după dispariţia oficială a URSS, Turcia a fost primul stat membru NATO care a demarat o cooperare militară cu Rusia. În mai 1992, este încheiat primul acord în termenii căruia Rusia livra părţii turce arme şi echipament militar în valoare de 300 milioane $: 19 elicoptere Mi-17, 70 de vehicule blindate transport personal tip BTR-60, lanstoare de grenade anti-tanc şi puşti pentru lunetişti dar şi, special pentru trupele de jandarmi şi cele de intervenţie tip SWAT, lansatoare de grenade şi sisteme multiple de lansatoare de rachete, dar şi arme de infanterie, (sursa :Serghei Kandaurov, cercetător principal în cadrul Institutului rus de cercetătri strategice pentru Moscow Defense Brief, nr.3/2016).În 1994, este semnat un al doilea acord privind cooperarea inter-guvernamentală în domeniul cooperării în domeniile tehnico-militar şi industriei de apărare. Era primul acord de acest fel semnat de Moscova cu o ţară membră NATO. În mai 2001, este formată o comisie comună ruso-turcă pentru cooperare tehncio-militară. iar în decembrie 2004, cu ocazia vizitei Preşedintelui Putin la Ankara, este semnat un document privind protecţia drepturilor intelectuale în domenii legate de tehnologia militară şi al informaţiilor clasificate. Ocazie cu care s-a discutat şi despre o eventuală producţie de tancuri în Turcia a modelelor de tancuri T-80 şi T-90. Iar între 2008-2010, compania rusească Rosoboroexport trimite în Turcia 80 de sisteme de rachetă antitanc cu 800 de rachete. Cele două ţări concep şi realizează împreună PMADS-IGLA, un sistem de rachete cu rază scurtă de acţiune care combina un sistem de lansare turcesc al companiei Aselan cu sistemul de rachete rusesc IGLA de rachete sol-aer. (sursa: Andrei Akulov pentru Strategic Culture Foundation, 3 martie 2016).

Perspectivele noii colaborări de acum?

În imediat, miza cea mai importantă ar putea fi continuarea propunerii făcută părţii turce de cei de la Rosoboroexport cu ocazia expoziţiei IDEF-2013 de la Istanbul, afirmă Akulov. Atunci s-a propus Turciei o dezvoltare comună a sistemului de apărare aeriană pe baza ANTEY-2500 (modificare modernă a sistemului de apărare antiaeriană cu rachete S-300. Asta în condiţiile în care exista o licitaţie deschisă pentru un sistem de apărare aeriană cu rază lungă de acţiune, câştigat mai apoi de chinezi cu al lor sistem HQ-9 dar niciodată implementat din cauza opoziţiei violente a unor ţări din NATO.

Drept care, acum, se pare că Turcia ar dori o reluare a discuţiei asupra proiectului cu Rusia, dar folosin direct baterii de rachete S-400 şi, eventual, achiziţionând şi un regiment de S-500. Ceea ce, evident, ar schimba la modul absolut întreg raţionamentele privind structurările de securitate în cadrul NATO dar şi în toată partea noastră de lume. În orice caz, conform unor surse, se avansează rapid pe un eventual acord care să permită construcţia în Turcia a sistemului bazat pe rachetele S-300...

Sistemul Antey 2500 varianta 2015 (cod NATO SA-23 Gladiator Giant)

Dar compania de armament rusă a dat un comunicat în care precizează că 'cele mai promiţătoare zone de cooperare ruso-turcă includ proiecte comune de dezvoltare a sistemele de rachete sol-aer cu rază scurtă de acţiune, vehiculelor blindate, sistemelor digitale de comunicaţii tactice, sistemelor spaţiale orbitale şi a unei diversităţi de sisteme de armament pentru forţele navale". Printre acestea, partea turcă ar putea fi interesată de sistemele BUK-M2E şi SAM, de versiunea nouă a tancului T-90 dar şi a aruncătorului greu de flăcări TOS-1A, de submarinul tip Armur-1650, de navele de patrulare tip Mirazh şi Mangust dar şi de fregatele Gepard 3.9 şi de versiunea M1-28NE a elicopterului de atac standard dar şi, poate, de elicopterul uşor polivalent Ka-226T.

Să mai adăugăm un element interesant de a cărui rezolvare poate depinde foarte mult în viitorul imediat: Rusia cere "cu insistenţă" posibilitatea de a folosi aeroportul de la Incirlik pentru avioanele sau de vânătoare şi bombardament care efectuează misiuni asupra Siriei. "Turcia ar puta pune la dispoziţie baza de la Incirlik pentru forţele aeriene ruse pentru operaţiunile împotriva teroriştilor din Siria. Aceasta ar constitui o continuare logică a paşilor făcuţi de Preşedintele Erdogan către Turcia...Nu este evident că Rusia are nevoie de Incirlik, dar o decizie în acest sens poate fi privită în sensul dorinţei reale a Turciei de a coopera cu Rusia în lupta împotriva teroriştilor din Siria şi nu doar o susţinere verbală..." a afirmat Viktor Ozerov, membru al camerei superioare din Duma, citat de RIA Novosti. Din ce în ce mai interesnat, ieri, la Incirlick s-a aflat generalul David Goldfein, şeful de stat major al Forţelor Aeriene ale SUA...

Ce urmează?

O desprindere a Turciei din NATO? Este o posibilitate evocată de unii analişti dar, cel puţin în acest moment, ipoteze greu realizabilă. Poate vi se pare o afirmaţie ciudată, dar cred că atidudinea Turciei faţă de NATO va fi determinată de setarea sau, dimpotrivă, blocarea drumului european pe care Ankara i-a fixat un un orizont precis. Drum din ce în ce mai dificil în actualele condiţii, iar răspunsul (sau cel puţin o primă indicaţie) va fi dat la Summitul asupra viitorului Europei de la Bratislava, pe 16 septembrie.

Vom vedea atunci ce decizii se vor lua. Şi, tot atunci, vom şti dacă se va începe schimbarea fundamentală a echilibrelor politice, de securitate şi economice în zona noastră şi la est de ea, de la Caucazul de Nord până în Orientul Mijlociu supus, posibil, unei noi ecuaţii de rezolvare a problemelor, urmând raţionamente puse în acord de către jucătorii geo-strategici. Şi, eventual, dacă aşa vor sta lucrurile, vom putea vedea Turcia exportator de arme de ultimă generaţie produse împreună cu ruşii sau pe licenţă rusească şi cu combinaţii diverse cu tehhnologii israeliene. Şi, poate, fără ca SUA să resimtă o tristeţe iremediabilă. Se joacă acum ceva foarte complicat şi sofisticat, negociat, pregătit şi finalizat de cel puţin un an, în ideea reaşezării concrete a planurilor de putere pe care urmează să evolueze naţiunile şi a noilor zone de influenţă care le constituie "garanţia de funcţionare optimă".

Este o reformulare de sistem la nivelul celor care contează sau vor să conteze în marile jocuri. Restul ? Deocamdată nu asta este discuţia. Va urma şi aceasta, destul de rapid. Deocamdată se reaşează plăcile tectonice.